Bursele SoNoRo Interferențe pentru tinerii muzicieni
https://www.ziarulmetropolis.ro/bursele-sonoro-interferente-pentru-tinerii-muzicieni/

Programul de burse SoNoRo Interferenţe ajunge anul acesta la cea de-a XIII-a ediţie şi anunţă noi preselecţii pentru tinerii muzicieni români. Pe 16 februarie, la Academia ‘Gh. Dima’ din Cluj-Napoca, şi pe 17 februarie, la Universitatea de Muzică din Bucureşti, vor avea loc audiţiile în urma cărora vor fi selectaţi cei 30 de tineri, cărora li se vor acorda anul acesta burse de studiu în Italia, la Montepulciano, în România, la Port Cultural Cetate, şi în Germania, la Traunstein.

Un articol de Petre Ivan|12 februarie 2019

Filmul de prezentare al workshop-ului de anul trecut, de la Port Cultural Cetate, poate fi vizionat aici:

Tinerii muzicieni, cu vârste cuprinse între 13 și 30 de ani, se pot înscrie la concursul de selecție, până pe 14 februarie 2019, completând formularul prezent pe www.interferente.sonoro.ro.

Câștigătorii burselor vor intra într-un program de pregătire alături de muzicieni consacrați și profesori la câteva dintre cele mai importante școli de muzică din Europa:

Pian: Diana Ketler / Royal Academy of London și Janis Makeckis / Academia de Muzică din Riga
Vioară: Mihaela Martin / Academia Barenboim-Said, din Berlin și Cristoph Wyneken / Academia de Muzică, Freiburg
Violă: Răzvan Popovici / Directorul executiv al Festivalului SoNoRo
Violoncel: Marcin Sieniawski / Academina de Muzică, Hanovra, și Frans Helmerson / Academia Barenboim-Said, Berlin
Clarinet: Thorsten Johanns / Academia de Muzică, Weimer

„Întâlnirile dintre oameni sunt deseori providențiale, iar cele dintre un tânăr muzician și profesorii săi de fiecare dată. Workshop-urile SoNoRo Interferențe au prilejuit schimburi fantastice de experiență și ne bucurăm că putem continua programul și anul acesta. Le mulțumim partenerilor noștri, ce susțin bursele Interferențe an de an și cu al căror suport putem contribui la deschiderea de noi perspective tinerei generații de muzicieni”, declară Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe

Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerelor talente muzicale și constă în gratuitatea cursurilor (muzică de cameră + instrument solo: pian, vioară, violă, violoncel și clarinet), acoperirea costurilor de transport din București la localitatea workshop-ului, cazarea şi masa gratuite pe durata programului.

Programul este susținut de Grupul CEZ în România, UniCredit Bank și Institutul Cultural Român, iar parteneri sunt Portul Cultural Cetate, Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, Universitatea Națională de Muzică, Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.

Despre SoNoRo Intereferențe

SoNoRo Interferenţe a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, inclusiv Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile din România unde s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Programul SoNoro Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 31 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene.

Mulţi dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Unii dintre ei au participat la importante concursuri din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe, un exemplu în acest sens fiind reușită unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe, Andrei Ioniță, ce a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, din Rusia.

Foto: SoNoRo – facebook

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.