Brigitte Lacombe, în deschiderea FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/brigitte-lacombe-in-deschiderea-fnt/

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

Un articol de Liliana Matei|6 octombrie 2018

Ediția din acest an a FNT îi este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu, iar festivalul se desfăşoară pentru al patrulea an consecutiv sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Deschiderea oficială a celei de-a 28-a ediții a Festivalului Național de Teatru va avea loc vineri, 19 octombrie, de la ora 17.30, la sala Imagine a Hanului Gabroveni din centrul Capitalei. Acest spațiu devine, pe întreaga durată a manifestării, HUB-ul FNT – un spațiu multi-art ce va concentra majoritatea evenimentelor culturale din Festival.

De la ora 18.00 va avea loc vernisajul expoziției „Lacombe: Theater/Cinema” – o expoziţie-eveniment inaugurată în prezența artistei fotograf, Brigitte Lacombe. Cele trei teme pe care le va acoperi expoziția – teatru / portrete / film cuprind un set de 40 de fotografii reprezentative din portofoliul artistei, creionând o colecție de opere fotografice unică.

Brigitte Lacombe este o personalitate ce şi-a pus amprenta de neconfundat asupra universului fotografic contemporan, cu deosebire în arta portretului. Cu o experienţă de patru decenii, a creat portrete clasice şi intime ale celor mai apreciaţi artişti, actori, politicieni şi intelectuali. Lucrările sale au fost expuse de PHILLIPS Galleries (New York, Paris, Londra), Qatar Museums, Naţiunile Unite, şi Centrul de Fotografie din Shanghai, iar fotografiile semnate Brigitte Lacombe au apărut în cele mai cunoscute publicaţii ale lumii.

A primit Premiul Eisenstaedt pentru Fotografie de călătorie (2000), Premiul pentru Întreaga Activitate în Fotografie din partea Art Directors Club Hall of Fame (2010) şi Premiul Lucie pentru Întreaga Activitate în Fotografia de călătorie şi portret (2012).

Lacombe şi-a început colaborarea cu teatrul în 1983, când a lucrat la producţia originală a lui David Mamet „Glengarry Glen Ross” la Goodman Theatre, în Chicago, în regia lui Gregory Mosher. A continuat să lucreze la producţiile lui Mamet până azi.

Din colaborarea constantă cu teatrele din New York, amintim câteva spectacole memorabile: „Trei femei înalte”, „O casă de păpuşi, partea a II-a”, „Humans”, „Blackbird”, „Cabaret”, „Trădare”, „Asta-i tinereţea noastră”, „Struguri în soare”, „Moartea unui comis-voiajor”, „Mutter Courage”.

Brigitte Lacombe a lucrat, de asemenea, ca fotograf special pe platourile de filmare a numeroşi regizori de film, printre care Martin Scorsese, Spike Jonze, Bennett Miller, Mike Nichols, Lynne Ramsay, Anthony Minghella, Sam Mendes, Alejandro González Iñárritu, Sofia Coppola, Quentin Tarantino şi Michael Haneke.

Expoziția Lacombe: Theater/Cinema din cadrul FNT 2018 cuprinde lucrări fotografice reprezentative din spectaculoasa carieră a fotografei de renume mondial.

„Sunt foarte onorată şi recunoscătoare pentru ocazia ce mi s-a dat de a avea o expoziţie la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti. Expoziţia cuprinde 40 de imagini, din 1975 până în 2018, atât din lumea teatrului, cât şi a cinematografiei, reportaj de pe platourile de filmare, portrete de pe scene de teatru ale lumii sau portrete formale de actori, regizori şi scriitori.

Fiecare fotografie este preţioasă pentru mine şi împreună conturează activitatea mea de o viaţă în teatru şi în cinema. O viaţă pentru care sunt foarte recunoscătoare. Iubesc ceea ce fac…”, declară Brigitte Lacombe, unul dintre invitații de seamă ai ediției cu numărul 28 a Festivalului Național de Teatru.

30
/07
/18

Expoziţia dedicată de muzeul Luvru pictorului Eugène Delacroix a fost, cu peste jumătate de milion de vizitatori, cea mai frecventată din istoria muzeului francez. „Delacroix 1798 - 1863” va fi deschisă, începând cu luna septembrie, la Metropolitan Museum of Art din New York. La Paris, aceasta a fost vizitată, în medie, de 5.100 de persoane zilnic, timp de patru luni.

27
/07
/18

Programul spectacolelor B-FIT in the Street! din perioada 28-29 iulie, al treilea weekend de festival, este format dintr-o selecţie de producţii româneşti, un spectacol nocturn din Spania şi o instalaţie interactivă din Danemarca, potrivit organizatorilor. Festivalul aduce, în perioada 13 iulie - 5 august, la Bucureşti peste 400 de artişti internaţionali şi peste 40 de spectacole cu sute de reprezentaţii.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Prima fotografie publicată vreodată pe Internet este o imagine prelucrată în Photoshop a formației Les Horrible Cernettes, o trupă de muzică pop alcătuit din angajate ale Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva (CERN). Fotografia a fost realizată pe 18 iulie 1992 de către Tim Berners-Lee, unul dintre părinții internetului.

17
/07
/18

Organizat pe parcursul întregii luni iulie, în perioada 1-31, Festivalul Gion Matsuri este cel mai spectaculos eveniment organizat de templul Yasaka din vechiul oraș Kyoto. Festivalul culminează la 17 iulie cu o paradă impresionantă (Yamaboko-junko) de care alegorice “hoko” și „yama”.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.