Bridge of Spies. Privind înapoi
https://www.ziarulmetropolis.ro/bridge-of-spies-privind-inapoi/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Steven Spielberg, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este un thriller „old school” cu spioni, care omagiază discret un anume cinema clasic american, oferind în acelaşi timp suspans pe un fond istoric.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 Noiembrie 2015

Scris de tânărul şi necunoscutul Matt Charman, ajutat de fraţii Ethan şi Joel Coen, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este cea mai nouă incursiune a lui Steven Spielberg în viaţa unui erou din trecutul Americii, după cronica de acum trei ani asupra laturii umane, intime, a unui celebru preşedinte din secolul al XIX-lea – „Lincoln”.

De această dată, contextul este Războiul Rece, mai exact sfârşitul anilor `50 şi începutul anilor `60, când spionita era omniprezentă. Atunci, un avocat din New York, James B. Donovan (jucat convingător de Tom Hanks), este, mai întâi, pus să apere, într-un proces la Washington, un spion sovietic, pe Rudol Abel (Mark Rylance) şi, mai apoi, trimis de CIA să negocieze, în Berlinul de Vest şi Berlinul de Est ce tocmai deveneau separate de zid, schimbul acestuia cu un tânăr pilot american de avion de spionaj, ajuns prizonier în URSS.

„Bridge of Spies” este un thriller de manual, old school, în care, deşi sunt suficient de antrenante, nu atât acţiunea şi suspansul contează, cât ciocnirile de idei şi dilemele morale (nu foarte fin redate) şi mai ales fidelitatea stilului faţă de epoca reconstituită.

Probabil cea mai mare reuşită a noului film al regizorului american este folosirea, subtil-omagială, a mai multor mărci tematice şi stilistice consacrate în perioada clasică a cinematografiei americane, de până la revoluţionara mişcare începută la mijlocul anilor `60 şi numită Noul Hollywood (reprezentată, printre alţii, de însuşi Steven Spielberg).

De aici şi aerul (ultra)conservator pe care îl emană filmul (şi care pe unii spectatori i-ar putea deranja), în special prin glorificarea patriotismului şi a democraţiei americane (cu excepţia câtorva accente critice benigne), mai ales în comparaţie cu eternul rival sovietic.

De altfel, prin montarea în paralel a două fire narative care se vor contopi (tehnică ce vine tocmai din perioada filmului mut) şi punerea în opoziţie a două lumi ideologic diferite (dar ale căror acţiuni în materie de spionaj pot fi uneori asemănătoare), „Bridge of Spies” se constituie într-un permanent joc al contrastelor, al duplicităţii, al reflexiilor.

Un joc sugerat încă dintr-unul din primele cadre, când spionul sovietic, pictor amator, este filmat din spate, în timp ce chipul i se reflectă, în stânga ecranului, într-o oglindă, iar în dreapta, într-un autorportret. Este o trimitere directă tot la o operă de artă din respectiva perioadă – tabloul „Triple Self-Portrait” din 1960 al pictorului american Norman Rockwell.

Însă Spielberg, un autor mult prea versat pentru a fi bănuit de naivităţi, nu face decât să-şi adapteze discursul vizual perioadei istorice pe care încearcă să o readucă la viaţă pe ecran prin obsesiva atenţie acordată detaliilor de scenografie.

Turnat pe peliculă de 35 mm, wide-screen şi dominat, la nivelui imaginii semnate de Janusz Kaminski, de un cenuşiu apăsător (opţiune estetică ce accentuează astmosfera de nesiguranţă şi teamă), „Bridge of Spies” începe ca un courtroom movie şi continuă ca un film de spionaj, având în centru una din figurile-cheie ale imaginarului cinematografic american din secolul al XX-lea. Este vorba de avocatul-erou care ajunge chiar să se opună sistemului, în acest caz convingerea generală – a justiţiei, CIA, presei şi opiniei publice – că un spion sovietic, odată prins, trebuie condamnat la moarte şi executat pe scaunul electric.

Prin idealismul său (care se va dovedi în cele din urmă triumfător), avocatul lui Hanks aminteşte, printre alţii, de naivul personaj interpretat de James Stewart în  „Mr. Smith Goes to Washington”, clasicul film din 1939 al lui Franck Capra (cadrele din instanţă, cu camera de filmat apropiindu-se frontal de chipul său în momentul discursului înălţător şi plin de patos, întăresc această impresie).

Iar prin plasarea (parţială) a acţiunii în Berlinul divizat, în plin Război Rece, „Bridge of Spies” trimite la alte două filme celebre ale epocii, „The Spy Who Came in from the Cold” (1965), de Martin Ritt, sau „One, Two, Three” (1961), de Billy Wilder, aşa cum observă criticul Nick Pinkerton în revista Sight&Sound.

Toate aceste citate cinematografice nu afectează fluiditatea narativă extraordinară consacrată de Steven Spielberg, unul din cei mai captivanţi povestitori în imagini ai cinematografiei americane mainstream. Şi este suficient spaţiu şi pentru desfăşurarea semnelor distinctive ale stilului său, de la celebrele panoramări pe orizontală la cadre expresioniste, cu o lumină puternică în spatele personajelor, sau chiar grandilocvente.

„Bridge of Spies” va putea fi văzut pe marile ecrane din România începând cu 27 noiembrie, fiind distribuit de Odeon Cineplex

INFO

Bridge of Spies (SUA, 2015)

Regia: Steven Spielberg
Cu: Tom Hanks, Mark Rylance, Alan Alda |

Rating: ●●●●○



18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

14
/01
/19

Aflat la cea de-a 5-a ediție, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”.

09
/01
/19

Folosirea tot mai numeroaselor servicii de streaming pare să înlocuiască încet dar sigur mersul la cinema. O platformă ca Netflix a devenit cunoscută în special pentru seriale. Însă există câteva site-uri unde cinefilii pot să vadă filme de artă, vechi sau noi, la un preţ accesibil.

07
/01
/19

Filmele biografice „Green Book” şi „Bohemian Rhapsody” şi drama „Roma” au fost marile câştigătoare la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică seară la Los Angeles.

06
/01
/19

PREVIEW Anul 2019 se anunță promițător pentru cinematografia română. Cele mai așteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, cu o potențială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieși în săli și „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

21
/12
/18

Primul week-end din 2019 aduce pe marile ecrane din România o nouă producție Columbia Pictures: “Holmes & Watson” – o comedie de aventuri, probabil cel mai amuzant film de până acum despre celebrul detectiv și asistentul său. Cei nerăbdători îl vor putea urmări, în avanpremieră, încă din 28 decembrie 2018.

20
/12
/18

Jason Momoa aduce pacea între lumea de la suprafaţă şi regatul celor şapte mări în ,,Aquaman”, alături de Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman şi Dolph Lungdren, într-un un nou film din seria universului DC, care va putea fi vizionat de vineri, 21 decembrie, în 3D, IMAX 3D, Dolby Atmos şi 4DX.  

20
/12
/18

Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.

20
/12
/18

Trofeul NexT 2018 a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, în timp ce Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraților.

19
/12
/18

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care și-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiției), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambițios, deopotrivă amuzant, grav și inconfortabil.

Page 1 of 22612345...102030...Last »