„Brâncuși. Sublimarea formei”, la TVR 3
https://www.ziarulmetropolis.ro/brancusi-sublimarea-formei-la-tvr-3/

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2019

La începutul lunii octombrie, la Centrul BOZAR din Bruxelles, Marius Constantinescu a fost prezent la cel mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia. Este vorba despre expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” deschisă în cadrul Festivalului Internaţional de Artă EUROPALIA, la care România este invitată de onoare.

Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată sub patronajul Familiei regale a Belgiei, la Bruxelles şi în diverse oraşe belgiene, dar şi din Marea Britanie, Franţa, Olanda, Luxemburg sau Germania.

România a mai participat la Festivalul EUROPALIA în 2007, urmând ca la ediţia din acest an, care se desfăşoară până în 2 februarie 2020, să prezente circa 250 de evenimente culturale în Belgia, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Luxembrug şi Germania.

Vernisajul expoziţiei „Brâncuşi. Sublimarea formei” la centrul BOZAR a marcat festiv o mare manifestare culturală internaţională dedicată, în acest an, României. La eveniment a fost prezentă familia regală din Belgia, alături de peste 1.000 participanţi: oameni politici europeni, diplomaţi, oameni de afaceri, reprezentanţi ai organizaţiilor culturale internaţionale – aceştia fiind ghidaţi de Doina Lemny, curator al expoziţiei.

Prezent la acest mare eveniment cultural de cea mai mare însemnătate pentru România, Marius Constantinescu a înregistrat cele mai importante momente pentru telespectatorii „Vizual” şi a stat de vorbă cu o parte dintre cei prezenţi.

Expoziţia Brâncuşi. Sublimarea formei, găzduită de BOZAR, este deschisă în perioada 2 octombrie 2019 – 12 ianuarie 2020.

06
/02
/19

Joi 7 februarie, la Muzeul Național al Literaturii Române – Creţulescu va avea loc o întâlnire cu artistul vizual Mircia Dumitrescu, în cadrul programului Cafeneaua critică, patronat de Ion Bogdan Lefter.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

12
/12
/18

Joi, 13 decembrie, ora 12:00, va avea loc lansarea platformei online www.de100.ro, a proiectului „Români de 100 de ani”, proiect ce își propune să prezinte portretele și poveștile de viață a 10 români care și-au celebrat Centenarul odată cu România.

12
/12
/18

Asociația Națională a Artiștilor Vizuali (ANAV) împreună cu Walk & Shoot – Ateliere de fotografie organizează la Gallery (str. Leonida 9-11), în perioada 14-16 decembrie, a doua ediție a X-mas Photo Garage Sale.