București, la început de secol. „Mița Biciclista” pedalează împotriva moravurilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucuresti-la-inceput-de-secol-mita-biciclista-pedaleaza-impotriva-moravurilor/

Când apărea în plimbările de la Șosea şi pe Calea Victoriei, aristocraţii de la „Capşa” oftau, boemii de la „Kubler” abandonau politica, iar burghezii de la „Otetelişanu” uitau de consumaţie, uitându-se lung după ea. O porecliseră „Miţa Biciclista”.

Un articol de Monica Andrei|8 iulie 2016

Pe la 1879, la Circul Cezar Sidoli din București, se aduna lumea ca să se amuze de giumbușlucurile unui clovn. Nu făcea tumbe, nu sărea prin cerc de foc, ci ocolea arena pedalând pe o roată uriașă, cu una mai mică în urma ei. Era un velociped. Până atunci, nimeni nu avusese curajul să pedaleze velocipedul printre trăsuri, spre Șosea, de frică să nu sperie caii și să declanșeze repertoriul de injurii al birjarilor.

În 1886 apare velocipedul cu roate egale, căruia englezii îi spuneau “bycicle”, francezii, „biciclette”, iar românii – bicicletă. Era noua atracție a secolului, aveau loc plimbări, întreceri, concursuri. “Velocipedul a început să fie la modă. Mania a ajuns la paroxism: duminica ce vine (4 iulie 1893) va avea loc o cursă de velocipede de la Șosea la Otopeni” scrie Luigi Cazzavilan în “Universul”. Tot în acel an se pun bazele unui velodrom care a fost finalizat în 1896, despre care se scrisese în același ziar: “Un nou interesant spectacol <<fin du siècle>> aduce la cunoștința Onor Public că Velodromul Român a costat 100 000 de lei și e unul din cele mai frumoase din Europa. Pista e din lemn și permite alergătorilor o repeziciune de 60 de km pe ceas. Inaugurarea are loc la 19 septembrie 1896 la orele 3 p.m. Velocipediștii din capitală pleacă de la Grădina Cișmigiu cu muzica în frunte. Velocipedistul cel mai bine îmbrăcat primește un premiu.” Câștigătorii concursului inaugural au fost: Jean Mihăiescu la fond, Mihăescu și Montezi la tandem.

Se comercializează biciclete ieftine din Anglia. Renumita biciclistă vieneză, domnișoara Cerszenia Fendrojsky provoacă la “match” bicicliștii amatori din București, în 8 mai 1897. Pentru cei care cumpărau bilete de 1 leu, serviciul de tramcar asigura transportul gratuit la velodrom. Orașul este împodobit pentru marea sărbătoare cu o fântână arteziană ale cărei colonade erau ornate cu ghirlande de trandafiri și lampioane venețiene. Fanfara din Galați, Regimental II, dirijată de Ivanovici, (a compus “Valsurile Dunării”), a sosit în capitală. Prefectul Poliției a luat măsuri să se tempereze prețurile hotelurilor și restaurantelor, iar prezicătoarea “Femeia cu barbă” din str. Romană nr. 115 făcea prognoze de dimineața până seara.

Tot atunci, frații Auguste și Louise Lumière din Lyon sosesc în orașul Bucuriei “să țină ședințe cu cinematograful”. Bucureștenii uită de concurs, prezicătoare și velodrom, plimbarea gratuită cu tramcarul alergând într-un suflet să vadă minunea franțuzilor care dădeau viață fotografiilor, unde “trenurile fugeau, oamenii râdeau, plângeau și vorba le lipsea” pe ecran.

Apăruse automobilul, telefonul, motobalonul, avioplanul lui Blériot și velodromul fusese uitat repede. Moda a durat cinci ani. În toată furia ciclistă din pragul noului secol, nici procesul falsului testament a lui beizadea “Vițel” care-și dăduse singur foc la casă pentru a încasa asigurarea, nici asasinarea Agapiei Străchinescu, femeia cu 30 de pisici, nu stârniseră atâta senzaţie, ca apariţia unei biciclete cu ghidon, pedalată de o femeie cu zulufi negri, în pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluză corai sub care fluturau sânii și caschetă de mătase albă pe cap.

Ce-i drept, ca să pedalezi o bicicletă nu era nevoie să îmbraci o rochie de la o casă de modă franceză sau de la vestita madam Briol, ci de o pereche de pantaloni. Cu un veac în urmă boieroaica aruncase șalvarii pentru rochia lungă și elegantă cu decolteu adânc, cumpărată de la Paris, iar acum românca sfida protipendada bucureșteană cu pantalonii săi.

“Mi-a fost dat să o cunosc în 1957 – scrie Al. Predescu în <<Vremuri vechi bucureștene>> – pe când eu eram jurist la <<Bijuteria>> cu sediul deasupra <<Capșei>>. Intrase în biroul meu o bătrână furioasă, cu părul negru, fața albă, de o voiciune neobișnuită și doi ochi magnetici. Doamna general Dimitrescu, cum se prezentase, nu se înțelegea cu cei de la oficiul achiziții bijuterii. Nu m-a uimit eleganța desuetă, nici că avea vreo 75 de ani, nici medalionul din aur masiv, ci ochii care măsurau încăperea cu o nostalgie ce trezea amintiri”.

Despre spațiul biroului meu aflu că: “era salonul unui mic apartament unde mi-am petrecut luna de miere, căci soțul meu nu putea părăsi orașul. Ai auzit de mine, sunt <<Mița Biciclista>>. Așa mă poreclise porcul de Ranetti în fițuicile lui (Revista umoristică “Furnica”). Te invit la mine acasă, să-ți arăt orașul de altădată din fotografii și amintiri”.

Casa în care a locuit Mița Biciclista a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe trei nivele, cu o fațadă decorată fabulos, este situată lângă corpul lateral al Casei Brătianu (azi sala “Dalles”, de la Piața Amzei) la intersecția cu strada Christian Tell, fața în față cu Ambasada Franței de azi. După 1908, doamna și-a permis luxul de a renova locuința, iar arhitectul N.C. Mihăiescu (1863-1934) i-a refăcut fațada în stilul Art Nouveau.

“În sufrageria gen salon de la etaj, rezemată de perete se odihnea celebra ei bicicletă – își amintește Predescu. Pe masă stăteau două volume legate în mătase portocalie cu triste crăpături pricinuite de vreme. Le-a deschis, ca pe niște cărți sfinte. Am revăzut <<Capșa>> redingotelor cu plastron, trăsurile luxoase, armăsari focoși, femei frumoase cu rochii lungi și talia sugrumată de corset, cu pălării imense; Corso, <<Jokey Club>>, parcul <<Otetelișanu>>, muscalii din fața Teatrului Național, Hotel <<Bulevard>>, berăria lui Caragiale, <<Gambrinus>>, <<Herăstrăul Vechi>>, bătaia cu flori la Șosea, și trăsura <<Miței Biclista>> în formă de gondolă, decorată cu liliac alb, trandafiri <<Mont Blanc>>, panglici <<bleu ciele>> care intra direct în holul din <<Vila cu clopoței>> de la Șosea, a lui Nicolae Minovici, ca dragostea lor incendiară să fie apărată de privirile curioșilor.

“Carol I îl însurase pe Ferdinand, ca s-o uite pe Văcăreasca, – adaugă Mița în timp ce răsfoiam paginile – și când scăpa de sub papucul <<Miței Cotroceanca>> (Regina Maria) venea să-mi țină companie, cu bicicleta la Șosea, dincolo de rondul al II-lea. Purta caschetă de mătase albă legată sub bărbie și ochelari uriași, ca să nu fie recunoscut. Umbla zvonul că fac ce vreau din rege. Am fost asaltată de oameni politici ce sperau să pun un cuvânt binevoitor în fața lui. Manuel al Portugaliei mă cunoscuse la o ceremonie. Cum m-a văzut, nu și nu, să mă ia de nevastă. Erau de față: Bleriot, Moruzi, Gheorghe Cantacuzino, Jack Lahovary, Lucica Sturdza Bulandra….” îmi șoptește nostalgic.

“Miţa Biciclista”, născută Mihăiescu, a fost prima femeie din Bucureşti care a pedalat o bicicletă. Era fata unei ţărănci de o rară frumuseţe, ce locuise cândva în apropierea Câmpinei și lucrase ca servitoare într-o casă boierească. Maria Mihăiescu era un copil din flori, dar cu noroc. Din pământul mamei ei a izbucnit petrolul, au apărut sondele și s-a umplut de bani. Astfel, a putut să-i ofere fiicei sale o educaţie aleasă. A dat-o la pension, i-a pus profesori de limbi străine.

Biografia femeii frumoase, care a frânt inimile multor oameni celebri și ale capetelor încoronate, a fost declarată frivolă, pentru că a înfruntat o normă absurdă a societății în care trăia, pedalând o bicicletă pe străzile capitalei și purtând pantaloni.
După procesul naționalizării, mondena și bogata Mița a fost izolată într-o cameră mică din fosta ei casă, la masardă, trăind așa până când și-a dat duhul.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

Pagina 19 din 34« Prima...10...1718192021...30...Ultima »