,,Broaşte”, un nou roman de Mo Yan, la Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/broaste-un-nou-roman-de-mo-yan-la-humanitas/

„Broaşte”, un nou roman tradus în limba română al laureatului premiului Nobel pentru Literatura în 2012, scriitorul chinez Mo Yan, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei” a editurii Humanitas Fiction va fi prezentat publicului miercuri, 11 iunie, ora 19.00 in Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38).

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2014

Participă la eveniment, Florentina Vişan, profesor universitar al Universităţii din Bucureşti şi cea care semnează traducerea cărţii lui Mo Yan, Luminiţa Bălan, coordonatorul Institutului Confucius a Uniservităţii din Bucureşti, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Mugur Zlotea asistent în cadrul catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale a Universităţii din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

Proiect cu mai multe variante, finalizat în urma a zece ani de elaborare, romanul Broaşte, publicat în 2009, a fost distins cu cel mai prestigios premiu literar chinez, care poartă numele marelui prozator modern Mao Dun. Mo Yan dedică în mod special romanul acelor cititori care au cunoscut tragismul şi absurdul campaniei „planificării familiale”.

Broaşte este romanul în care tehnicile exersate ale realismului halucinant al lui Mo Yan se combină cu spectaculoase inovaţii de structură narativă. În substanţa proteică a acestei cărţi, în care realul egalează prin exorbitanţă imaginarul şi cele două planuri sunt greu de despărţit, se amestecă laolaltă poveşti de dragoste emoţionante, apologuri şi alegorii de tipul vechii proze filozofice, legende, deraieri onirice, scene de un umor coroziv sau de un naturalism şocant.

Cinci scrisori ample, trimise unui scriitor japonez prieten de către naratorul romanului, autorul dramatic cu pseudonimul Mormoloc, spun povestea vieţii fabuloasei mătuşi a acestuia, doctor ginecolog de ţară. Pe fundalul întâmplărilor dramatice din perioada anilor ’60, când în China era aplicată brutal politica de control al natalităţii, avorturile şi sterilizările tulbură profund lumea satului, atinsă în cel mai conservator aspect al culturii tradiţionale confucianiste.

Naraţiunea principală care are în centru personalitatea deopotrivă fascinantă şi înfricoşătoare a mătuşii, talentata doctoriţă Wan-Inimă, se ramifică într-o serie de întâmplări adiacente care alcătuiesc istoria familiilor din ţinutul Gaomi, urmărind consecinţele tragice ale acestei politici dure şi degringolada valorilor în timpul reformelor şi deschiderii din anii ’90. Criza conştiinţei pe care o trăiesc intelectualii trecuţi prin experienţa Revoluţiei Culturale are în cazul doctoriţei Wan-Inimă o intensitate specială, cu manifestări dramatice ale memoriei şi remuşcării.

„Broaşte se înscrie în continuitatea romanului Obosit de viaţă, obosit de moarte. Regăsim acelaşi suflu şi aceeaşi frază amplă, savuroasă şi zeflemitoare.“ (Le Monde)

Biografia lui Mo Yan

MO YAN („Nu vorbi“), pseudonimul scriitorului Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane. Născut în 1955 într-o familie de ţărani, a crescut în Gaomi, în provincia Shandong din nord-estul Chinei. La vârsta de doisprezece ani, în timpul Revoluţiei Culturale, a fost obligat să părăsească şcoala şi să lucreze mai întâi la câmp, apoi într-o fabrică de bumbac.

În 1976 s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Ca soldat, a început să studieze literatura şi să scrie, debutând în 1981, într-o revistă literară, cu povestirea Potopul din noaptea de primăvară. A absolvit, în 1986, Academia de Artă şi Literatură a Armatei, obţinând în anii ’90 un masterat în literatură de la Universitatea Normală din Beijing.

În 1997 a părăsit armata şi a devenit scriitor liber-profesionist. În 1985 îi apare prima nuvelă, Ridichea de cristal, care se bucură de mare succes. Mo Yan devine celebru în China şi în lume prin romanul publicat în 1987, Sorgul roşu-. La notorietatea scriitorului contribuie cunoscutul film omonim din 1987 al lui Zhang Yimou, câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1988. Autor prolific, Mo Yan a publicat peste optzeci de povestiri şi zece romane, consacrarea sa internaţională venind cu obţinerea Premiului Nobel pentru literatură în 2012.

În colecţia „Raftul Denisei“ colecţie coordonată de Denisa Comănescu la editura Humanitas Fiction au apărut patru romane semnate de Mo Yan: Sorgul roşu (2008), Obosit de viaţă, obosit de moarte (2012), Baladele usturoiului din Paradis (2013) şi Broaşte (2014).

Foto: wikipedia si coperta cartii lui Mo Yan

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.