București, la început de secol. „Mița Biciclista” pedalează împotriva moravurilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucuresti-la-inceput-de-secol-mita-biciclista-pedaleaza-impotriva-moravurilor/

Când apărea în plimbările de la Șosea şi pe Calea Victoriei, aristocraţii de la „Capşa” oftau, boemii de la „Kubler” abandonau politica, iar burghezii de la „Otetelişanu” uitau de consumaţie, uitându-se lung după ea. O porecliseră „Miţa Biciclista”.

Un articol de Monica Andrei|8 Iulie 2016

Pe la 1879, la Circul Cezar Sidoli din București, se aduna lumea ca să se amuze de giumbușlucurile unui clovn. Nu făcea tumbe, nu sărea prin cerc de foc, ci ocolea arena pedalând pe o roată uriașă, cu una mai mică în urma ei. Era un velociped. Până atunci, nimeni nu avusese curajul să pedaleze velocipedul printre trăsuri, spre Șosea, de frică să nu sperie caii și să declanșeze repertoriul de injurii al birjarilor.

În 1886 apare velocipedul cu roate egale, căruia englezii îi spuneau “bycicle”, francezii, „biciclette”, iar românii – bicicletă. Era noua atracție a secolului, aveau loc plimbări, întreceri, concursuri. “Velocipedul a început să fie la modă. Mania a ajuns la paroxism: duminica ce vine (4 iulie 1893) va avea loc o cursă de velocipede de la Șosea la Otopeni” scrie Luigi Cazzavilan în “Universul”. Tot în acel an se pun bazele unui velodrom care a fost finalizat în 1896, despre care se scrisese în același ziar: “Un nou interesant spectacol <<fin du siècle>> aduce la cunoștința Onor Public că Velodromul Român a costat 100 000 de lei și e unul din cele mai frumoase din Europa. Pista e din lemn și permite alergătorilor o repeziciune de 60 de km pe ceas. Inaugurarea are loc la 19 septembrie 1896 la orele 3 p.m. Velocipediștii din capitală pleacă de la Grădina Cișmigiu cu muzica în frunte. Velocipedistul cel mai bine îmbrăcat primește un premiu.” Câștigătorii concursului inaugural au fost: Jean Mihăiescu la fond, Mihăescu și Montezi la tandem.

Se comercializează biciclete ieftine din Anglia. Renumita biciclistă vieneză, domnișoara Cerszenia Fendrojsky provoacă la “match” bicicliștii amatori din București, în 8 mai 1897. Pentru cei care cumpărau bilete de 1 leu, serviciul de tramcar asigura transportul gratuit la velodrom. Orașul este împodobit pentru marea sărbătoare cu o fântână arteziană ale cărei colonade erau ornate cu ghirlande de trandafiri și lampioane venețiene. Fanfara din Galați, Regimental II, dirijată de Ivanovici, (a compus “Valsurile Dunării”), a sosit în capitală. Prefectul Poliției a luat măsuri să se tempereze prețurile hotelurilor și restaurantelor, iar prezicătoarea “Femeia cu barbă” din str. Romană nr. 115 făcea prognoze de dimineața până seara.

Tot atunci, frații Auguste și Louise Lumière din Lyon sosesc în orașul Bucuriei “să țină ședințe cu cinematograful”. Bucureștenii uită de concurs, prezicătoare și velodrom, plimbarea gratuită cu tramcarul alergând într-un suflet să vadă minunea franțuzilor care dădeau viață fotografiilor, unde “trenurile fugeau, oamenii râdeau, plângeau și vorba le lipsea” pe ecran.

Apăruse automobilul, telefonul, motobalonul, avioplanul lui Blériot și velodromul fusese uitat repede. Moda a durat cinci ani. În toată furia ciclistă din pragul noului secol, nici procesul falsului testament a lui beizadea “Vițel” care-și dăduse singur foc la casă pentru a încasa asigurarea, nici asasinarea Agapiei Străchinescu, femeia cu 30 de pisici, nu stârniseră atâta senzaţie, ca apariţia unei biciclete cu ghidon, pedalată de o femeie cu zulufi negri, în pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluză corai sub care fluturau sânii și caschetă de mătase albă pe cap.

Ce-i drept, ca să pedalezi o bicicletă nu era nevoie să îmbraci o rochie de la o casă de modă franceză sau de la vestita madam Briol, ci de o pereche de pantaloni. Cu un veac în urmă boieroaica aruncase șalvarii pentru rochia lungă și elegantă cu decolteu adânc, cumpărată de la Paris, iar acum românca sfida protipendada bucureșteană cu pantalonii săi.

“Mi-a fost dat să o cunosc în 1957 – scrie Al. Predescu în <<Vremuri vechi bucureștene>> – pe când eu eram jurist la <<Bijuteria>> cu sediul deasupra <<Capșei>>. Intrase în biroul meu o bătrână furioasă, cu părul negru, fața albă, de o voiciune neobișnuită și doi ochi magnetici. Doamna general Dimitrescu, cum se prezentase, nu se înțelegea cu cei de la oficiul achiziții bijuterii. Nu m-a uimit eleganța desuetă, nici că avea vreo 75 de ani, nici medalionul din aur masiv, ci ochii care măsurau încăperea cu o nostalgie ce trezea amintiri”.

Despre spațiul biroului meu aflu că: “era salonul unui mic apartament unde mi-am petrecut luna de miere, căci soțul meu nu putea părăsi orașul. Ai auzit de mine, sunt <<Mița Biciclista>>. Așa mă poreclise porcul de Ranetti în fițuicile lui (Revista umoristică “Furnica”). Te invit la mine acasă, să-ți arăt orașul de altădată din fotografii și amintiri”.

Casa în care a locuit Mița Biciclista a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe trei nivele, cu o fațadă decorată fabulos, este situată lângă corpul lateral al Casei Brătianu (azi sala “Dalles”, de la Piața Amzei) la intersecția cu strada Christian Tell, fața în față cu Ambasada Franței de azi. După 1908, doamna și-a permis luxul de a renova locuința, iar arhitectul N.C. Mihăiescu (1863-1934) i-a refăcut fațada în stilul Art Nouveau.

“În sufrageria gen salon de la etaj, rezemată de perete se odihnea celebra ei bicicletă – își amintește Predescu. Pe masă stăteau două volume legate în mătase portocalie cu triste crăpături pricinuite de vreme. Le-a deschis, ca pe niște cărți sfinte. Am revăzut <<Capșa>> redingotelor cu plastron, trăsurile luxoase, armăsari focoși, femei frumoase cu rochii lungi și talia sugrumată de corset, cu pălării imense; Corso, <<Jokey Club>>, parcul <<Otetelișanu>>, muscalii din fața Teatrului Național, Hotel <<Bulevard>>, berăria lui Caragiale, <<Gambrinus>>, <<Herăstrăul Vechi>>, bătaia cu flori la Șosea, și trăsura <<Miței Biclista>> în formă de gondolă, decorată cu liliac alb, trandafiri <<Mont Blanc>>, panglici <<bleu ciele>> care intra direct în holul din <<Vila cu clopoței>> de la Șosea, a lui Nicolae Minovici, ca dragostea lor incendiară să fie apărată de privirile curioșilor.

“Carol I îl însurase pe Ferdinand, ca s-o uite pe Văcăreasca, – adaugă Mița în timp ce răsfoiam paginile – și când scăpa de sub papucul <<Miței Cotroceanca>> (Regina Maria) venea să-mi țină companie, cu bicicleta la Șosea, dincolo de rondul al II-lea. Purta caschetă de mătase albă legată sub bărbie și ochelari uriași, ca să nu fie recunoscut. Umbla zvonul că fac ce vreau din rege. Am fost asaltată de oameni politici ce sperau să pun un cuvânt binevoitor în fața lui. Manuel al Portugaliei mă cunoscuse la o ceremonie. Cum m-a văzut, nu și nu, să mă ia de nevastă. Erau de față: Bleriot, Moruzi, Gheorghe Cantacuzino, Jack Lahovary, Lucica Sturdza Bulandra….” îmi șoptește nostalgic.

“Miţa Biciclista”, născută Mihăiescu, a fost prima femeie din Bucureşti care a pedalat o bicicletă. Era fata unei ţărănci de o rară frumuseţe, ce locuise cândva în apropierea Câmpinei și lucrase ca servitoare într-o casă boierească. Maria Mihăiescu era un copil din flori, dar cu noroc. Din pământul mamei ei a izbucnit petrolul, au apărut sondele și s-a umplut de bani. Astfel, a putut să-i ofere fiicei sale o educaţie aleasă. A dat-o la pension, i-a pus profesori de limbi străine.

Biografia femeii frumoase, care a frânt inimile multor oameni celebri și ale capetelor încoronate, a fost declarată frivolă, pentru că a înfruntat o normă absurdă a societății în care trăia, pedalând o bicicletă pe străzile capitalei și purtând pantaloni.
După procesul naționalizării, mondena și bogata Mița a fost izolată într-o cameră mică din fosta ei casă, la masardă, trăind așa până când și-a dat duhul.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »