Brâncuși e și al Festivalului Icon Arts
https://www.ziarulmetropolis.ro/brancusi-e-si-al-festivalului-icon-arts/

Organizatorii Festivalului Icon Arts se alătură campaniei “Brâncuşi e al meu” donând 50% din încasările obţinute din vânzarea biletelor la concertul “Anotimpuri. Vara – Catulli Carmina de Carl Orff” campaniei Brâncuşi e al meu.

Un articol de Liliana Matei|26 iulie 2016

 

Evenimentul principal al Festivalului Icon Arts va avea loc pe 29 iulie, ora 19:00 celebrând premiera națională a Cantatei Catulli Carmina de Carl Orff, 10 ani de existență a Grupului Vocal Acapella, dar și 10 ani de când proiectul ICon Arts se desfășoară la Sibiu. Alături de Acapella, distribuția este întregită de ICon Arts Percussion Group condus de Mircea Ardelanu – premiat în Elveția pentru montarea acestei lucrări, pianistul și aranjorul Mihai Murariu, soliștii Annemarie Condacse – soprană și Andrei Lazăr – tenor și dirijorul Mircea Holiartoc.

“Brâncuși e și al Festivalului Icon Arts și al sibienilor de aceea ne-am alăturat acestui demers pe care îl considerăm extrem de important pentru noi toți. Am decis să donăm jumătate din încasările pe care le vom avea din vânzarea biletelor la cel mai important eveniment al Festivalului, cantata Catulli Carmina, contribuind astfel la această acțiune de protejare a valorilor românești” a declarat Sebastian Gheorghiu, directorul Festivalului Icon Arts.

Campania “Brancuși e al meu“ are ca scop strângerea sumei de șase milioane de euro pentru achiziţia operei lui Constantin Brancuși. ”Cuminţenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907, și aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Alături de “Sărutul” și “Rugăciunea”, marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului. Este emblema “primelor sculpturi moderne din lume”. În prezent, ”Cuminţenia pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911.

Duel concertistic la Sala Thalia

După concertele de la Biserica Evanghelică din Cisnădie, unde chitaristul Costin Soare a interpretat un program intitulat Campus Stellae, în memoria compozitorilor Valentin Bakfark (sec. XVI) și Toru Takemitsu (sec. XX) și cel de la Castelul Peleș în care soliștii de talie mondială: Annemarie Condacse (SUA), David Malis (SUA), Monica Schwartz (Israel), Bernardo Medeiros (SUA), acompaniați la pian de Mihai Murariu (România) au interpretat un program inedit, dedicat partiturilor celebre de pe Broadway, Festivalul Icon Arts continuă seria recitalurilor de la Sibiu cu un duel concertistic între flaut și percuție, astăzi, de la ora 19:00, la Sala Thalia din Sibiu.

„Este un concept care nouă ne-a plăcut foarte mult și a prins și la public destul de bine: duelul concertistic. De data aceasta propunem flaut vs percuție. Așadar, trebuie să ne așteptăm la o întrecere, în sensul că muzicienii, dincolo de ideea de duel vor încerca să pună în valoare cel mai bine instrumentul pe care îl reprezintă, dar în același timp, vor complementa prin interpretarea lor, diferitele valențe ale instrumentelor. Flautul este liric și suav, iar percuția aduce ritm și incisivitate. Totuși, vom vedea că rolurile se pot inversa și grație unor partituri foarte bine alese, înterpreții vor încerca să ne arate că și flautul poate fi ritmic, iar percuția ne poate oferi momente lirice de excepție”, spune Diana Gheorghiu, organizator Icon Arts.

Festivalul Icon Arts va continua și în zilele următoare, până pe data de 30 iulie când va avea loc ultimul concert, la Cetatea Cisnădioara. Programul complet al Festivalului, în ordinea cronologică a concertelor, se poate consulta pe site-ul http://www.iconarts.ro/festivalul-icon-arts/program-2016/, iar biletele se achiziționează prin rețeaua eventim.ro sau în librăriile Humanitas. Prețul unui bilet pentru un concert este de 10 RON. Prețul unui abonament valabil pentru toate concertele din Festival este de 50 RON.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.