„Breaking News”, mențiunea specială a juriului la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/breaking-news-mentiunea-speciala-a-juriului-la-karlovy-vary/

„Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, a primit menţiunea specială a juriului pentru actriţa Voica Oltean (aflată la primul rol într-un lung-metraj), la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. „Breaking News” va intra în cinematografele din România pe 29 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de |10 iulie 2017

Ajuns la finalul celei de-a 52-a ediție, Karlovy Vary este unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri de film europene iar festivitatea de premiere a avut loc în seara de 8 iulie.

Breaking News este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014). Filmul a fost proiectat în premieră internațională la Karlovy Vary, în competiția oficială, pe 5, 6 și 8 iulie.

În drama despre un jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de adolescenta în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. Tânăra avea 15 ani când a ajuns pe lista scurtă pentru rolul din film. Castingul s-a făcut prin mai multe trupe de teatru de liceu, iar Voica a fost descoperită la liceul de muzică Dinu Lipatti, din București.

„A fost prima ei experiență în film, dar ea a fost extrem de deschisă și entuziastă pe tot parcursul filmării”, povestește regizoarea Iulia Rugină. Acum, la 17 ani, tânăra se întoarce acasă cu un prim premiu extrem de important și chiar mai mult entuziasm pentru ce va urma: “Andi, Iulia, sunteți cei mai tari! Ați crezut în mine atunci când aveam nevoie de asta cel mai tare! Vă mulțumesc tuturor! Ne vedem în cinema din 29 septembrie”, declară ea pe rețeaua de socializare Facebook.

Scenariul filmului este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa. Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți.

Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele.

În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia.

Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Foto: Breaking News – Hai-Hui Entertainment, Libra Film Productions

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.