Bufonii lui Gigi
https://www.ziarulmetropolis.ro/bufonii-lui-gigi/

Am fost la premiera spectacolului „Folia, Shakespeare & co.” al coregrafului, balerinului, profesorului Gigi Căciuleanu, mare maestru internaţional, directorul artistic al Baletului Naţional din Chile, dar nu numai, om care se împarte, dacă nu se sfâşie, între munca sa din America Latină, Paris, Bucureşti, Constanţa şi aşa mai departe.

Un articol de Andrei Crăciun|24 aprilie 2014

Gigi Căciuleanu a fost decorat cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, în Franţa, dar şi cu Steaua României în grad de Cavaler.

Pot vedea arta într-un spectacol precum cel de miercuri de la Teatrul Metropolis, deși nu e arta mea. S-a dansat îndrăcit, curajos, pe viață și pe moarte, s-a interpretat un Shakespeare inedit, într-o engleză clasică, pentru care sunt greu de găsit și vorbitori și ascultători.

O pot vedea, deși nu e arta mea. Mă tulbură istoriile pe care oamenii reușesc să le scrie cu trupurile lor, mă încântă selecția unor texte din Marele Will în care abundă tema bufonului, singurul precum știm care chiar spune adevărul.

Știți poate ce este folia. Și-a avut gloria două veacuri. Cine, de acum, mai poate spera la o asemenea șansă postumă? Spectacolul e greu, se destramă la un moment dat inclusiv globul pământesc și fiecare rămâne cu meridianul personal, cu bufonul din el, cu Cupidonul chinuindu-l, cu toată acea nebunie pe care doar iubirea, de când lumea, o cuprinde.

Când târfele sfințesc altare

Dansatorii lui Gigi Căciuleanu au reușit să dea totul. Shakespeare, care tocmai a împlinit primele patru secole și jumătate de nemurire, are, precum cunoaștem, texte de o acută eternitate.

Iată de pildă penultima secvență din spectacolul lui Gigi. E actul III, scena II din Regele Lear. Îi putem spune fără să exagerăm și aria nebunului.

Text: „Când popii scot panglici pe nas/ Și cârciumarii vinu-l strică/ Când croitorii n-au chembrică/ Să facă lorzilor obraz/ Când fetele nu știu de frică/ Și fac vrăji noaptea la pârleaz/ Când tot ce-i drept în strâmb se schimbă/ Și-i plină țara de datornici/ Când cei cu otrăvită limbă/ La-nalte cinuri toți sunt spornici;/ Când ni s-au boierit pungașii/ Și umplu strada cămătarii;/ Și când se plâng enoriașii/ Că târfele sfințesc altare;/ Păi, Albioane prea-nălțate/Se uită lumea să te vadă,/ Tu cel mai frunte-ntre regate/ Cât te mai lași călcat pe coadă?”.

E ceva aici care s-ar cuveni rescris?

Folia Copyright Simion Buia - 0763654920-0467

Gigi Căciuleanu, la Teatrul Metropolis, în timpul repetiţiilor pentru „Folia, Shakespeare & co.“. Foto: Simion Buia

La finalul premierei, Gigi Căciuleanu a urcat scena și a spus câteva cuvinte. Era emoționant, și-a admis intimitatea cu viața bufonilor, a mulțumit cui se cuvenea, și a mărturisit că fiecare cuvânt din Shakespeare e o fereastră care deschide o ușă care deschide o altă fereastră care deschide o altă ușă. Iar la sfârșit s-ar putea să te întâlnești cu tine.

Pentru cine nu are exercițiul unei asemenea filosofii nu în versuri, ci în trupuri de oameni, spectacolul poate îngrozitor plictisi. Totul însă, totul, nu-i așa?, se învață.

La urmă vine actul III, scena IV din Romeo și Julieta, când stă pentru totdeauna spus: “Este atât de târziu încât putem/Să spunem că-i devreme… Noapte bună”.

Foto de la repetiţiile pentru spectacolul „Folia, Shakespeare & co.” – Simion Buia

30
/10
/14

La Librăria Humanitas de la Cișmigiu au avut loc două lansări de carte ale autorului Vlad Zografi: „Infinitul dinăuntru” și „Toate mințile tale”. Volumele au apărut la Editura Humanitas.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

30
/10
/14

Duminică, 14 decembrie, Ateneul Român va găzdui cele două concerte de Crăciun ale Corului Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin. Dirijate de Anna Ungureanu, cele două evenimente (ora 17:30 și ora 20:00) aduc în fața publicului bucureștean tradiționalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani.

29
/10
/14

Sâmbătă, 29 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „In Memoriam Johnny Răducanu“, susținut de Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić și Sorin Romanescu. Evenimentul se desfășoară la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

29
/10
/14

Marţi, 4 noiembrie, ora 19:00, A1 găzduieşte ultimul eveniment din seria CIMRO DAYS 2014, FRESCOMANIA - un proiect inedit prin care Centrul de Informare Muzicală din România al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a provocat tineri şi foarte tineri compozitori să creeze variaţiuni contemporane pe o temă de Girolamo Frescobaldi (sec. XVII).

29
/10
/14

Începutul lunii noiembrie aduce pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu două dintre cele mai îndrăgite povești ale copilăriei: „Cipollino” după Gianni Rodari și „Sarea-n bucate” după Petre Ispirescu.

29
/10
/14

Numeralul de identificare ne dă, de multe ori, bătăi de cap. Lucrurile sunt mai complicate deoarece, în timp, folosirea lui în limbajul vorbit a suferit câteva modificări care au fost, până la urmă, acceptate ca norme gramaticale.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

28
/10
/14

Iubitorii teatrului vor avea parte, în curând, de o întâlnire inedită cu poetul Gellu Naum. Este vorba despre cinci reprezentații ale spectacolului N(AUM), după textele îndrăgitului poet român, cu Oana Pellea și Cristina Casian în distribuţie. Un proiect UNTEATRU, găzduit de Teatrul METROPOLIS cu sprijinul Fundației Gellu Naum. Proiect realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.

28
/10
/14

V-aţi întrebat vreodată cum ar suna unul dintre hiturile lui Michael Jackson în interpretarea lui Tom Waits? Sau a lui Marilyn Manson sau a lui Stevie Wonder sau a fetelor de la Spice Girls? Cu siguranţă nu. Şi, în consecinţă, veţi afla chiar acum.