„Bucureștii lui Caragiale”, în Parcul Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestii-lui-caragiale-in-parcul-cismigiu/

Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” vă oferă două luni de teatru în aer liber. După o lungă perioadă de cultură online, bucureştenii vor avea din nou acces la spectacole de teatru pe tot parcursul verii şi începutul toamnei.

Un articol de Liliana Matei|11 iulie 2020

Cea de-a opta ediţie a festivalului „Bucureştii lui Caragiale” este organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB. Festivalul este găzduit în Parcul Cişmigiu, pe o scenă amenajată în aer liber, și se va desfăşura pe parcursul a 10 weekend-uri din perioada 18 iulie – 20 septembrie, respectiv: 18-19 iulie, 25-25 iulie, 1-2 august, 8-9 august, 15-16 august, 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie și 19-20 septembrie.

Desfăşurată sub motto-ul #SusţinemCulturaRO, ediţia din acest an îşi extinde repertoriul în afara operei lui Caragiale şi invită toate teatrele din Bucureşti să prezinte, în cadrul evenimentului, cele mai de succes spectacole de teatru.

În contextul restricţiilor impuse de pandemia COVID-19, proiectul „Bucureştii lui Caragiale” îşi propune să susţină scena teatrală a Bucureştiului – instituții publice și teatre independente –  oferind o platformă de promovare a activităţii lor, în condiţiile în care nu toate teatrele din Bucureşti dispun de infrastructura necesară pentru a îşi reorganiza activitatea în spaţii deschise.

De la teatru pentru copii, producţii independente, comedii muzicale, clasice şi contemporane, din programul festivalului fac parte spectacole ale teatrelor de stat şi independente din Capitală, ce au fost adaptate pentru spaţii deschise. Printre participanţii ediţiei se numără Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic, UNATC, Teatrul Excelsior, Teatrul Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii, În Culise, Teatrul Ţăndărică, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Creart, Teatrul Coquette, Teatrul Arte Dell’Anima, Teatrul Elisabeta şi Teatrul Stela Popescu.

Accesul este gratuit și se face în baza unei rezervări online. Mai multe detalii despre programul festivalului, modalitatea de rezervare și regulamentul de acces vor fi disponibile curând pe www.arcub.ro.

Desfășurarea evenimentului, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.

Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg. Festivalul a fost inspirat de manifestarea „D-ale Bucureştilor, carnaval la 1900” din Capitală, care a recreat atmosfera Micului Paris începând cu anul 1993 şi, ulterior, după o pauză de câţiva ani, în 2008, la Curtea Veche a Palatului Voievodal. Creat pentru a aduce opera caragialiană cât mai aproape de publicul bucureștean, festivalul în forma actuală, „Bucureştii lui Caragiale”, s-a desfăşurat, pe rând, în Centrul Istoric al Capitalei, în Parcul Izvor şi, începând din anul 2017, este găzduit de cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cişmigiu. În contextul actual, festivalul „Bucureştii lui Caragiale” are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local.

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

20
/09
/23

O nouă producţie creart/Teatrelli, de tip spectacol-laborator, are premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, în Capitală şi aduce publicului un mix creativ care reunește eforturile a patru teatre din România, precum şi vocile unora dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații: regizorul Andrei Măjeri, dramaturga Alexandra Felseghi, compozitorul Adrian Piciorea și fashion designer-ul Lucian Broscățean. După premiera din Bucureşti, spectacolul urmează să se joace şi în teatrele co-producătoare, respectiv la Cluj-Napoca, Oradea şi Botoşani.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

18
/09
/23

O vorbă veche spune "Codru-i frate cu românul". Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna așa: "Turcu-i frate cu românul". Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se mențin în topul destinațiilor favorite de vacanță: vară după vară, ai noștri se pornesc către litoralul turcesc.

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.