Bullying-ul și prietenia la școală, într-un spectacol eveniment la Gong
https://www.ziarulmetropolis.ro/bullying-ul-si-prietenia-la-scoala-intr-un-spectacol-eveniment-la-gong/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă marţi, 30 ianuarie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Wanda” în regia lui Radu Apostol. Wanda e un spectacol despre puterea de a nu mai repeta un rău făcut. E un spectacol despre nevoia de-a opri ceva. Și de a schimba ceva. E un spectacol despre acele cuvinte care se pot transforma în acţiuni solidare.

Un articol de Petre Ivan|26 ianuarie 2018

„Probabil cel mai așteptat eveniment teatral al acestui sezon, spectacolul „Wanda” marchează o piatră de temelie în repertoriul teatrului nostru prin capacitatea de a emoționa și de a deschide imaginația publicului spre empatie și solidaritate. Am fost norocoși să aducem împreună o echipă atât de creativă care să monteze acest spectacol la Sibiu!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Pornind de la romanul „O sută de rochii” de Eleanor Estes, Mihaela Michailov și Radu Apostol au creat un scenariu captivant, ce surprinde o poveste impresionantă despre sărăcie, xenofobie și marginalizare din perspectiva unor copii. În centrul acestei povești se află Wanda Petronski, o fetiță de origine poloneză, care e ridiculizată de colegii ei pentru că poartă în fiecare zi aceeași rochie albastră.

Wanda pretinde că are o sută de rochii acasă, dar cu toții știu că nu e așa și nu se opresc să o umilească. Iar când vor realiza că ar trebui să își ceară scuze, va fi deja prea târziu. Montarea lui Radu Apostol explorează puterea cuvintelor și atitudinilor, punând sub lupă resorturile ce stau la baza unor reacții colective.

„Povestea lui Eleanor Estes, atât de frumos tradusă de Lavinia Braniște are la bază o întâmplare reală. Autoarea, copil fiind a asistat impasibilă la o suită de acțiuni de hărțuire a unui copil polonez, emigrat cu familia sa în Statele Unite.”, completează regizorul spectacolului. În 2007, romanul autoarei americane a fost inclus în „Top 100 Cărți pentru Copii” al Asociației Naționale pentru Educație din SUA.

Producția Teatrului „Gong” din Sibiu este recomandată copiilor și adolescenților cu vârsta peste 10 ani. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și jumătate și îi reunește în distribuție pe actorii Anton Balint, Lucia Barbu, Leo-Nora Băcanu, Paul Bondane, Barbara Crișan, Sebastian Gîlca, Raluca Pavel, Adrian Prohaska și Alexandra Ioana Șerban.

Substraturile poveștii sunt articulate prin scenografia arhitectei Gabi Albu și susținute de muzica originală creată de Sebastian Androne, ilustrațiile Alexandrei Stoica, grafica și video mapping-ul semnat de Daniel Gheorghiu. Producția se mai bucură, de asemenea, de contribuția coregrafei Silvia Călin, precum și de participarea Corinei Găgeanu în procesul de documentare.

Echipa tehnică a spectacolului este formată din Claudiu Rusu (sunet), Stelian Ciora (lumini), Andrei Arjoca (video), Lucian Ducu (manevre culise), Emil Predescu (manevre culise), Patrick Voicu (manevre culise), Claudia Benchea (ateliere), Diana Popa (ateliere), Adrian Vlad (ateliere) și Viorica Costin și Stela Matioc (regizori tehnic).

Wanda nu e un spectacol despre victime. E un spectacol despre puterea de a nu mai repeta un rău făcut. E un spectacol despre nevoia de-a opri ceva. Și de a schimba ceva. E un spectacol despre acele cuvinte care se pot transforma în acțiuni solidare. – Mihaela Michailov.

Spectacolul va mai fi prezentat publicului larg vineri, 2 februarie, de la ora 18:00, precum și în matineu, exclusiv pentru grupuri organizate, zilnic în perioada 31 ianuarie – 2 februarie.

Accesul publicului la spectacole se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (miercuri – vineri 11:00 – 18:00, sâmbăta 10:00 – 18:00, duminica 10:00 – 14:00), online (teatrulgong.ro, eventim.ro) sau la Librăriile Humanitas. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online și în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

WANDA info

DRAMATIZARE ȘI ADAPTARE de Mihaela Michailov și Radu Apostol, după „O sută de rochii” de Eleanor Estes, traducerea de Lavinia Brăniște

REGIA: Radu Apostol; SCENOGRAFIA: arh. Gabi Albu; COREGRAFIA: Silvia Călin; MUZICA: Sebastian Androne; ILUSTRAŢII: Alexandra Stoica; GRAFICA & VIDEO MAPPING: Daniel Gheorghiu; DOCUMENTARE: Corina Găgeanu; în DISTRIBUȚIE: Anton Balint, Lucia Barbu, Leo-Nora Băcanu, Paul Bondane, Barbara Crișan, Sebastian Gîlca, Raluca Pavel, Adrian Prohaska, Alexandra Ioana Șerban;

spectacol recomandat celor cu vârsta peste 10 ani, durata: 1h 30 min (fără pauză), preț bilet: 9 lei (tarif unic)

Foto: WANDA – Dragos Dumitru

 

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.