București, la început de secol. „Mița Biciclista” pedalează împotriva moravurilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucuresti-la-inceput-de-secol-mita-biciclista-pedaleaza-impotriva-moravurilor/

Când apărea în plimbările de la Șosea şi pe Calea Victoriei, aristocraţii de la „Capşa” oftau, boemii de la „Kubler” abandonau politica, iar burghezii de la „Otetelişanu” uitau de consumaţie, uitându-se lung după ea. O porecliseră „Miţa Biciclista”.

Un articol de Monica Andrei|8 iulie 2016

Pe la 1879, la Circul Cezar Sidoli din București, se aduna lumea ca să se amuze de giumbușlucurile unui clovn. Nu făcea tumbe, nu sărea prin cerc de foc, ci ocolea arena pedalând pe o roată uriașă, cu una mai mică în urma ei. Era un velociped. Până atunci, nimeni nu avusese curajul să pedaleze velocipedul printre trăsuri, spre Șosea, de frică să nu sperie caii și să declanșeze repertoriul de injurii al birjarilor.

În 1886 apare velocipedul cu roate egale, căruia englezii îi spuneau “bycicle”, francezii, „biciclette”, iar românii – bicicletă. Era noua atracție a secolului, aveau loc plimbări, întreceri, concursuri. “Velocipedul a început să fie la modă. Mania a ajuns la paroxism: duminica ce vine (4 iulie 1893) va avea loc o cursă de velocipede de la Șosea la Otopeni” scrie Luigi Cazzavilan în “Universul”. Tot în acel an se pun bazele unui velodrom care a fost finalizat în 1896, despre care se scrisese în același ziar: “Un nou interesant spectacol <<fin du siècle>> aduce la cunoștința Onor Public că Velodromul Român a costat 100 000 de lei și e unul din cele mai frumoase din Europa. Pista e din lemn și permite alergătorilor o repeziciune de 60 de km pe ceas. Inaugurarea are loc la 19 septembrie 1896 la orele 3 p.m. Velocipediștii din capitală pleacă de la Grădina Cișmigiu cu muzica în frunte. Velocipedistul cel mai bine îmbrăcat primește un premiu.” Câștigătorii concursului inaugural au fost: Jean Mihăiescu la fond, Mihăescu și Montezi la tandem.

Se comercializează biciclete ieftine din Anglia. Renumita biciclistă vieneză, domnișoara Cerszenia Fendrojsky provoacă la “match” bicicliștii amatori din București, în 8 mai 1897. Pentru cei care cumpărau bilete de 1 leu, serviciul de tramcar asigura transportul gratuit la velodrom. Orașul este împodobit pentru marea sărbătoare cu o fântână arteziană ale cărei colonade erau ornate cu ghirlande de trandafiri și lampioane venețiene. Fanfara din Galați, Regimental II, dirijată de Ivanovici, (a compus “Valsurile Dunării”), a sosit în capitală. Prefectul Poliției a luat măsuri să se tempereze prețurile hotelurilor și restaurantelor, iar prezicătoarea “Femeia cu barbă” din str. Romană nr. 115 făcea prognoze de dimineața până seara.

Tot atunci, frații Auguste și Louise Lumière din Lyon sosesc în orașul Bucuriei “să țină ședințe cu cinematograful”. Bucureștenii uită de concurs, prezicătoare și velodrom, plimbarea gratuită cu tramcarul alergând într-un suflet să vadă minunea franțuzilor care dădeau viață fotografiilor, unde “trenurile fugeau, oamenii râdeau, plângeau și vorba le lipsea” pe ecran.

Apăruse automobilul, telefonul, motobalonul, avioplanul lui Blériot și velodromul fusese uitat repede. Moda a durat cinci ani. În toată furia ciclistă din pragul noului secol, nici procesul falsului testament a lui beizadea “Vițel” care-și dăduse singur foc la casă pentru a încasa asigurarea, nici asasinarea Agapiei Străchinescu, femeia cu 30 de pisici, nu stârniseră atâta senzaţie, ca apariţia unei biciclete cu ghidon, pedalată de o femeie cu zulufi negri, în pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluză corai sub care fluturau sânii și caschetă de mătase albă pe cap.

Ce-i drept, ca să pedalezi o bicicletă nu era nevoie să îmbraci o rochie de la o casă de modă franceză sau de la vestita madam Briol, ci de o pereche de pantaloni. Cu un veac în urmă boieroaica aruncase șalvarii pentru rochia lungă și elegantă cu decolteu adânc, cumpărată de la Paris, iar acum românca sfida protipendada bucureșteană cu pantalonii săi.

“Mi-a fost dat să o cunosc în 1957 – scrie Al. Predescu în <<Vremuri vechi bucureștene>> – pe când eu eram jurist la <<Bijuteria>> cu sediul deasupra <<Capșei>>. Intrase în biroul meu o bătrână furioasă, cu părul negru, fața albă, de o voiciune neobișnuită și doi ochi magnetici. Doamna general Dimitrescu, cum se prezentase, nu se înțelegea cu cei de la oficiul achiziții bijuterii. Nu m-a uimit eleganța desuetă, nici că avea vreo 75 de ani, nici medalionul din aur masiv, ci ochii care măsurau încăperea cu o nostalgie ce trezea amintiri”.

Despre spațiul biroului meu aflu că: “era salonul unui mic apartament unde mi-am petrecut luna de miere, căci soțul meu nu putea părăsi orașul. Ai auzit de mine, sunt <<Mița Biciclista>>. Așa mă poreclise porcul de Ranetti în fițuicile lui (Revista umoristică “Furnica”). Te invit la mine acasă, să-ți arăt orașul de altădată din fotografii și amintiri”.

Casa în care a locuit Mița Biciclista a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe trei nivele, cu o fațadă decorată fabulos, este situată lângă corpul lateral al Casei Brătianu (azi sala “Dalles”, de la Piața Amzei) la intersecția cu strada Christian Tell, fața în față cu Ambasada Franței de azi. După 1908, doamna și-a permis luxul de a renova locuința, iar arhitectul N.C. Mihăiescu (1863-1934) i-a refăcut fațada în stilul Art Nouveau.

“În sufrageria gen salon de la etaj, rezemată de perete se odihnea celebra ei bicicletă – își amintește Predescu. Pe masă stăteau două volume legate în mătase portocalie cu triste crăpături pricinuite de vreme. Le-a deschis, ca pe niște cărți sfinte. Am revăzut <<Capșa>> redingotelor cu plastron, trăsurile luxoase, armăsari focoși, femei frumoase cu rochii lungi și talia sugrumată de corset, cu pălării imense; Corso, <<Jokey Club>>, parcul <<Otetelișanu>>, muscalii din fața Teatrului Național, Hotel <<Bulevard>>, berăria lui Caragiale, <<Gambrinus>>, <<Herăstrăul Vechi>>, bătaia cu flori la Șosea, și trăsura <<Miței Biclista>> în formă de gondolă, decorată cu liliac alb, trandafiri <<Mont Blanc>>, panglici <<bleu ciele>> care intra direct în holul din <<Vila cu clopoței>> de la Șosea, a lui Nicolae Minovici, ca dragostea lor incendiară să fie apărată de privirile curioșilor.

“Carol I îl însurase pe Ferdinand, ca s-o uite pe Văcăreasca, – adaugă Mița în timp ce răsfoiam paginile – și când scăpa de sub papucul <<Miței Cotroceanca>> (Regina Maria) venea să-mi țină companie, cu bicicleta la Șosea, dincolo de rondul al II-lea. Purta caschetă de mătase albă legată sub bărbie și ochelari uriași, ca să nu fie recunoscut. Umbla zvonul că fac ce vreau din rege. Am fost asaltată de oameni politici ce sperau să pun un cuvânt binevoitor în fața lui. Manuel al Portugaliei mă cunoscuse la o ceremonie. Cum m-a văzut, nu și nu, să mă ia de nevastă. Erau de față: Bleriot, Moruzi, Gheorghe Cantacuzino, Jack Lahovary, Lucica Sturdza Bulandra….” îmi șoptește nostalgic.

“Miţa Biciclista”, născută Mihăiescu, a fost prima femeie din Bucureşti care a pedalat o bicicletă. Era fata unei ţărănci de o rară frumuseţe, ce locuise cândva în apropierea Câmpinei și lucrase ca servitoare într-o casă boierească. Maria Mihăiescu era un copil din flori, dar cu noroc. Din pământul mamei ei a izbucnit petrolul, au apărut sondele și s-a umplut de bani. Astfel, a putut să-i ofere fiicei sale o educaţie aleasă. A dat-o la pension, i-a pus profesori de limbi străine.

Biografia femeii frumoase, care a frânt inimile multor oameni celebri și ale capetelor încoronate, a fost declarată frivolă, pentru că a înfruntat o normă absurdă a societății în care trăia, pedalând o bicicletă pe străzile capitalei și purtând pantaloni.
După procesul naționalizării, mondena și bogata Mița a fost izolată într-o cameră mică din fosta ei casă, la masardă, trăind așa până când și-a dat duhul.

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.