Bucureștiul de totdeauna. Parcul Carol
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-de-totdeauna-parcul-carol/

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

Un articol de Georgeta Filitti|15 martie 2017

Iniţiativa a aparţinut lui Take Ionescu. Ca totdeauna în spaţiul românesc, n-au lipsit oponenţii („acţiune neoportună”, „recesiune economică prelungită”), detractorii („40 de ani de sărăcie, de ruşine”) ori bucureştenii cu alte idei ( să se organizeze o expoziţie la Şosea, la velodrom, la Procopoaia, adică pe Calea Plevnei). Dar bunul simţ a biruit. Nu era vorba neapărat de celebrarea suveranului ci, pe de o parte de înfăţişarea unui bilanţ, iar pe de alta de asanarea unei zone ofertante a Capitalei. Primarul Mihai Cantacuzino, dr. Constantin Istrati (mai apoi comisar general al expoziţiei) şi arh. Şt. Burcuş, Victor Ştefănescu şi E. Redont s-au apucat de treabă. Desecări, captări de izvoare, asanări, plantări masive, drenarea lacului s-au realizat într-un ritm alert. Extinderea necesară pentru amplasarea pavilioanelor expoziţionale a ridicat problema exproprierii unor riverani. Aceştia au cerut preţuri exorbitante şi Primăria a recurs la o stratagemă: a declarat că renunţă la amenajarea spaţiului ceea ce a făcut ca, peste noapte, răscumpărarea să devină rezonabilă.

Dr. Istrati s-a dovedit a fi un excelent organizator; între altele, pentru miile de lucrători antrenaţi pe şantier a înfiinţat o cantină, fapt puţin obişnuit la acea vreme. Paralal, s-a adresat viitorilor expozanţi cu chestionare amănunţite pentru stabilirea dimensiunilor standurilor şi a structurii materialelor oferite. N-au întârziat sponsorizările: ministere, Comisia Europeană a Dunării, primării, particulari, încât Expoziţia Generală Română prindea contur.

S-a deschis la 4 iunie 1906, cu pavilioane ale instituţiilor naţionale şi ale unor oaspeţi străini. Ceremonia de inaugurare s-a consumat la Arenele romane, în incinta parcului. În discursul său, regele Carol a salutat „cu adâncă bucurie prima noastră expoziţie naţională, adevărată sărbătoare a muncii româneşti”. Palatul Artelor concentra realizările artistice de pe teritoriul României, începând cu macheta podului lui Traian de la Turnu Severin, realizat de Apolodor din Damasc, şi sfârşind cu cea a podului de la Cernavodă, realizat în 1895 de ing. Anghel Saligny. Mai figurau pe terenul expoziţiei: pavilionul Eforiei Spitalelor Civile, al Închisorilor, turnul Chindiei de la Târgovişte, Pescăriile Statului, Etnografia, Turnul de Apă, o Grădină zoologică, Modă şi confecţii. Mai erau amenajate gospodării urbane şi ţărăneşti, ateliere de tot felul.

La expoziţie, contele de San Marino, viceprimar al Romei, a oferit Bucureştiului o replică a Lupei Capitoline. E celebra lupoaică, plimbată de atunci în şapte locuri prin oraş (astăzi stă, meschină, la începutul străzii Lipscani).

Una din primele manifestări internaţionale având drept gazdă Bucureştii s-a consumat la acest jubileu: congresul internaţional pentru protecţia proprietăţii literare şi artistice.

Concertele organizate la Arenele Romane, cu participarea masivă a românilor de peste hotare, l-a avut printre organizatori pe George Enescu. Diplome şi medalii au răsplătit creaţiile unor artişti. Tadeusz Adjukiewicz a primit Medalia de aur cu diplomă specială pentru o acuarelă reprezentând perechea domnitoare, încadrată de stema ţării, tricolor şi elemente vegetale cu papagali stilizaţi. Azi e greu de înţeles ce a fost în capul juriului, doar parcurgerea în continuare a lucrărilor premiate lasă să se întrevadă modestia ofertei.

Odată expoziţia închisă, unii au propus să se amenajeze un muzeu ţărănesc în aer liber, clădit „împrăştiat”, ca să devină loc de plimbare şi în acelaşi timp de cunoaştere a universului rural.

După un an, parcul era botezat Carol I. S-au organizat mai apoi acolo expoziţii (în 1929, în 1934 – cea a Lunii Bucureştilor); monumentul Eroului necunoscut ca şi fântâna cu zodiac, opera lui Mac Constantinescu, au personalizat parcul. Din 1948 i s-a zis al Libertăţii, găzduind, între altele, o construcţie faraonică, de 48 m. înălţime, necropolă a căpeteniilor comuniste.

Azi, odată cu reluarea vechiului nume, parcul s-a întors la menirea iniţială de loc pentru recreerea bucureştenilor.

Foto: http://www.simplybucharest.ro/



29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.