„Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Vocile demnității
https://www.ziarulmetropolis.ro/brasov-1987-doi-ani-prea-devreme-vocile-demnitatii/

CRONICĂ DE FILM La 30 de ani de la istoricul eveniment, Liviu Tofan, fost jurnalist la Radio Europa Liberă, reconstituie într-un documentar de televiziune revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, unul din cele mai importante şi emoţionante gesturi de demnitate colectivă din istoria recentă a României.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 Noiembrie 2017

„Brașov 1987. Doi ani prea devreme” îi are în centru pe muncitorii brașoveni de la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roșu” care, la 15 noiembrie 1987, după ce li se anunță tăieri puternice de salarii, opresc lucrul și pornesc un protest spontan.

Protestul se transformă rapid într-un marș de stradă împotriva regimului (oamenii strigă „Dați-ne banii înapoi”, „Vrem mâncare”, „Vrem căldură”, dar și „Jos dictatorul”, „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”), la care se alătură mii de persoane și care se încheie cu intervenția brutală a forțelor de ordine, după ce manifestanții au intrat în sediul „Județenei de Partid”, punctul final al manifestației care se întâmpla într-o duminică de așa-zise alegeri în întreaga țară.

Mulți sunt arestați, iar zeci dintre ei sunt trimiși la București, unde timp de circa zece zile sunt anchetați cu brutalitate de Securitate. Pentru a nu da un caracter politic revoltei (deși manifestația se transformase într-una anti-regim, pornită de la nemulțumirile tot mai mari legate de lipsuri), Nicolae Ceaușescu decide ca cei identificați ca lideri ai mișcării să fie doar excluși din uzină – într-un tip de proces colectiv pentru huliganism în care colegii neprotestatari sunt puși să îi înfiereze – și trimiși să lucreze în alte orașe, și nu condamnați la ani grei de închisoare.

În lipsa unor imagini care să fi documentat manifestația (există doar câteva fotografii, incluse în film și ajunse în acea perioadă chiar în presa internațională), Liviu Tofan alege să reconstituie evenimentul și urmările sale lăsându-i pe muncitorii participanți să vorbească și să descrie derularea faptelor, de la momentul în care află că li s-a redus salariul, la momentul în care, mutați cu domiciliul obligatoriu în diferite orașe, primesc mici semne de solidaritate, mesaj că gestul loc avusese ecou în țară.

Cu excepția unui fragment de legătură dinspre final, Liviu Tofan evită comentariul din off (sau comentariul muzical) și alege o abordare lucidă, rațională, pragmatică, nespectaculară, nevindicativă, în care faptele sunt lăsate să se devoaleze în detaliu din relatările protagoniștilor, într-un demers deopotrivă jurnalistic și istoric.

De aceea, montajul urmărește să redea fidel cronologia întâmplărilor – fragmentele din interviurile cu numeroșii muncitori (unii apar mai puțin, iar unii dintre cei care au suferit cel mai mult în anchetă sunt mai prezenți, așa cum era și firesc) par a decurge unele din altele și sunt ansamblate pentru a construi un portret cât mai complex al acestui eveniment istoric. Pentru asta, sunt intervievați inclusiv reprezentanți ai forțelor de represiune de atunci, în special un colonel de Miliție din Brașov care s-a ocupat de anchetă.

Acest mod de a reconstitui cronologia evenimentelor, prin pasarea simbolică a cuvântului de la un protagonist la altul, sugerează discret și solidaritatea de atunci dintre muncitori. Ideea este inspirat reflectată și într-o secvență de la început, filmată în uzină, când sunt puși împreună mai mulți muncitori care povestec cum a început totul, dar și într-un moment dinspre final, când doi foști studenți așezați unul lângă altul pe scările universității vorbesc despre gestul lor de a se solidariza cu muncitorii arestați, la câteva zile după protestul de la 15 noiembrie.

Pentru a compensa lipsa imaginilor de arhivă cu protestul și pentru a mai sparge inevitabila monotonie a unor interviuri filmate, Liviu Tofan apelează la câteva trucuri – banale, dar eficiente, care fac din „Brașov 1987. Doi ani prea devreme” un documentar de televiziune onorabil vizual, fără a putea aspira însă la un statut de operă cinematografică ambițioasă.

Unul este de a-i filma pe câțiva dintre muncitori în locurile esențiale în care s-au petrecut întâmplările. Când se vorbește despre izbucnirea grevei, foștii muncitori sunt în uzină sau în curtea acesteia. Multe filmări sunt în fața sediului fostei „Județene de Partid” (actuala Prefectură din Brașov) sau chiar pe holurile clădirii. Iar relatările despre zilele de închisoare și de anchetă violentă sunt filmate într-un spațiu întunecat, iar ca fundal este o ușă ca un mare grilaj, pentru a sugera atmosfera de detenție.

Apoi, unele momente din timpul demonstrației sunt reconstituite prin fragmente de animație (destul de simplist realizate). Iar pentru a reda ceva din atmosfera apăsătoare a vremii (ca explicație subînțeleasă pentru gestul de revoltă al muncitorilor și al altor brașoveni) sunt folosite imagini ale vremii.

Pe de o parte, înregistrări neoficiale arhicunoscute cu cozi la magazine și rafturi goale. Pe de altă parte, fragmente mai puțin știute din Cântarea României Brașov (interpreți de muzică populară cântând despre Nicolae și Elena Ceaușescu sau actori – printre ei poate fi recunoscut Doru Ana – recitând texte patriotice), folosite pentru a reda grotescul imageriei oficiale comuniste și a accentua contrastul cu gestul uman, disperat, dar curajos, al muncitorilor.

„Brașov 1987. Doi ani prea devreme” este un documentar necesar, prin care Liviu Tofan, interesat de istorie, își continuă demersul mai amplu ca scenarist și regizor de a investiga evenimente importante din trecutul recent, despre care a relatat ca jurnalist în momentul derulării lor.

Documentarul a fost proiectat în avanpremieră, în luna august, în cadrul Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov, iar pe 2 noiembrie a avut loc o proiecţie specială la Muzeul Ţăranului Român din București. Documentarul va fi difuzat la TVR 1 miercuri, de la ora 18.30, iar la TVR 3 şi TVR Moldova, de la 23.30.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »