București Docuart Fest a premiat documentarul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucuresti-docuart-fest-a-premiat-documentarul-romanesc/

Festivalul documentarului românesc şi-a desemnat câştigătorii pe 1 octombrie, la gala de premiere Bucureşti Docuart Fest de la Cinemateca Eforie.

Un articol de Liliana Matei|4 octombrie 2016

Evenimentul s-a încheiat după 6 zile pline de proiecții ale unor documentare contemporane și unele de arhivă, studențești, de televiziune, de autor, documentar interactiv, radiodocumentare, sesiuni de master class, dezbateri și un tur ghidat care a introdus în festival o secțiune nouă, necompetițională: „Variațiuni: filme despre oameni și locuri”.

„Docuart-ul din acest an a strâns documentare diferite ca formulă estetică, oneste și inventive, cu personaje pe care să le ții minte. Mi se pare un an bun pentru documentarul românesc”, spune Ana Maria Sandu, membru al juriului.

Din cele 25 de filme selectate în secțiunile competiționale, juriul a decis că în acest an Marele Premiu Docuart se acordă producției „Imagini din vis”, în regia lui Sorin Luca, povestea unui personaj cât o lume.

Ca în fiecare an, Juriul competiției a adus o formulă nouă, reunindu-i de această dată pe cineaștii Adina Popescu, Ana Maria Sandu și Laurențiu Damian.

„Anul acesta m-au impresionat câteva filme cu un buget mic, aproape no budget, care nu au nicio casă de producție puternică în spate și nu au parte nici de promovare. Și, totuși (sau poate tocmai din acestă cauză) sunt proaspete, oneste, surprinzătoare”, ne-a spus Adina Popescu, membru al juriului.

Câștigătorii secțiunii principale
Pentru Cea mai bună regie au fost decernate două premii ex aequo, astfel, unul către „Doar o răsuflare”, regia Monica Lăzurean-Gorgan, iar cel de-al doilea premiu către o neașteptată poveste de dragoste, „Angela”, regia Botond Püsök.

Premiul pentru Cea mai bună imagine a ajuns la documentarul „Ultimul căldărar”, a cărui regie este semnată de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu.

„Cinema, Mon Amour” în regia lui Alexandru Belc – un film avertisment despre condiția cinema-ului de azi – a fost premiat pentru Cel mai bun montaj.

Secțiunea Studențească a avut și ea trei premianți. Pentru Cea mai bună regie a fost desemnat documentarul „End of Summer”, regia Alina Manolache.

Documentarul experimental instalație, „Perfection Is Forever”, în regia Marei Trifu a fost premiat pentru Cea mai bună imagine, iar premiul pentru Cel mai bun montaj a ajuns la documentarul care prezintă o incursiune emoționantă în Serbia și într-un Belgrad care începe să renască, „10:34 to Belgrade“, regia Ioana Grigore.

Vasile Arhire a primit premiul pentru Cel mai bun documentar TV pentru producția „Flotant pe strada Ibrăileanu“.

De asemenea, un premiu nou pentru Cel mai bun sunet a fost acordat din partea Ines Studio Best Sound pentru filmul „100 de movile” (R. Max T. Ciorbă) – proiecția din gala de deschidere -, constând în servicii de post producție, anume sound design, pentru următorul proiect al realizatorilor.

docuartfest2016_gala-de-premiere-1

Alături de secțiunile competiționale, segmentul de focus – un omagiu adus regizorului Ovidiu Bose Paștina – a cuprins un maraton de scurtmetraje și un lung metraj, practic toate filmele sale, însoțite de discuții cu Horea Murgu, Cornel Mihalache, Mircea Bunescu, Mircea Florian.

„Filmele lui Bose sunt filme reper din toate punctele de vedere”, spune Mircea Bunescu, director de imagine.

10 premii, peste 80 de proiecții, 2 master class, 1 dezbatere, 1 documentar performance, 2 cinematografe: Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului și sute de cinefili care au trecut pragul celei de-a V-a ediții, așa arată rezumatul în cifre al festivalului de film documentar exclusiv românesc, Docuart Fest.

București Docuart Fest este organizat de Docuart, fiind co-finanțat de Ministerul Culturii prin programul Acces și de Centrul Național al Cinematografiei în urma selecției la concursurile de finanțare.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.