Bucureștenii și toți cei interesați de istoria orașului sunt invitați la „Deal. Reconstituire”
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestenii-si-toti-cei-interesati-de-istoria-orasului-sunt-invitati-la-deal-reconstituire/

Pe 3 noiembrie, de la ora 15.00, publicul bucureştean este invitat în Parcul Izvor, pentru a lua parte la un performance colectiv, în timpul căruia se vor transporta fragmente reprezentând o reconstituire a Dealului Arsenalului (zis şi Uranus), de la Podul Izvor până la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2024

Atât construcția, cât și transportarea în grup a acestor fragmente se doresc acțiuni simbolice in reverse tăierii dealului în anii ‘80, precum și o trimitere la absurdul mutării bisericilor în acea perioadă. Evenimentul este o invitație deschisă adresată atât foștilor locuitori ai cartierelor Izvor-Uranus, cât și tuturor celor care doresc să poarte sau să legene bucăți din cartier, un gest care activează un dialog transformativ între participanți și diverse elemente ale trecutului – străzi, biserici, case. Pe acest teren, reprezentarea, mereu complementară, se apropie de oameni și, odată ce se apropie, îi invită să-și amintească.

„Deal. Reconstituire” reprezintă o nouă secvență a unei cercetări artistice de lungă durată a Ioanei Marinescu despre distrugerea dealului Arsenalului și a cartierelor Izvor și Uranus. Proiectul actual este dezvoltat în colaborare cu Smaranda Găbudeanu și Iulia Mărăcine, produs de Asociația Pentru Teatru și Carte și susținut de grupul Cartierul Uranus (Costin Gheorghe, Cristian Văraru).

Cartierul Uranus reprezintă, amintim aici, o poveste dureroasă din istoria Bucureștiului, care în ultimii ani a făcut obiectul mai multor studii și proiecte. Situat în zona Parcul Izvor, Casa Poporului, Casa Academiei, a fost demolat, la ordinul puterii politice, în anii 1980, pentru ca dorința de glorie și măreție a dictatorului Nicolae Ceaușescu să fie înfăptuită. Demolările au vizat inițial crearea de spațiu pentru construirea Casei Poporului, demolările din zona Uranus fiind inclus în planul de sistematizare a orașului, pus în operă după marele cutremur din 1977. Cartierul cu străduțe în pantă, pavate cu piatră cubică, și case vechi, fermecătoare, embleme ale unei alte viziuni despre societate a devenit, în câțiva ani, istorie, cercetătorii de astăzi aducându-l la viață în studii ce atestă istoria dureroasă a locului și a oamenilor lui.

Printr-o abordare care onorează doliul pentru pierderile ireversibile cauzate de intervențiile totalitare din anii ‘80, proiectul propune o explorare vizuală și conceptuală a reconstituirii, sub forma unui obiect sculptural, axându-se pe direcții posibile, recuperatoare și reparative. Încercarea de reconstituire la scară a fostului deal al Arsenalului nu înseamnă reconstrucție, ci o colaborare dinamică și afectivă în prezent – o interacțiune ce poate fi imperfectă și nedeterminată, rezultând într-un organism în continuă transformare. Abordarea reflectă asupra efortului și anduranței colective necesare pentru a construi nu doar un spațiu fizic, ci și o memorie colectivă. Obiectul sculptural a fost realizat într-o serie de ateliere cu studenți de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, coordonate de Ioana Marinescu, împreună cu arhitectul Thomas Goodey.

Pe lângă macheta–sculptură a dealului, așezată în fața muzeului din fosta Casă a Poporului, expoziția va include, la etajul 4 al clădirii, un film documentar de Laurențiu Calciu, care surprinde procesul de creație a machetelor din cadrul atelierelor și acțiunea performativă din ziua vernisajului, aceasta fiind expusă ulterior pentru a reda semnificația colectivă a ‘refacerii’ dealului. O lucrare de sunet creată de Maria Balabaș, împreună cu Mihai Balabaș, va însoți discret vizitatorii în spațiile muzeului, încercând să reconstituie în formă sonoră un spațiu rămas doar în memorie. Acțiunea colectivă de transportare a dealului este ghidată de actrița Katia Pascariu și coregrafele Andreea David, Smaranda Găbudeanu, Iulia Mărăcine și Eliza Trefaș.

„Deal. Reconstituire” face parte dintr-o serie de proiecte performative dedicate comunităților dislocate, inițiate de Ioana Marinescu și produse de PETEC. Obiectul ‘deal’ se bazează pe o machetă de carton și hârtie de mari dimensiuni a dealului Arsenalului – Paper Hill – realizată în 2019, într-un atelier condus de Ioana împreună cu Thomas Goodey și echipa Cartierul Uranus, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Prezentată în diverse contexte—expusă la Casa Costaforu în 2019, la /SAC@Malmaison în 2022 (sub forma unui puzzle pe roți în performance-ul „În trei zile aici va crește iarba…”, transportată la Londra în 2023 în spațiul de artă Beaconsfield și folosită ca instalație mobilă în performance-ul „Past Present. Fragments of Memory”—macheta de carton, încărcată de istoria acestor utilizări succesive, a fost încă o dată restructurată toamna aceasta în cadrul unui atelier cu studenți arhitecți. Macheta a servit ca bază pentru realizarea a 20 de negative/matrițe, în care au fost ulterior turnate bucățile noului deal hexagonal din beton cărămiziu.

Aceste procese succesive de lucru nu sunt doar o încercare de reconstituire in-memoriam a dealului tăiat și cartierelor demolate, dar și de imaginare a unui loc pierdut. Traversarea fostelor cartiere aplatizate cu obiectul ‘deal’ propune o asumare colectivă a acestei istorii complexe și o reconstituire simbolică a dealului.

Cei care doresc să facă parte activ din performance sunt rugați să contacteze echipa de proiect la adresa de email [email protected] sau la nr. de telefon 0746145516.

Alte evenimente din proiect vor avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, după cum urmează:

La ora 14.30  este programat un tur ghidat în zona dintre Calea 13 Septembrie și clădirea Academiei. Turul ghidat va fi susținut de Cristian Văraru (Cartierul Uranus). Întâlnirea va avea loc pe Calea 13 Septembrie, vizavi de poarta de intrare MNAC.

La ora 16.00, la MNAC se va desfășura o întâlnire cu organizatorii expoziției.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]