BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Testamente făcute de bucureșteni
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-de-totdeauna-testamente-facute-de-bucuresteni/

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

Un articol de Georgeta Filitti|21 februarie 2016

Carol I, ajuns pe Tronul României ca principe, apoi ca rege, s-a dovedit un militar şi un gospodar fără pereche. A intuit marile calităţi ale românilor, a ştiut să le canalizeze pe un făgaş folositor dar în acelaşi timp a reprimat, cât i-a fost cu putinţă, lenea, neglijenţa, lucrul de mântuială. Prin felul cum şi-a gestionat avutul (din familie şi cel primit prin lista civilă votată de Parlament) a putut lăsa ţării un castel emblematic (Peleş), o colecţie de artă excepţională şi mai multe legate unor instituţii pe care, fie le-a iniţiat, fie le-a sprijinit sistematic. La Bucureşti a lăsat fonduri băneşti Academiei Române, Fundaţiei universitare, Societăţii de Geografie, bisericilor ortodoxă, catolică şi protestantă ca şi pentru sporirea altora de susţinere a orfanilor, ofiţerilor „la strâmtoare” sau a surorilor de caritate. Cele 12 milioane astfel dispuse urmau să ajungă în mâna beneficiarilor abia după un an de la moartea Suveranului, ca în răstimp să mai producă dobândă.

Astăzi, doar Fundaţia Universitară Carol I, restaurată după distrugerea sălbatică din timpul revoluţiei din 1989, mai aminteşte de prodigalitatea regală. Cei care citesc azi acolo, în sălile unde s-a recreiat atmosfera în care severul monarh venea adesea să studieze, îşi pot o clipă imagina că trăiesc în la belle époque.

În 1835, Safta Brâncoveanu, văduva marelui ban Grigore, punea în aplicare testamentul acestuia, în calitate de executoare, prin ridicarea spitalului brâncovenesc. L-a înzestrat cu venitul mai multor moşii şi era destinat bolnavilor cronici, bărbaţi şi femei. Urma să fie condus de o epitropie, care să se îngrijească şi de biserica domniţa Bălaşa. Dări de seamă, rapoarte, situaţii amănunţite erau prezentate, spre a evita neglijenţele şi furturile. Statul nu se putea amesteca în rosturile spitalului. Poate pentru apărarea odată în plus a acestei opere, băneasa Safta a pus să se scrie, pe dosul tăbliei unei mese, un blestem înfricoşător pentru cel ce i-ar fi năruit ctitoria. Aşezământul a fost demolat în 1986, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu.

Un particular, Jacques Flias, lasă în 1914 Academiei Române, un fond pentru întemeierea unei fundaţii menite să susţină instituţii de cultură, „de preferinţă de cultură practică”, şi a unui spital de 100 de paturi. Se mai adaugă o sumă pentru premii şi burse oferite de Academie. Curând după întemeierea fundaţiei şi a spitalului, a început vrajba între Academie şi administratori. După război, totul s-a naţionalizat. Clădirea atât de frumoasă a fundaţiei, unde se organizau expoziţii, conferinţe, concerte, a fost acoperită cu o faţadă de blocuri comuniste. Spitalul a revenit, până în 1989, nomenclaturii comuniste. Premiile Elias au încetat şi ele a fi distribuite, din princini neînţelese. Capitalul lăsat de generosul testator s-a irosit încât, aşa cum s-a întâmplat cu alte zeci de gesturi similare, lăsământul lui J. Elias a devenit o nostalgică amintire.

Iordan Guţulescu, din strada Popa Soare nr. 41, îşi redactează testamentul printr-un nesfârşit dialog de iertare cu Dumnezeu. După ce lasă o sumă oarecare fiului cel mare, îl însărcinează cu slujbe şi pomeniri pentru părinţi, vreme de zece ani, la mormântul de la mânăstirea Cernica. Aşa, la 3, la 6, la 9 zile, apoi la 3 săptămâni, la 40 de zile, la câte 3 luni, 6 luni, la un an – vreme de un an, moştenitorul trebuia să facă parastase. Alţi 5 ani numărul lor se reducea la 3.  Testatorul preciza sumele ce urmau a fi plătite călugărilor, clopotarilor, paracliserilor, dimensiunea colivelor, a prescurilor, greutatea lumânărilor (1 kg), pentru trăsura preotului transportat de la Bucreşti la Cernica. Dacă moartea lui se suprapunea oarecum cu a soţiei, slujbele, pentru economie, se contopeau. Pomenile erau şi ele calculate: 80 kg peşte bun (în valoare de 100 de lei), 80 de pâini (20 de lei), zarzavat+untdelemn+orez (25 d elei), 6 decalitri de vin (36 de lei), un decalitru de ţuică (8 lei) – totul pentru 160 de călugări şi săraci.

I.G. mai stabilea şi gestica parastasului de 7 ani, candela „neadormită” 10 ani (dacă se spărgea, lăsa 4 lei de înlocuire) etc etc.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.