Bucharest Music Film Festival – ediție aniversară
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-music-film-festival-editie-aniversara/

Un festival devenit tradiţie pe scena culturală a oraşului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediţie şi va celebra acest moment alături de bucureşteni în Piaţa George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2015

Pe toată durata evenimentului, iubitorii de muzică de calitate se vor delecta cu o serie de concerte live impresionante, în cadrul cărora operele clasice vor fi puse sub semnul modernității prin interpretările contemporane ale muzicienilor.

Timp de 10 zile, scena din fața Ateneului Român va găzdui dirijori și orchestre cu renume, acompaniați de artiști cunoscuți din alte sfere muzicale precum R&B, pop și swing, transformând această ediție aniversară a festivalului într-un eveniment de neuitat.

În plus, cea de-a X-a ediție a Bucharest Music Film Festival va încânta publicul bucureștean printr-un program diversificat, care, pe lângă tradiționalul repertoriu de muzică clasică, va include mai multe evenimente conexe antrenante. Pentru prima dată în istoria festivalului, copiii se vor putea bucura în diminețile de weekend de ateliere muzicale special create pentru ei, susținute de artiști cunoscuți.

Tot în weekend, pasionații de dans își vor putea petrece serile pe ring, avându-i alături pe grațioșii dansatori profesioniști ai Academiei de Dans Mihai Petre.

La început de săptămână, pe 22 și 23 iunie, proiecțiile cinematografice vor aduce în Piața George Enescu producții impresionante, concerte de pe marile scene ale lumii, filmele proiectate având scop educativ. În plus, pe toată durata festivalului se va desfășura o tombolă dedicată tuturor participanților de peste 18 ani, iar în ultima seara a evenimentului se vor extrage numele norocoșilor care se vor bucura de premiile oferite de sponsorii festivalului: Eurotravel și MIO.

La ediția din acest an sunt invitate să participe ansambluri foarte cunoscute precum: Orchestra Națională Radio, Orchestra Simfonică București, Orchestra Română de Tineret, Big Band-ul Radio, Orchestra Camerata Regală, Cvartetul Artmusik, Orchestra Simfonică Surâsul Tinereții. Alături de aceste orchestre clasice, vor anima scena prin ritmuri contemporane artiști și trupe cu notorietate precum: Virgil Ianțu & Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminița Anghel, Nico, Pasărea Rock, Matei Ioachimescu, George Popescu, Sergiu Cârstea și dirijorii Tiberiu Soare, Gabriel Bebeșelea, Ionel Tudor, Marius Hristescu, Andrei Tudor și Constantin Adrian Grigore.

Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit. 

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.