Bucharest Jazz Festival, la Combinatul Fondului Plastic
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-jazz-festival-la-combinatul-fondului-plastic/

Nume noi ale jazzului românesc, artişti consacraţi şi muzicieni din diaspora vin între 16 şi 18 septembrie la Bucharest Jazz Festival.

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2022

Prima ediţie după o pauză de doi ani, Bucharest Jazz Festival #9 este dedicată jazzului românesc şi propune o nouă locaţie pentru publicul de jazz – Combinatul Fondului Plastic. Bucharest Jazz Festival 2022 face parte din seria evenimentelor „Zilele Bucureştiului” şi este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, cu sprijinul The Institute, al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Combinatului Fondului Plastic.

Ediţia din acest an este curatoriată de Florian Lungu ca o incursiune în jazzul românesc, de la cea mai bună trupă la Concursul de Jazz de la Sibiu în 2022 – 7th SENSE, la pionieri ai jazzului autohton din – Puba Hromadka şi Paul Weiner, la artişti care urcă în premieră pe scena festivalului – ZMEI3, Ramona Horvath, la nume binecunoscute fanilor Bucharest Jazz Festival – Ion Baciu Jr., Sorin Romanescu, Luiza Zan, Trigon.

Cu 12 concerte live, ateliere muzicale pentru copii, o conferinţă şi DJ sessions, programul ediţiei din acest an este grupat pe trei seri tematice. Concertele Young Blood Jazz Musicians de vineri, 16 septembrie, prezintă artişti din noul val al jazzului românesc. Sâmbătă, 17 septembrie, este seara concertelor Jazz Diaspora dedicată jazzmanilor români din Germania, Franţa şi Republica Moldova. Iar duminică, 18 septembrie, sunt programate concertele Jazz Virtuoso, susţinute de nume mari ale jazzului de la noi din ţară.

În prima zi de festival, pe 16 septembrie, la Combinatul Fondului Plastic se aude jazz cu influenţe soul, world music şi muzică electronică în concertele Young Blood Musicians. Două trupe care au debutat relativ recent pe scena locală de jazz, Three Fo(u)r Two şi 7th SENSE deschid festivalul de la Bucureşti urmaţi de cea care a debutat anul acesta la Gărâna Jazz Festival şi a primit Marele Premiu şi Premiul Special al Juriului la Elite Musicians Competition, Eva Maria Gârlea, care cântă acompaniată de pianistul Robert Cozma. Luiza Zan revine pe scena Bucharest Jazz Festival acompaniată de Big Band Radio, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor.

Trupa berlineză ZMEI3 arată publicului cum se dansează pe Rough Romanian Soul în seara Jazz Diaspora de sâmbătă, 17 septembrie. Pentru prima dată la Bucharest Jazz Festival, două legende ale jazzului românesc, Puba Hromadka şi Paul Weiner susţin un concert de neratat pentru iubitorii jazzului. Alături de saxofonistul Nicolas Simion, Puba Jazz Connection prezintă sâmbătă primul album de autor al lui Puba Hromadka, fondatorul primului club de jazz din România şi unul dintre fondatorii Gărâna Jazz Festival. Tot pentru prima dată vine la festivalul de la Bucureşti, Ramona Horvath, numită de Jazz Hot „printre cei mai originali pianişti din Paris”, cântă alături de saxofonistul din Ungaria Tony Lakatos. Pentru cei care îşi aduc aminte de explozia de energie la concertul basarabenilor de la Trigon la ediţia din 2018, Anatolie Ştefăneţ – „acest Jimmi Hendrix al violei” – vine din nou la Bucharest Jazz Festival să electrizeze atmosfera alături de trupa sa de etno jazz.

După jazz cu influenţe punk-rock, folk şi muzică simfonică din primele două zile de festival, ultima seară este dedicată jazzului instrumental în interpretarea unor virtuozi ai genului. De neratat sunt duourile de excepţie ale ediţiei din seara Jazz Virtuoso – duoul la chitară între Sorin Romanescu şi Alex Man şi duoul la pian între Sorin Zlat şi Ion Baciu Jr.

În afara concertelor live, publicul BJF îl redescoperă pe saxofonistul şi fondatorul primei reviste româneşti de jazz Cătălin Milea într-o postură poate mai puţin cunoscută fanilor jazzului, aceea de educator. Atelierele pentru copii „Zappa – Roboţelul Muzical” susţinute de Cătălin Milea sunt programate sâmbătă şi duminică, în prima parte a zilei. Proaspăt venită din Londra, omul de radio Delia Teşi este DJ-ul ediţiei cu seturi eclectice de jazz, gospel, hip-hop şi soul, iar jazzologul Virgil Mihaiu invită publicul la discuţii despre jazz la conferinţa de sâmbătă.

Toate evenimentele Bucharest Jazz Festival sunt cu intrare liberă.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.