Bruxellesexit
https://www.ziarulmetropolis.ro/bruxellesexit/

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia – Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

Un articol de Cinesseur|2 Iulie 2016

Ţara Galilor – Belgia: două formaţii care s-au întâlnit şi în preliminariile pentru Euro. 0-0 la Bruxelles, 1-0 pentru galezi, la Cardiff. Déjà-vu.

Ţara Galilor – Belgia: „naţionalele” cu cele mai prolifice atacuri la acest turneu final – 15 goluri (7+8) marcate pe traseul spre „sferturi”. Déjà-vu.

Ţara Galilor – Belgia: joc colectiv de tip British new wave, cu o vedetă galactică – Bale – subordonată fără crâcnire disciplinei tactice impuse de un antrenor priceput versus joc individual semihaotic, organizat din când în când de (Eden) Hazard. Vedetă şi el, cu magnitudine ceva mai redusă, e adevărat, dar cu libertate în teren mult mai pronunţată. Luată cu de la sine putere, căci Belgia nu are antrenor, ci glugă de coceni. Déjà-vu.

Marc Wilmots, un selecţioner căruia puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el.

Marc Wilmots, un selecţioner căruia puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el.

Un selecţioner belgian nătâng: Marc Wilmots (puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el). Triplu déjà-vu. Ar trebui să fie deja pe scări.

Informaţiile le avea şi el. Nu i-au folosit sau nu le-a folosit la nimic. Va pleca, fiindcă tot ce s-a întâmplat după minutul 46, odată cu introducerea lui Fellaini în locul lui Ferreira-Carrasco, îi este direct imputabil. A sacrifica un fotbalist creativ, de viteză, în favoarea unuia limitat şi static e o decizie demnă de Flocea sau Magiun (google search dacă nu ştiţi cine sunt), nicidecum de antrenorul celei de-a doua favorite la titlu. Un astfel de gest are logică la 5-1, nicidecum şi niciodată la 1-1 (excepţiile ar fi inferiorităţile numerice provocate de eliminările dictate de arbitru).

După acea mutare aiuristică, jucătorii s-au transformat în particule rătăcitoare, fiecare cu un traseu incert pe teren, greu de descifrat de coechipieri. Altfel spus, belgienii au cărat apa cu ciurul, încercând să învingă Ţara Galilor cu o ploaie de centrări în careu, respinse invariabil de nişte tipi care au în ADN reflexul de a bubui mingea. O singură centrare a ajuns la Fellaini, însă căpcăunul a trimis pe lângă.

Ce rămâne după atâtea déjà-vu-uri?

Un nume şi isprava din dreptul lui.

Robson-Kanu: fotbalist galez de 27 de ani, crescut de Arsenal din fraged juniorat, mai apoi rentier la Swindon Town şi Southend, om de bază la Reading nişte ani buni, actualmente şomer. A fost pus pe liber chiar la finalul acestui sezon, unul dezamăgitor pentru Reading: locul 17 (din 24) în Championship, a doua divizie engleză. Era mai mult rezervist şi performa sub pretenţiile clubului. Care pretenţii, care club, v-aţi putea întreba, însă eu v-am mai zis pe-aici că nu e indicat să subestimezi înapoierea. Mai ales în Anglia. Acum, ce-i drept e drept, or fi având şi oamenii ăia dreptate: 5 goluri în 35 de apariţii (campionat, cupe etc.) e cam puţin, deşi el e extremă de meserie.

Pe Coleman, selecţionerul Ţării Galilor, nu l-a interesat acest aspect. Sau n-a avut de ales. L-a convocat. L-a folosit titular doar de două ori: cu Anglia şi cu Belgia. Atacant. Lângă Bale. Cu două teme: să hărţuiască apărătorii adverşi şi să sape tranşee în propria apărare. Dacă e să iasă şi-un gol, Doamne ajută, dacă nu, nu, jobul ăsta îl aveau oricum Ramsey şi Bale. Numai că, cel puţin aseară, utimii doi au tras la galere, iar el a luat caimacul, punctând decisiv, în urma unei demonstraţii de rafinament  pe care sute de poeţi galezi nu vor prididi s-o cânte de-acum înainte. Nefiind nici galez, nici poet, mă abţin.

Execuţia i-a destabilizat definitiv pe belgieni. Zăpăciţi de incompetenţa lui Wilmots şi confruntaţi cu inversarea raportului de forţe în urma unei mişcări dincolo de orizontul lor de sens, Hazard şi De Bruyne au devenit tot mai mici şi neînsemnaţi până ce-au dispărut cu totul dintr-un angrenaj obligat să-şi caute alte repere.

Firile mai prozaice şi obişnuite cu clişee din zori şi până-n seara (apropo: comentariul tv furnizat de Pro Tv e o atrocitate, o insultă pentru orice fiinţă umană cu mai mult de doi neuroni) vor decreta că Robson-Kanu a reuşit golul vieţii. Habar nu am dacă e aşa, nu le-am văzut pe celelalte şi nici nu l-am auzit pe jucător stabilind o ierarhie personală de acest gen, însă ce pot să vă spun sigur e că sunt trist pentru Giggs.

Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai planetei, galez, în caz că nu e clar, a trudit la „naţională” vreo două decenii, alături de nişte promoţii submediocre, fără vreun rezultat notabil. La câţiva ani de la retragere, vin zmeii ăştia, unii second hand, let’s face it, şi duc Ţara Galilor în semifinalele unui campionat european. Giggs probabil se bucură, nu văd de ce n-ar face-o, eu unul sunt trist. Ar fi meritat să aibă parte nemijlocit de un astfel de succes şi cu siguranţă nu va merita tratamentul la care va fi supus de propriul club după aducerea lui Mourinho.

Bottom line: Ţara Galilor – Portugalia. Semifinală la Euro. Aşa ceva e dincolo de orice déjà-vu.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123