„Bucureștiul meu” sau „Cartea copilăriilor”? Care este cartea lunii august
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-meu-sau-cartea-copilariilor-care-este-cartea-lunii-august/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|1 septembrie 2016

„Cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, pe acolo rareori trecea vreo mașină, mai des își făceau apariția căruțele trase de cai. Ziua se auzeau câinii din curți lătrând, zvonul păsărilor prin copaci, zumzetul bondarilor, din când în când glasul tânguitor al vreunui țigan în trecere strigând: Spoim tingiri, Geamuri, punem geamuri, Haine vechi, Coadă la topor!, Fiare cumpăr!”. Așa își începe Monica Pillat amintirile despre vechiul cartier Uranus, pentru mulți dintre noi, doar o poveste. De partea cealaltă, „Revoluție și portocale”: „Într-o seară a anului 1989, nu mai știu dacă înainte sau după Crăciun, tata a adus într-o sacoșă neagră câteva portocale. Înțelegeam ce înseamnă, ce semnifică termenul „portocală”, ba chiar văzusem odată cum arătau, într-un Neckerman, însă memoria mea de copil crescut în orășelul de la granița cu URSS nu înregistrase vreo întâlnire reală cu obiectul în sine”. E povestea primului gust de portocală, spusă de Călin Ciobotari.

Primul fragment face parte din volumul „Bucureștiul meu”, coordonat de Gabriela Tabacu și publicat la Editura Humanitas, iar cel de-al doilea, din „Cartea copilăriilor”, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță și publicat la Editura Polirom. Greu de ales… Două tipuri de incursiune în trecut, două tipuri de reflectare a unui timp și a unor spații uneori dispărute, două tipuri de recuperare a memoriei, în fond comparabile și la fel de necesare. Diferența majoră – „Cartea copilăriilor” e scrisă de cititori, în urma unui apel național lansat de coordonatorii proiectului, iar „Bucureștiul meu” conține texte ale unora dintre cele mai importante nume ale culturii contemporane, de-ar fi să-i cităm doar pe Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara sau Radu Paraschivescu.

„Cartea copilăriilor” – cartea scrisă de cititori

„Cartea copilăriilor” s-a născut, așadar, oarecum atipic. În urmă cu mai bine de un an, Dan Lungu și Amelia Gheorghiță invitau pe „oricine crede că are un episod interesant de povestit, din perspectiva copilului sau a părintelui”, să trimită un text, cu precizarea că „talentul literar nu este obligatoriu, dar sinceritatea, da“. Ei bine, volumul publicat la Polirom, într-o ediție (prea) simplă, respectă cu siguranță acest criteriu important al sincerității și adună pe cele peste 300 de pagini povești, povești, povești, dintr-o Românie apusă, dintr-un trecut pe jumătate îngropat, dintr-o lume care se află parcă la mii de ani și de kilometri departe de cea de azi, o lume de multe ori ca desprinsă din povestiri SF. Meritul indiscutabil al acestei antologii de reală valoare pentru sociologi este acela că adună laolată mici istorii personale ce recompun ca pe un puzzle bucăți consistente din istoria mare a ultimului secol, cu toate transformările lui, atât în plan social, cât, mai ales, în plan uman.

Deși nu toate episoadele au același impact – nici n-ar avea cum –, multe dintre ele tocmai prin sinceritate sunt mai puternice decât literatura. Unele sunt povestite cu umor, altele cu nostalgie, altele cu ironie mai caldă, mai amară sau mai acidă – cum e cazul lui Viorel Ilișoi, care scrie despre o tabără „fără sfârșit” la Snagov: „Așezați pe niște scăunele de lemn, curățam cartofi. De pe la 5 dimineața până pe la 8. Două femei grase, cu câte un băț în mână – că doar eram în pădure –, se învârteau printre noi și ne plesneau peste mâini când scăpam cuțitul mai adânc în cartof. Voiau să decupăm coaja de grosimea foiței de țigară să te vezi prin ea. Parcă bunăstarea țării ar fi stat în acel strat milimetric de cartof rămas pe coajă. Și așa tăiam. Iar nodurile le tăiam cu precizie chirurgicală, fără un gram de risipă din prețioasa solanacee.”

Momentele strânse în „Cartea copilăriilor” ar putea fi, aproape fiecare dintre ele, un scenariu pentru un scurtmetraj, iar la final toate, adunate, ar reda imaginea unei lumi la care azi nu mai avem acces, fie că e vorba de copilăriile la țară, în acel univers ireal și idilic, cu bunici și noroaie, cu pruni și vii, și struguri, și poveștile lui Nea Vasile despre „ce fac băieții cu fetele”, fie că e vorba despre copilăria între blocurile comuniste, care a amprentat generații întregi.

Unul dintre cele mai puternice și mai dure episoade din carte rămâne cel rememorat de Ioana  Bot, prețios atât prin felul cum este relatat – o superbă simplitate, care îl face și mai tăios –, cât și pentru că, ieșind din zona nostalgică în care rămân cei mai mulți dintre autori, vorbește curajos despre trauma niciodată dispărută a primilor ani de școală, în care „tovarășa bătea”, tovarășa care-și bătea elevii și care o bătea și pe fiica ei, care-i era și ea elevă: „Am plâns de mila fiicei tovarășei, care era în aceeași clasă cu noi și pe care maică-sa o bătea cu cea mai mare furie, alegând-o, parcă, într-o exemplaritate a justiției făcute cu bâta. (…) tovarășa dădea în fiică-sa și ne explica urlând la toți „în locul cui o bate”. (…) Indicatorul trosnea, clasa tăcea, fetița icnea sub lovituri și își apăra capul cu cordeluță. Dacă îi cădea cordeluța, o mai bătea un pic că și-a murdărit cordeluța”.

Volumului pare să-i lipsească însă o mai mare atenție la detalii. Ar fi fost mai mult decât util ca fiecare dintre autorii textelor incluse în antologie să aibă o cât de scurtă prezentare. Ar fi fost important de știut în ce an s-a născut fiecare dintre ei, tocmai pentru a-i identifica mai bine perioada copilăriei, pe care adesea trebuie s-o ghicești. Ar fi fost important de știut și profilul personal și profesional, într-o cât de succintă relatare. Așa, rămân doar niște nume scrise cu litere italice și niște povești…

„Bucureștiul meu” – cartea orașului iubit și detestat

De partea cealaltă, „Bucureștiul meu” are avantajul unei frumoase prezentări grafice și e un volum inteligent construit și gradat, care se deschide cu un text amplu al lui Șerban Cantacuzino, o superbă incursiune în istoria arhitecturală a Bucureștiului, care se împletește cu cea politică, o călătorie prin timp de la nașterea Bucureștiului și până la perioada ceaușistă care l-a mutilat, o poveste despre două orașe care trăiesc/ au trăit pe rând sau simultan.

Printre cei nouăsprezece oameni de cultură invitați să scrie în sunt Horia-Roman Patapievici, care semnează Prologul, Ioana Nicolaie, Monica Pillat, Tatiana Niculescu Bran, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Radu Paraschivescu, Marius Constantinescu.

Povestea orașului se împletește, de data asta, cu poveștile copilăriilor autorilor, cu imagini din lumi dispărute, cu gusturi din lumi dispărute și multora azi inaccesibile. Străzile și cartierele Bucureștiului respiră aici prin copilăriile și adolescențele celor care povestesc, Bucureștiul se colorează prin ochii lor, mahalalele de ieri și de azi sunt puse față în față… Andrei Crăciun scrie cu acceași ironie care-i caracterizează toate textele despre farmecul mahalalei din cartierul Lacul Tei. „Pompele funebre au prosperat, precum și magazinele care vând nimicuri electronice, căci nu era departe Platforma Industrială Pipera, acum căzută definitiv într-un corporatism sălbatic. (…) Mahalaua are o muzică a ei, dincolo de ce se ascultă în difuzoare. Oamenii se mișcă într-un fel anume, iar când studentele se etalează de prin mai, așa, nu mai ai liniște cu golanii”. Și, ca-n oglindă, mahalaua lui Dan C. Mihăilescu: „Născut în legendară iarnă 1953-54, am copilărit în stalinismul dejist ca nepot de forjor și strungar, fiul unei dactilografe cu liceul neterminat, în casă de chirpici, cu sobă, pod și burlane, fără baie, doar albie și lighean, cu wc-ul în fundul curții, cotețe de câini și găini, prăjină la sârmă pentru rufe, pivniță cu butoaie de varză, șobolani, funii de ceapă și usturoi, lăzi de mălai, făină și porumb (…) cu tot ce ține de amestecul de țigănie, țărănie, hoție și mândrie specific mahalalei de pretutindeni și de totdeauna: adultere, violuri și incesturi în lanț, paranghelii nesfârșite, păruieli, târnuieli, cuțitoreală…”

Marcate de nostalgie și de un amestec de dragoste și ură mărturisită pentru acest oraș mutilat și cu o energie aparte, toate textele din „Bucureștiul meu” refac un oraș ca un Palimpsest, așa cum se și cheamă una dintre secțiuni. Copilăriile într-un București pre-comunist, un oraș care începea să se extindă, „un oraș care se termina acolo unde azi începe”, copilăriile în cartierul ucis din zona Uranus, și azi bântuit de fantomele celor care s-au spânzurat înainte să le intre buldozerele în case, se amestecă voluptuos cu alte copilării printre blocuri, în Titan sau pe Ștefan cel Mare, și cu gustul de crenvurști cu muștar și chifle de la serbările populare de 1 mai și 23 august. Bucureștiul Tatianei Niculescu Bran, închis într-o suavă amintire despre prima dragoste prin noroaiele dintre blocuri, într-una din acele călătorii de explorare pe care numai copiii crescuți printre blocurile comuniste, mereu în construcție, o pot gusta pe deplin, e una dintre cele mai frumoase imagini din volum. Un băiețel îi șterge cu o monedă de 25 de bani pantofiorii de noroi unei fetițe… La fel, superba evocare a călătoriei la București a Ioanei Nicolaie, o excursie de 100 de lei, plătită greu din banii de „mamă eroină” ai mamei, o călătorie cu gust amar, în care visul de a vedea Ateneul s-a prăbușit în răul de autocar și-n vizita la muzeul Tovarășului.

Memorabil este și episodul în care Gabriela Tabacu descrie o sifonărie. O lume întreagă stă închisă în celebrele sifoane azi dispărute… „Sifonăria e o încăpere nu mai mare decât baia noastră. Înăuntru, o mașinărie uluitoare șuieră, fâsâie și pufăie din greu în vreme ce învârtește niște osii mari care urcă și coboară lent un cilindru ruginit. O dată la două-trei minute, sifonarul, cuprins de însemnătatea copleșitoare a misiunii lui, scoate solemn din arcuri și țevi sifoanele pline ca să le înlocuiască cu altele goale și atunci, din robineții sub presiune, jeturi subțiri de apă îl împroașcă…”

Pigmentat ici și colo cu fotografii care au meritul că sunt personale, din arhiva personală, evocând stări și locuri inedite, volumul este atrăgător conceput și mizează și pe o prezentare grafică elegantă, care te face să ți-l dorești în bibliotecă.

Pentru calitatea textelor și pentru felul cum este alcătuit, pentru poveștile inedite pe care le conține, pentru că adună laolaltă nume și mărturii atât de valoroase, pentru că reface spiritul unui oraș jonglând în permanență între istoriile lui, pentru eleganța prezentării, Ziarul Metropolis declară volumul „Bucureștiul meu” câștigător al duelului și cartea lunii august.



22
/03
/16

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

22
/03
/16

Editura RAO anunţă apariţia volumului ,,Grace. Biografia”, de Thilo Wydra, un tribut adus lui Grace Kelly, actriţă de succes, câştigătoare a unui premiu Oscar, devenită prinţesă prin căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.

10
/03
/16

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România organizează marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, conferinta de presă prilejuită de ediţia din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediţie la care Israelul este invitat de onoare. „Un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română.” (ES Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România)

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983