„Bucureștiul meu” sau „Cartea copilăriilor”? Care este cartea lunii august
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-meu-sau-cartea-copilariilor-care-este-cartea-lunii-august/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|1 septembrie 2016

„Cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, pe acolo rareori trecea vreo mașină, mai des își făceau apariția căruțele trase de cai. Ziua se auzeau câinii din curți lătrând, zvonul păsărilor prin copaci, zumzetul bondarilor, din când în când glasul tânguitor al vreunui țigan în trecere strigând: Spoim tingiri, Geamuri, punem geamuri, Haine vechi, Coadă la topor!, Fiare cumpăr!”. Așa își începe Monica Pillat amintirile despre vechiul cartier Uranus, pentru mulți dintre noi, doar o poveste. De partea cealaltă, „Revoluție și portocale”: „Într-o seară a anului 1989, nu mai știu dacă înainte sau după Crăciun, tata a adus într-o sacoșă neagră câteva portocale. Înțelegeam ce înseamnă, ce semnifică termenul „portocală”, ba chiar văzusem odată cum arătau, într-un Neckerman, însă memoria mea de copil crescut în orășelul de la granița cu URSS nu înregistrase vreo întâlnire reală cu obiectul în sine”. E povestea primului gust de portocală, spusă de Călin Ciobotari.

Primul fragment face parte din volumul „Bucureștiul meu”, coordonat de Gabriela Tabacu și publicat la Editura Humanitas, iar cel de-al doilea, din „Cartea copilăriilor”, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță și publicat la Editura Polirom. Greu de ales… Două tipuri de incursiune în trecut, două tipuri de reflectare a unui timp și a unor spații uneori dispărute, două tipuri de recuperare a memoriei, în fond comparabile și la fel de necesare. Diferența majoră – „Cartea copilăriilor” e scrisă de cititori, în urma unui apel național lansat de coordonatorii proiectului, iar „Bucureștiul meu” conține texte ale unora dintre cele mai importante nume ale culturii contemporane, de-ar fi să-i cităm doar pe Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara sau Radu Paraschivescu.

„Cartea copilăriilor” – cartea scrisă de cititori

„Cartea copilăriilor” s-a născut, așadar, oarecum atipic. În urmă cu mai bine de un an, Dan Lungu și Amelia Gheorghiță invitau pe „oricine crede că are un episod interesant de povestit, din perspectiva copilului sau a părintelui”, să trimită un text, cu precizarea că „talentul literar nu este obligatoriu, dar sinceritatea, da“. Ei bine, volumul publicat la Polirom, într-o ediție (prea) simplă, respectă cu siguranță acest criteriu important al sincerității și adună pe cele peste 300 de pagini povești, povești, povești, dintr-o Românie apusă, dintr-un trecut pe jumătate îngropat, dintr-o lume care se află parcă la mii de ani și de kilometri departe de cea de azi, o lume de multe ori ca desprinsă din povestiri SF. Meritul indiscutabil al acestei antologii de reală valoare pentru sociologi este acela că adună laolată mici istorii personale ce recompun ca pe un puzzle bucăți consistente din istoria mare a ultimului secol, cu toate transformările lui, atât în plan social, cât, mai ales, în plan uman.

Deși nu toate episoadele au același impact – nici n-ar avea cum –, multe dintre ele tocmai prin sinceritate sunt mai puternice decât literatura. Unele sunt povestite cu umor, altele cu nostalgie, altele cu ironie mai caldă, mai amară sau mai acidă – cum e cazul lui Viorel Ilișoi, care scrie despre o tabără „fără sfârșit” la Snagov: „Așezați pe niște scăunele de lemn, curățam cartofi. De pe la 5 dimineața până pe la 8. Două femei grase, cu câte un băț în mână – că doar eram în pădure –, se învârteau printre noi și ne plesneau peste mâini când scăpam cuțitul mai adânc în cartof. Voiau să decupăm coaja de grosimea foiței de țigară să te vezi prin ea. Parcă bunăstarea țării ar fi stat în acel strat milimetric de cartof rămas pe coajă. Și așa tăiam. Iar nodurile le tăiam cu precizie chirurgicală, fără un gram de risipă din prețioasa solanacee.”

Momentele strânse în „Cartea copilăriilor” ar putea fi, aproape fiecare dintre ele, un scenariu pentru un scurtmetraj, iar la final toate, adunate, ar reda imaginea unei lumi la care azi nu mai avem acces, fie că e vorba de copilăriile la țară, în acel univers ireal și idilic, cu bunici și noroaie, cu pruni și vii, și struguri, și poveștile lui Nea Vasile despre „ce fac băieții cu fetele”, fie că e vorba despre copilăria între blocurile comuniste, care a amprentat generații întregi.

Unul dintre cele mai puternice și mai dure episoade din carte rămâne cel rememorat de Ioana  Bot, prețios atât prin felul cum este relatat – o superbă simplitate, care îl face și mai tăios –, cât și pentru că, ieșind din zona nostalgică în care rămân cei mai mulți dintre autori, vorbește curajos despre trauma niciodată dispărută a primilor ani de școală, în care „tovarășa bătea”, tovarășa care-și bătea elevii și care o bătea și pe fiica ei, care-i era și ea elevă: „Am plâns de mila fiicei tovarășei, care era în aceeași clasă cu noi și pe care maică-sa o bătea cu cea mai mare furie, alegând-o, parcă, într-o exemplaritate a justiției făcute cu bâta. (…) tovarășa dădea în fiică-sa și ne explica urlând la toți „în locul cui o bate”. (…) Indicatorul trosnea, clasa tăcea, fetița icnea sub lovituri și își apăra capul cu cordeluță. Dacă îi cădea cordeluța, o mai bătea un pic că și-a murdărit cordeluța”.

Volumului pare să-i lipsească însă o mai mare atenție la detalii. Ar fi fost mai mult decât util ca fiecare dintre autorii textelor incluse în antologie să aibă o cât de scurtă prezentare. Ar fi fost important de știut în ce an s-a născut fiecare dintre ei, tocmai pentru a-i identifica mai bine perioada copilăriei, pe care adesea trebuie s-o ghicești. Ar fi fost important de știut și profilul personal și profesional, într-o cât de succintă relatare. Așa, rămân doar niște nume scrise cu litere italice și niște povești…

„Bucureștiul meu” – cartea orașului iubit și detestat

De partea cealaltă, „Bucureștiul meu” are avantajul unei frumoase prezentări grafice și e un volum inteligent construit și gradat, care se deschide cu un text amplu al lui Șerban Cantacuzino, o superbă incursiune în istoria arhitecturală a Bucureștiului, care se împletește cu cea politică, o călătorie prin timp de la nașterea Bucureștiului și până la perioada ceaușistă care l-a mutilat, o poveste despre două orașe care trăiesc/ au trăit pe rând sau simultan.

Printre cei nouăsprezece oameni de cultură invitați să scrie în sunt Horia-Roman Patapievici, care semnează Prologul, Ioana Nicolaie, Monica Pillat, Tatiana Niculescu Bran, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Radu Paraschivescu, Marius Constantinescu.

Povestea orașului se împletește, de data asta, cu poveștile copilăriilor autorilor, cu imagini din lumi dispărute, cu gusturi din lumi dispărute și multora azi inaccesibile. Străzile și cartierele Bucureștiului respiră aici prin copilăriile și adolescențele celor care povestesc, Bucureștiul se colorează prin ochii lor, mahalalele de ieri și de azi sunt puse față în față… Andrei Crăciun scrie cu acceași ironie care-i caracterizează toate textele despre farmecul mahalalei din cartierul Lacul Tei. „Pompele funebre au prosperat, precum și magazinele care vând nimicuri electronice, căci nu era departe Platforma Industrială Pipera, acum căzută definitiv într-un corporatism sălbatic. (…) Mahalaua are o muzică a ei, dincolo de ce se ascultă în difuzoare. Oamenii se mișcă într-un fel anume, iar când studentele se etalează de prin mai, așa, nu mai ai liniște cu golanii”. Și, ca-n oglindă, mahalaua lui Dan C. Mihăilescu: „Născut în legendară iarnă 1953-54, am copilărit în stalinismul dejist ca nepot de forjor și strungar, fiul unei dactilografe cu liceul neterminat, în casă de chirpici, cu sobă, pod și burlane, fără baie, doar albie și lighean, cu wc-ul în fundul curții, cotețe de câini și găini, prăjină la sârmă pentru rufe, pivniță cu butoaie de varză, șobolani, funii de ceapă și usturoi, lăzi de mălai, făină și porumb (…) cu tot ce ține de amestecul de țigănie, țărănie, hoție și mândrie specific mahalalei de pretutindeni și de totdeauna: adultere, violuri și incesturi în lanț, paranghelii nesfârșite, păruieli, târnuieli, cuțitoreală…”

Marcate de nostalgie și de un amestec de dragoste și ură mărturisită pentru acest oraș mutilat și cu o energie aparte, toate textele din „Bucureștiul meu” refac un oraș ca un Palimpsest, așa cum se și cheamă una dintre secțiuni. Copilăriile într-un București pre-comunist, un oraș care începea să se extindă, „un oraș care se termina acolo unde azi începe”, copilăriile în cartierul ucis din zona Uranus, și azi bântuit de fantomele celor care s-au spânzurat înainte să le intre buldozerele în case, se amestecă voluptuos cu alte copilării printre blocuri, în Titan sau pe Ștefan cel Mare, și cu gustul de crenvurști cu muștar și chifle de la serbările populare de 1 mai și 23 august. Bucureștiul Tatianei Niculescu Bran, închis într-o suavă amintire despre prima dragoste prin noroaiele dintre blocuri, într-una din acele călătorii de explorare pe care numai copiii crescuți printre blocurile comuniste, mereu în construcție, o pot gusta pe deplin, e una dintre cele mai frumoase imagini din volum. Un băiețel îi șterge cu o monedă de 25 de bani pantofiorii de noroi unei fetițe… La fel, superba evocare a călătoriei la București a Ioanei Nicolaie, o excursie de 100 de lei, plătită greu din banii de „mamă eroină” ai mamei, o călătorie cu gust amar, în care visul de a vedea Ateneul s-a prăbușit în răul de autocar și-n vizita la muzeul Tovarășului.

Memorabil este și episodul în care Gabriela Tabacu descrie o sifonărie. O lume întreagă stă închisă în celebrele sifoane azi dispărute… „Sifonăria e o încăpere nu mai mare decât baia noastră. Înăuntru, o mașinărie uluitoare șuieră, fâsâie și pufăie din greu în vreme ce învârtește niște osii mari care urcă și coboară lent un cilindru ruginit. O dată la două-trei minute, sifonarul, cuprins de însemnătatea copleșitoare a misiunii lui, scoate solemn din arcuri și țevi sifoanele pline ca să le înlocuiască cu altele goale și atunci, din robineții sub presiune, jeturi subțiri de apă îl împroașcă…”

Pigmentat ici și colo cu fotografii care au meritul că sunt personale, din arhiva personală, evocând stări și locuri inedite, volumul este atrăgător conceput și mizează și pe o prezentare grafică elegantă, care te face să ți-l dorești în bibliotecă.

Pentru calitatea textelor și pentru felul cum este alcătuit, pentru poveștile inedite pe care le conține, pentru că adună laolaltă nume și mărturii atât de valoroase, pentru că reface spiritul unui oraș jonglând în permanență între istoriile lui, pentru eleganța prezentării, Ziarul Metropolis declară volumul „Bucureștiul meu” câștigător al duelului și cartea lunii august.



09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.

Pagina 29 din 106« Prima...1020...2728293031...405060...Ultima »