BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Toponimie bucureșteană – ieri și azi
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-de-totdeauna-toponimie-bucuresteana-ieri-si-azi/

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

Un articol de Georgeta Filitti|28 februarie 2016

După o primă sistematizare a oraşului, începută la 1831, Magistratul, apoi Primăria, mai ales după 1870, a început să boteze mai toate locurile de trecere: bulevarde, căi, străzi, splaiuri, intrări, fundături. Poate că la început a existat o noimă: cartiere cu toponime de personalităţi, fapte istorice, astronomie, animaliere. Asta a însemnat str. Petrescu al 14-lea, a Gândacilor, a Cornului, a Acidului sau Epicol. De unde? De la filosoful grec Epicur, din sec. IV în. de Ch. Doar că Demostene sau Tucidide îşi puteau afla un loc pe malurile Dâmboviţei, dar unul cu un nume de te ruşinai pronunţându-l, trebuia înlăturat. Aşa, nu se ştie ce primar, a inventat un nume propriu fantezist, schimbând două litere şi Epicur i-a lăsat locul lui Epicol. Ca numele să dăinuie, cum se întâmplă în mai toate capitalele europene, la Bucureşti e de neconceput. Schimbarea face parte din cotidian. Raţiuni politice, hachiţe de primar vezi la tot pasul. Bd. Filantropia (după spitalul ridicat la 1813 de C. Caracaş), a fost rebotezat col. M. Ghica (ataşat militar al ţării la Bruxelles şi, o vreme, director al Poştelor), apoi I Mai – pentru ca să sfârşească în Ion Mihalache. Ultimul nume se justifică pe deplin: pe acolo pleca fruntaşul ţărănist la el la ţară la Topoloveni!

După al Doilea Război Mondial, ruşii ne-au îmbogăţit capitala cu generalisimi (Stalin) şi mareşali de ai lor (Tolbuhin) ori cu zeci de comunişti din lumea întreagă: Dimitrov, Fucic, Ho-Şi-Min ş.a. „Sistematizarea” operată în timpul dictaturii comuniste, considerată azi „cea mai barbară intervenţie asupra unui oraş în vreme de pace”, pe lângă distrugerea unor cartiere întregi, a însemnat,desigur, un nomenclator al străzilor la umbra politicului: bd. Gh. Gheorghiu Dej, Moghioroş, Ilie Pintilie

După 1990, oraşul a vrut să se primenească dar lucrurile s-au întâmplat după un tipic urmat de zeci de ani: toponimele s-au înlocuit, s-au înjumătăţit, ori au căpătat explicaţii surprinzătoare. A apărut aşa bd. Vasile Milea, din raţiuni politice, fireşte, deşi locul acestuia în revoluţia din 1989 nu e încă limpezit: a fost erou sau opusul lui? Bd. Gh.Gheorghiu Dej, care iniţial, când a fost croit, purta numele reginei Elisabeta, ar fi trebuit să revină la numele dintâi. Doar că pe acest bulevard fusese ridicată, la un moment dat, statuia marelui om politic Mihail Kogălniceanu. Urmaşii săi, dornici să-i nemurească numele şi prin botezarea unui bulevard, au obţinut ca întregul parcurs, de la Operă la Piaţa C.A. Rosetti, să amintească bucureştenilor de ilustrul moldovean. Nostalgicii după un dram de restauraţie corectă au cerut, la rândul lor, ca bulevardul să revină la titulatura de odinioară, adică Regina Elisabeta. Dar aici au intervenit categoric funcţionarii Primăriei, care au împărţit bulevardul în două tronsoane, unul Kogălniceanu, altul Regina Elisabeta, fostă Kogălniceanu

Ciudăţeniile Primăriei continuă şi cu redactarea plăcilor amintitoare: ca să uşureze redactarea unui nomenclator al străzilor, după alfabet, apar nume ca la armată: Catargiu Lascăr, prim ministru. C.A. Rosetti, paşoptist prea bine cunoscut şi primar al oraşului, figurează ca trăitor între 1856 şi 1885. Pentru a-i trimite naşterea la anul 1816, adică a corecta o cifră, Primăria oraşului n-are fonduri.

Poate cea mai înduioşătoare măsură a Primăriei este grija de banii bucureştenilor. Ca să nu fie siliţi să-şi schimbe cărţile de identitate, dacă strada lor primeşte alt nume, deci să plătească nişte taxe, instituţia a dispus ca, de pildă, Parcul Ioanid să se numească Ion Voicu (faimosul violonist a cărui casă se afla în preajma parcului bătrân de mai bine de o sută de ani). La fel, în tot oraşul nu s-a găsit un bulevard care să poarte numele laureatului român al Premiului Nobel pentru medicină, George D. Palade, şi s-a propus o bucată din şoseaua Bucureşti-Ploieşti. În schimb, există strada Mişcă Petre. Cine ştie ceva despre titularul ei, e rugat să ne informeze şi pe noi.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 3 din 3123