Bruxellesexit
https://www.ziarulmetropolis.ro/bruxellesexit/

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia – Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

Un articol de Cinesseur|2 iulie 2016

Ţara Galilor – Belgia: două formaţii care s-au întâlnit şi în preliminariile pentru Euro. 0-0 la Bruxelles, 1-0 pentru galezi, la Cardiff. Déjà-vu.

Ţara Galilor – Belgia: „naţionalele” cu cele mai prolifice atacuri la acest turneu final – 15 goluri (7+8) marcate pe traseul spre „sferturi”. Déjà-vu.

Ţara Galilor – Belgia: joc colectiv de tip British new wave, cu o vedetă galactică – Bale – subordonată fără crâcnire disciplinei tactice impuse de un antrenor priceput versus joc individual semihaotic, organizat din când în când de (Eden) Hazard. Vedetă şi el, cu magnitudine ceva mai redusă, e adevărat, dar cu libertate în teren mult mai pronunţată. Luată cu de la sine putere, căci Belgia nu are antrenor, ci glugă de coceni. Déjà-vu.

Marc Wilmots, un selecţioner căruia puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el.

Marc Wilmots, un selecţioner căruia puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el.

Un selecţioner belgian nătâng: Marc Wilmots (puteţi să-i uitaţi numele, nu veţi mai auzi de el). Triplu déjà-vu. Ar trebui să fie deja pe scări.

Informaţiile le avea şi el. Nu i-au folosit sau nu le-a folosit la nimic. Va pleca, fiindcă tot ce s-a întâmplat după minutul 46, odată cu introducerea lui Fellaini în locul lui Ferreira-Carrasco, îi este direct imputabil. A sacrifica un fotbalist creativ, de viteză, în favoarea unuia limitat şi static e o decizie demnă de Flocea sau Magiun (google search dacă nu ştiţi cine sunt), nicidecum de antrenorul celei de-a doua favorite la titlu. Un astfel de gest are logică la 5-1, nicidecum şi niciodată la 1-1 (excepţiile ar fi inferiorităţile numerice provocate de eliminările dictate de arbitru).

După acea mutare aiuristică, jucătorii s-au transformat în particule rătăcitoare, fiecare cu un traseu incert pe teren, greu de descifrat de coechipieri. Altfel spus, belgienii au cărat apa cu ciurul, încercând să învingă Ţara Galilor cu o ploaie de centrări în careu, respinse invariabil de nişte tipi care au în ADN reflexul de a bubui mingea. O singură centrare a ajuns la Fellaini, însă căpcăunul a trimis pe lângă.

Ce rămâne după atâtea déjà-vu-uri?

Un nume şi isprava din dreptul lui.

Robson-Kanu: fotbalist galez de 27 de ani, crescut de Arsenal din fraged juniorat, mai apoi rentier la Swindon Town şi Southend, om de bază la Reading nişte ani buni, actualmente şomer. A fost pus pe liber chiar la finalul acestui sezon, unul dezamăgitor pentru Reading: locul 17 (din 24) în Championship, a doua divizie engleză. Era mai mult rezervist şi performa sub pretenţiile clubului. Care pretenţii, care club, v-aţi putea întreba, însă eu v-am mai zis pe-aici că nu e indicat să subestimezi înapoierea. Mai ales în Anglia. Acum, ce-i drept e drept, or fi având şi oamenii ăia dreptate: 5 goluri în 35 de apariţii (campionat, cupe etc.) e cam puţin, deşi el e extremă de meserie.

Pe Coleman, selecţionerul Ţării Galilor, nu l-a interesat acest aspect. Sau n-a avut de ales. L-a convocat. L-a folosit titular doar de două ori: cu Anglia şi cu Belgia. Atacant. Lângă Bale. Cu două teme: să hărţuiască apărătorii adverşi şi să sape tranşee în propria apărare. Dacă e să iasă şi-un gol, Doamne ajută, dacă nu, nu, jobul ăsta îl aveau oricum Ramsey şi Bale. Numai că, cel puţin aseară, utimii doi au tras la galere, iar el a luat caimacul, punctând decisiv, în urma unei demonstraţii de rafinament  pe care sute de poeţi galezi nu vor prididi s-o cânte de-acum înainte. Nefiind nici galez, nici poet, mă abţin.

Execuţia i-a destabilizat definitiv pe belgieni. Zăpăciţi de incompetenţa lui Wilmots şi confruntaţi cu inversarea raportului de forţe în urma unei mişcări dincolo de orizontul lor de sens, Hazard şi De Bruyne au devenit tot mai mici şi neînsemnaţi până ce-au dispărut cu totul dintr-un angrenaj obligat să-şi caute alte repere.

Firile mai prozaice şi obişnuite cu clişee din zori şi până-n seara (apropo: comentariul tv furnizat de Pro Tv e o atrocitate, o insultă pentru orice fiinţă umană cu mai mult de doi neuroni) vor decreta că Robson-Kanu a reuşit golul vieţii. Habar nu am dacă e aşa, nu le-am văzut pe celelalte şi nici nu l-am auzit pe jucător stabilind o ierarhie personală de acest gen, însă ce pot să vă spun sigur e că sunt trist pentru Giggs.

Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai planetei, galez, în caz că nu e clar, a trudit la „naţională” vreo două decenii, alături de nişte promoţii submediocre, fără vreun rezultat notabil. La câţiva ani de la retragere, vin zmeii ăştia, unii second hand, let’s face it, şi duc Ţara Galilor în semifinalele unui campionat european. Giggs probabil se bucură, nu văd de ce n-ar face-o, eu unul sunt trist. Ar fi meritat să aibă parte nemijlocit de un astfel de succes şi cu siguranţă nu va merita tratamentul la care va fi supus de propriul club după aducerea lui Mourinho.

Bottom line: Ţara Galilor – Portugalia. Semifinală la Euro. Aşa ceva e dincolo de orice déjà-vu.

14
/06
/16

Buffon. Barzagli-Bonucci-Chiellini. Stop. La Chiellini voiam să ajung. Trec rapid peste locul comun că tustrei, plus Buffon, care e vârful de lance al acestui supertrident defensiv, alcătuiesc cea mai solidă apărare de la Euro 2016. Aş zice că e şi cea mai carismatică, în ciuda reputaţiei dubioase pe care o au practicanţii dogmei Herrera. Adică e suficient să-l vezi pe Chiellini bătând cuba ca boxerii, cu Buffon, după nişte duble parade in extremis, pentru a tranşa partea asta…