Bucureştiul, promovat de National Geographic Channel în 10 ţări
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-promovat-de-national-geographic-channel-in-10-tari/

Bucureştiul şi brandul de turism al României vor fi promovate de National Geographic Channel, în 10 ţări din lume, între care Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Rusia, prin intermediul unui documentar şi al unor filme scurte, întregul proiect fiind estimat la aproape 1 milion de euro.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2014

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) vrea să încheie un contract privind achiziţionarea serviciilor de coproducţie a unor programe (un film de 45 de minute şi 4 viniete de 30 de secunde) ce urmează a fi difuzate la televiziunea internaţională National Geographic Channel, pentru promovarea brandului de turism al României, conform unui anunţ din 13 august al ANT.

În vederea atribuirii acestui contract, ANT a organizat procedura de negociere directă, care se va finaliza prin încheierea unui contract de achiziţie publică.

Proiectul presupune realizarea, în coproducţie, a unui film documentar de 45 de minute şi a unor viniete (filme scurte, n.r.) de 30 de secunde, acestea făcând parte din proiectul televiziunii National Geographic Channel, realizat sub conceptul de „Smart Cities”.

După ce vor fi realizate, aceste filme vor fi difuzate pe National Geographic Channel, în perioada februarie – mai 2015, în Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Rusia şi România (ca pieţe ţintă, aşa cum au fost ele identificate în urma cercetărilor realizate penru crearea brandului turistic naţional) şi, respectiv, Spania şi Polonia, Abu Dhabi (capitala Emiratelor Arabe Unite) şi India (ca pieţe de oportunitate), scrie Mediafax.

Documentarul va trebui să promoveze Bucureştiul ca destinaţie „«smart» de city-break” şi să conţină cele mai reprezentative patru puncte de atracţie ale capitalei României şi din imediata sa apropiere, promovând peisajul cultural, trecutul istoric, infrastructura pentru educaţie, dar şi stilul de viaţă pentru petrecerea timpului liber.

Totodată, filmul documentar şi vinietele trebuie să abordeze atât partea mai puţin cunoscută a oraşului din punct de vedere al istoriei, al vieţii culturale şi artistice, al oportunităţilor educaţionale, cât şi elemente de interes deja cunoscute de turişti, dar pentru care este nevoie să se menţină eforturile de promovare, după cum precizează ANT.

Valoarea estimată a proiectului este 972.500 de euro, din care contribuţia estimată a Autorităţii Naţionale pentru Turism este de 750.000 de euro, în timp ce contribuţia estimată a National Geographic Channel este de 222.500 de euro, conform documentaţiei făcute publice de ANT.

Propunerea financiară trebuie să se încadreze în limita bugetului alocat pentru această acţiune, sursa de finanţare fiind fonduri externe nerambursabile, menţionează ANT.

bucharest

Contribuţia National Geografic Channel la această coproducţie va presupune şi realizarea a patru machete de presă, în format A4, pentru promovarea Bucureştiului şi a produselor turistice cheie ale României, ce vor fi publicate în revista National Geographic Magazine (coperta 4), pe aceleaşi pieţe ca şi documentarul şi vinietele, în perioada februarie – mai 2015.

Potrivit ANT, în activitatea de promovare turistică, emisiunile televizate cu specific de turism reprezintă un instrument important prin intermediul căruia mesajul de promovare ajunge la potenţialii turişti.

„Impactul pe care astfel de emisiuni televizate îl are în rândul consumatorilor de produse şi servicii turistice este unul eficient, cunoscută fiind influenţa pe care mass-media vizuală o are în rândul publicului”, îşi justifică ANT desfăşurarea acestui proiect.

De asemenea, conform ANT, conceptul „Smart Cities”, iniţiat de National Geographic Channel presupune realizarea câte unui film documentar pentru 18 oraşe europene relevante, invitate să participe la această iniţiativă de promovare, datorită faptului că sunt considerate a avea cel mai mare potenţial de creştere în următorii ani.

Deţinută de National Geographic Ventures şi FOX Entertainment Group (care este controlată de magnatul Rupert Murdoch), compania National Geographic Channels International (NGCI) sprijină angajamentul Societăţii National Geographic de a explora, proteja şi educa prin cele şase televiziuni ale sale: National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD, Nat Geo People şi Nat Geo Mundo.

La nivel global, televiziunea National Geographic Channel (inclusiv NGC U.S. care este o companie joint-venture între NGT şi Fox Cable Networks Group) este disponibilă în 440 de milioane de case din 171 de ţări, în 45 de limbi.

01
/09
/19

PREVIEW A venit oficial toamna şi odată cu ea se reiau şi premierele de filme româneşti în cinematografe. Numai luna septembrie aduce "La Gomera" şi "Monştri.", titlurile care au circulat cel mai mult în festivaluri, dar şi "Arest", probabil cel mai greu film românesc din 2019. Vor urma şi câteva surprize.

31
/08
/19

Spectacolul „Nu regret nimic” de Székely Csaba, în regia lui Eugen Gyemant, va avea premiera la Teatrul ACT vineri, 13 septembrie și sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 19:30, avându-i în distribuție pe Irina Antonie, Lucian Iftime și Dan Rădulescu.

31
/08
/19

Pe 8 și 17 septembrie 2019, de la ora 19.15, publicul este așteptat în sala cu fotolii roșii din strada Sfântul Ștefan nr. 21, la o premieră curajoasă, ce deschide noua stagiune a Teatrului de Artă București: FATA DIN CASA VAGON, adaptare după un roman de Ana Maria Sandu.

31
/08
/19

Pe 20 septembrie Teo Peter "reuneste" emblematica trupa CompactB pe marea scenă de la Arenele Romane într-un eveniment grandios al trupei-fenomen. Va fi un moment de sărbătoare cu gust dulce – amar, deoarece marchează și 15 ani de la dispariția fulgerătoare și complet neașteptată a celui ce a fost unul dintre fondatorii Compact.

30
/08
/19

"A început Venezia 76, e absolut normal, dară, să fie lansate trailere pentru unele din filmele care vor face valuri în lagună (sau nu). THE LAUNDROMAT (Soderbergh latest) e unul dintre ele. Discutăm despre un lungmetraj ce are în centru scandalul Panama Papers, doar că e narat/văzut din perspectiva unei văduve (Meryl Streep) al cărei concediu o ia nițel razna.

30
/08
/19

La finalul unei ediții fulminante, ce a inclus 19 concerte în reședințe de patrimoniu reprezentative pentru țara noastră, cea de-a VII-a ediție a turneului SoNoRo Conac “À la française” se încheie în luna septembrie cu două concerte în clădiri ce au aparținut unor importanți oameni politici români, construite la finalul secolului XIX. Astfel, pe 13 septembrie, ora 19:00, va avea loc următorul concert SoNoRo Conac, la Muzeul de Istorie “Teodor Cincu”, din Tecuci, iar pe 15 septembrie, ultimul concert la Conacul “Ion Ghica” de la Ghergani.

30
/08
/19

Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru aduce și anul acesta în Capitală, între 18 şi 27 octombrie 2019, producţii internaţionale de prestigiu, în buna tradiţie de a prezenta mari spectacole ale lumii la Bucureşti în cadrul FNT, iniţiată în 2006 de criticul Marina Constantinescu, în primul mandat de Director al Festivalului.

30
/08
/19

Pentru cei pasionați de tenis, amintim că, la New York, în ultimul turneu de Grand Slam al anului, a mai rămas în competiție un singur reprezentant al României. E vorba despre Sorana Cîrstea, care o va întâlni în turul 3 al US Open pe această domnișoară, Taylor Townsend, 23 de ani, reprezentanta gazdelor și, pentru următoarele luni, coșmarul Simonei Halep.

29
/08
/19

Catherine Deneve, Juliette Binoche, Laura Dern, Lily-Rose Depp, Liv Tyler, Penelope Cruz, Brad Pitt, Antonio Banderas, Robert Pattinson, Jude Law, Robert De Niro, Gary Oldman, Mark Rylance şi Roger Waters se numără printre vedetele prezente în aceste zile la cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția. 

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

29
/08
/19

Au mai rămas (patru) zile până la întâlnirea cu DansActorii participanți la Gala Tânărului Actor Hop, de la Constanța. Tânăra generație de actori va păși pe scena performanței actoricești, pregătită pentru o competiție ce se anunță extrem de provocatoare.

28
/08
/19

Teatrul EXCELSIOR prezintă, în zilele de 13 și 14 septembrie 2019, premiera absolută în România a musicalului Familia Addams, un spectacol ce poartă semnătura regizorală și coregrafică a lui Răzvan Mazilu. Noua producție marchează debutul stagiunii 2019 – 2020 a singurului teatru din România distins cu un titlu în Cartea Recordurilor.

28
/08
/19

Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, care va avea loc între 4 - 8 septembrie, își propune anul acesta să susțină noua generație de creatori și colaborarea dintre tinerii regizori și coregrafi prin proiectul E X P A N D - laboratorul de dezvoltare de proiecte cinematografice.

Page 40 of 859« First...102030...3839404142...506070...Last »