Brâncuşi: o perspectivă britanică
https://www.ziarulmetropolis.ro/brancusi-o-perspectiva-britanica/

În urmă cu 140 de ani, pe 19 februarie 1876, se năştea, la Hobiţa, cel pe care celebra Peggy Guggenheim îl descria ca fiind „jumătate zeu, jumătate ţăran” – marele Constantin Brâncuşi. Cu prilejul acestei aniversări importante din calendarul artei moderne, Institutul Cultural Român din Londra organizează, la sediu, un eveniment chiar în ziua naşterii sale, care îşi propune să pună în valoare mai ales conexiunile britanice ale marelui sculptor.

Un articol de Petre Ivan|18 februarie 2016

Seara se va deschide cu proiecția documentarului BBC “Tony Cragg on Constantin Brâncuşi” (1992, r. Christopher Swayne), în prezenţa cineastului Bruno Wollheim, realizatorul filmului, şi va continua cu o discuţie despre receptarea lui Brâncuşi în Marea Britanie în compania câtorva dintre cei mai cunoscuți exegeți britanici ai acestuia: Sanda Miller, Eric Shanes şi Jonathan Vernon.

Sanda Miller

Sanda Miller este cercetător la Southampton Solent University şi profesor invitat al Institutului Marangoni, secţia Design vestimentar. Timișoreancă de origine, și-a început cariera la începutul anilor 1980 cu un studiu despre Constantin Brâncuşi şi complexul sculptural de la Târgu Jiu, continuând apoi să publice numeroase cărţi de autor, ediții îngrijite, cataloage și articole de specialitate dedicate artei moderne. Cartea sa „Constantin Brancusi: A Survey of His Work” (Clarendon Press, 1995) este, probabil, cel mai complet studiu dedicat vieţii şi operei marelui sculptor roman în spațiul anglo-saxon, conţinând mai multe piese documentare inedite.

Eric ShanesBrancusi

Eric Shanes este pictor, istoric și critic de artă, cu un interes special în exegeza sculpturii moderne. Cartea sa dedicată lui Constantin Brâncuși, publicată în seria “Modern Masters”, s-a vândut în peste 20.000 de exemplare, fiind caracterizată drept “o carte minunată, atât din punct de vedere intelectual, cât şi vizual”. Eric Shanes este considerat o autoritate în opera lui Turner, fiind autorul unui număr impresionant de lucrări despre opera acestuia, dar și vicepreşedinte al Societăţii Turner și editor, între anii 1980 și 1991, al revistei “Turner Studies”, tipărită de Tate Gallery. Printre cărțile sale exegeză, se mai numără şi studii dedicate lui Dali, Warhol şi impresioniştilor din Londra.

Jonathan Vernon

Jonathan Vernon este, începând din 2014, editor al “Burlington Magazine”, unde a publicat numeroase recenzii la studii dedicate lui Constantin Brâncuşi, dar şi altor mari artiști moderni. Articolele sale au apărut în “New Statesman”, “Gagosian Quarterly” și publicațiile specializate ale muzeelor Tate și Courtauld Gallery. Între proiectele sale editoriale cele mai recente figurează realizarea catalogului expoziţiei “Generation Painting c. 1955–1965”, care se va deschide curând la Cambridge, dar şi un studiu ce urmează să fie publicat în colecția “Henry Moore: Sculptural Process and Public Identity” a muzeului Tate Britain. În prezent, Jonathan Vernon finalizează o amplă cercetare dedicată marelui Brâncuși.

Bruno Wollheim

Bruno Wollheim, fiul filosofului britanic Richard Wollheim, este un cunoscut producător și regizor de filme documentare, care conduce în present compania Coluga Pictures. Printre producţiile sale cele mai apreciate, atât de critici, cât și de public,  se numără seria de documentare “Artists’ Journeys”, realizată pentru BBC, în care importanți artişti contemporani discută influența pe care diferiți maeștri din trecut au exercitat-o asupra lor. Parte a acestei serii, “Tony Cragg on Constantin Brancusi” prezintă călătoria în România a renumitului sculptor britanic, în căutarea surselor geniului brâncușian.

Foto:Brâncuşi: o perspectivă britanică – wikipedia

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.