Bruxellesexit
https://www.ziarulmetropolis.ro/bruxellesexit/

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia – Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

Un articol de Cinesseur|2 iulie 2016

Ţara Galilor – Belgia: două formaţii care s-au întâlnit şi în preliminariile pentru Euro. 0-0 la Bruxelles, 1-0 pentru galezi, la Cardiff. Déjà-vu.

Ţara Galilor – Belgia: „naţionalele” cu cele mai prolifice atacuri la acest turneu final – 15 goluri (7+8) marcate pe traseul spre „sferturi”. Déjà-vu.

Ţara Galilor – Belgia: joc colectiv de tip British new wave, cu o vedetă galactică – Bale – subordonată fără crâcnire disciplinei tactice impuse de un antrenor priceput versus joc individual semihaotic, organizat din când în când de (Eden) Hazard. Vedetă şi el, cu magnitudine ceva mai redusă, e adevărat, dar cu libertate în teren mult mai pronunţată. Luată cu de la sine putere, căci Belgia nu are antrenor, ci glugă de coceni. Déjà-vu.

Marc Wilmots, un selecţioner căruia puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el.

Marc Wilmots, un selecţioner căruia puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el.

Un selecţioner belgian nătâng: Marc Wilmots (puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el). Triplu déjà-vu. Ar trebui să fie deja pe scări.

Informaţiile le avea şi el. Nu i-au folosit sau nu le-a folosit la nimic. Va pleca, fiindcă tot ce s-a întâmplat după minutul 46, odată cu introducerea lui Fellaini în locul lui Ferreira-Carrasco, îi este direct imputabil. A sacrifica un fotbalist creativ, de viteză, în favoarea unuia limitat şi static e o decizie demnă de Flocea sau Magiun (google search dacă nu ştiţi cine sunt), nicidecum de antrenorul celei de-a doua favorite la titlu. Un astfel de gest are logică la 5-1, nicidecum şi niciodată la 1-1 (excepţiile ar fi inferiorităţile numerice provocate de eliminările dictate de arbitru).

După acea mutare aiuristică, jucătorii s-au transformat în particule rătăcitoare, fiecare cu un traseu incert pe teren, greu de descifrat de coechipieri. Altfel spus, belgienii au cărat apa cu ciurul, încercând să învingă Ţara Galilor cu o ploaie de centrări în careu, respinse invariabil de nişte tipi care au în ADN reflexul de a bubui mingea. O singură centrare a ajuns la Fellaini, însă căpcăunul a trimis pe lângă.

Ce rămâne după atâtea déjà-vu-uri?

Un nume şi isprava din dreptul lui.

Robson-Kanu: fotbalist galez de 27 de ani, crescut de Arsenal din fraged juniorat, mai apoi rentier la Swindon Town şi Southend, om de bază la Reading nişte ani buni, actualmente şomer. A fost pus pe liber chiar la finalul acestui sezon, unul dezamăgitor pentru Reading: locul 17 (din 24) în Championship, a doua divizie engleză. Era mai mult rezervist şi performa sub pretenţiile clubului. Care pretenţii, care club, v-aţi putea întreba, însă eu v-am mai zis pe-aici că nu e indicat să subestimezi înapoierea. Mai ales în Anglia. Acum, ce-i drept e drept, or fi având şi oamenii ăia dreptate: 5 goluri în 35 de apariţii (campionat, cupe etc.) e cam puţin, deşi el e extremă de meserie.

Pe Coleman, selecţionerul Ţării Galilor, nu l-a interesat acest aspect. Sau n-a avut de ales. L-a convocat. L-a folosit titular doar de două ori: cu Anglia şi cu Belgia. Atacant. Lângă Bale. Cu două teme: să hărţuiască apărătorii adverşi şi să sape tranşee în propria apărare. Dacă e să iasă şi-un gol, Doamne ajută, dacă nu, nu, jobul ăsta îl aveau oricum Ramsey şi Bale. Numai că, cel puţin aseară, utimii doi au tras la galere, iar el a luat caimacul, punctând decisiv, în urma unei demonstraţii de rafinament  pe care sute de poeţi galezi nu vor prididi s-o cânte de-acum înainte. Nefiind nici galez, nici poet, mă abţin.

Execuţia i-a destabilizat definitiv pe belgieni. Zăpăciţi de incompetenţa lui Wilmots şi confruntaţi cu inversarea raportului de forţe în urma unei mişcări dincolo de orizontul lor de sens, Hazard şi De Bruyne au devenit tot mai mici şi neînsemnaţi până ce-au dispărut cu totul dintr-un angrenaj obligat să-şi caute alte repere.

Firile mai prozaice şi obişnuite cu clişee din zori şi până-n seara (apropo: comentariul tv furnizat de Pro Tv e o atrocitate, o insultă pentru orice fiinţă umană cu mai mult de doi neuroni) vor decreta că Robson-Kanu a reuşit golul vieţii. Habar nu am dacă e aşa, nu le-am văzut pe celelalte şi nici nu l-am auzit pe jucător stabilind o ierarhie personală de acest gen, însă ce pot să vă spun sigur e că sunt trist pentru Giggs.

Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai planetei, galez, în caz că nu e clar, a trudit la „naţională” vreo două decenii, alături de nişte promoţii submediocre, fără vreun rezultat notabil. La câţiva ani de la retragere, vin zmeii ăştia, unii second hand, let’s face it, şi duc Ţara Galilor în semifinalele unui campionat european. Giggs probabil se bucură, nu văd de ce n-ar face-o, eu unul sunt trist. Ar fi meritat să aibă parte nemijlocit de un astfel de succes şi cu siguranţă nu va merita tratamentul la care va fi supus de propriul club după aducerea lui Mourinho.

Bottom line: Ţara Galilor – Portugalia. Semifinală la Euro. Aşa ceva e dincolo de orice déjà-vu.

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).

06
/07
/16

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

04
/07
/16

Optimismul exagerat al amatorilor ocazionali de fotbal a înghețat duminică seara la Paris. Victoria Franței a fost primită de neutrii (care evident țineau cu Islanda) precum un cod congelat lipit de spate într-o zi ploioasă de iulie. Senzația este amestecată, de plăcere (șapte goluri într-un meci), de înfiorare (ce sumar i-au executat într-o repriză), de necaz (surpriza, surprizelor a fost eliminată), de revoltă (iar Germania – Franța), de resemnare (indiferent ce se întâmplă pe parcurs, la finiș tot un favorit ajunge).

03
/07
/16

Cum diva de pică a plecat în vacanţă la Miami, iar Leo nu ne-a răspuns la sms, l-am contactat, în calitate de suporter, pe domnul Klaus Iohannis*, un admirator al fotbalului german, pentru câteva cuvinte domoale despre dureroasa înfrângere a fratellilor d’Italia, în sferturile de finală ale Europeanului de fotbal.

02
/07
/16

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia - Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

17
/06
/16

Particip la al treilea European din cariera mea jurnalisticã, aflatã într-o prãbuşire financiarã liberã. Sunt propriul trimis special la Bordeaux, în Aquitaine. De ce aici? Am dat cu banul. Cred în hazard. Hazardul m-a adus în acest oraş în care cultura e mai ales a vinului. Oameni din Bordeaux îmbãtaţi cu vin traverseazã oraşul. Lor nu le pasã de campionat.

15
/06
/16

Nu ştiu cum fac de nimeresc mereu (în) grupa Portugaliei la turneele finale. Aş putea zice că, cel puţin de data asta, a fost alegerea mea, însă tind să cred că e mai mult de-atât. Un fel de predestinare absurdă care mă pune în faţa unui joc de aceeaşi factură, pe care „naţionala” Portugaliei îl repetă beckettian de vreo 10 ani încoace.