CARTE Laure Hinckel, cunoscută traducătoare de literatură română în franceză, a publicat recent, la Editura Institutului Cultural Român, un album de fotografie ce documentează aspecte din viaţa unui oraş chinuit.
Un articol de Monica Andronescu|12 decembrie 2024
Dincolo de valoarea ei documentară, lucrarea are meritul de a deschide apetitul pentru (re)descoperirea unui spațiu cu enigmele, splendorile și rănile lui. Deși mizează pe fotografia alb-negru, ce exprimă privirea occidentalului venit în România la câțiva ani de la Revoluția din 1989, perspectiva pune în lumină o capitală între alb și negru.
Publicând volumul bilingv intitulat „Bucarest – trente ans après/București – după treizeci de ani”, lansat la recent încheia ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, autoarea atrage atenția, într-un fel inedit, asupra specificului orașului și asupra transformării lui. Imortalizat cu un aparat de fotografiat în instantanee alb-negru, Bucureștiul invită la redescoperire. Venită în capitală în 1994, ziarista Laure Hinckel a pătruns într-un spațiu sugerat în imagini și comentat pe scurt în observațiile însoțitoare. Revenită în aceeași capitală treizeci de ani mai târziu, în 2024, Laure Hinckel s-a întors în locurile fotografiate atunci și, de cele mai multe ori, a găsit altceva. Albumul ei, cu care debutează ca autoare, stă mărturie.
„Laure Hinckel face aproape travaliul unei etnografii a orașului; dar e o etnografie care visează, dincolo de prezența materială, la viața care se petrecea cândva în aceste spații, în spatele acestor vitrine, în curțile interioare, pe aceste străzi al căror nume a rămas, uneori, neschimbat”, scrie Anca Oroveanu în prefață. „Redobândim, grație acestor fotografii – fie și la modul iluzoriu –, un București mai bogat, mai variat, mai dens în stratificările lui istorice; și descoperim de asemenea, grație lor, că ceea ce ar putea părea derizoriu e apt să trezească un interes autentic și poate fi resimțit ca purtător de valoare”.
Bucureștiul lui Laure Hinckel este departe de a fi un oraș clișeu sau clișeizat. Este un București ce stârnește curiozitatea, invită la căutare și lasă loc imaginației, un București profund mutilat de tragica experiență comunistă, un București în recompunere, într-un mileniu în care își caută identitatea.
În prin-plan sunt adesea spații ale unor profesii dispărute sau aproape dispărute – pălărier, ceasornicar, legător de cărți etc. Autoarea ne invită, de exemplu, în centru. Pe celebra stradă Mihai Eminescu nu mai găsim atelierul de reparații încălțăminte, iar la numărul 111 nu mai exista nici „Casa Sevas”, un magazin de antichități, pe care Laure Hinckel și-l amintește pentru „decorul din spatele vitrinei, un fel de butaforie vopsită în alb”. De pe strada Popa Tatu, magazinul de pălării și șepci a dispărut, iar un punct de desfacere a pâinii de pe Bulevardul Pache Protopopescu a devenit astăzi Librăria Mihaela. Legătoria de carte aflată pe vremuri pe Strada Buzești numărul 33, unde se reparau și rame de tablouri și oglinzi, e istorie, ca și multe alte ateliere și magazine.
„Fie ca această inventariere în doi timpi să-i dea cititorului dorința de a rătăci prin toate cartierele Bucureștiului, atât sub cerul iernatic, cât și la umbra teilor – se prea poate ca aceste promenade să devină amintirile noastre împărtășite”, notează autoarea înainte de a lăsa imaginile să vorbească. Concretizată în acest album, din care lipsesc locurile iconice ale Bucureștiului, dar în care sunt înghețate spații ale vieții mărunte, invitația ei merită toată atenția.
