Bursierii SoNoRo-Interferențe vor concerta în Germania
https://www.ziarulmetropolis.ro/bursierii-sonoro-interferente-vor-concerta-in-germania/

Joi, 23 august, şi vineri, 24 august, tinerii muzicieni, beneficiari ai bursei SoNoRo-Intereferenţe, vor susţine două concerte în Germania, la Grassau şi la Traunstein, la finalul unei săptămânii de pregătire, în care vor lucra alături de muzicieni şi profesori de la renumite şcoli de muzică din Europa.

Un articol de Liliana Matei|22 august 2018

Programul educativ SoNoRo-Interferente, aflat la cea de-a XII-a ediție, adresat tinerilor muzicieni se desfășoară în perioada 18-25 august 2018, în Germania, la Traunstein, și se va încheia cu două concerte în care bursieri se vor alătura profesorilor lor. Programul celor două concerte va cuprinde lucrări compuse de Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Jean Cras, Franz Schubert și Johannes Brahms.

Mentoratul din cadrul programului SoNoRo-Interferențe Traunstein este coordonat în Germania de pianista Diana Ketler (profesor la Haute Ėcole de Musique Genève; foto), violonista Tatiana Samoiul (profesor la Königliches Konservatorium Antwerpen), violoncelistul Alexander Bouzlov (profesor la Tschaikowsky Konservatorium din Moscova) și violistul Răzvan Popovici (inițiatorul programului SoNoRo-Interferențe).

SoNoRo-Interferențe propune, formează și promovează elita tinerilor muzicieni, oferind publicului român și internațional concerte gratuite susținute la finalul fiecărui workshop. Bilanțul programului sesiunilor SoNoRo-Interferențe dedicat tinerilor muzicieni români arată că peste 300 de tineri au beneficiat de bursele Interferențe de-a lungul anilor.

În anul 2018, au fost selecționați 30 de tineri care studiază la colegii din țară, București, Timisoara, Iași, Cluj, precum și în cadrul unor prestigioase instituții din străinătate, Austria, Germania, Marea Britanie și Elveția.

A XII-a ediție SoNoRo Interferențe se încheie la Traunstein, în Germania, locul unde eu mi-am făcut studiile și mi-am început cariera de muzician. Pentru mine această întoarcere aici, cu tineri muzicieni români, pentru a-i ajuta să pună bazele unei cariere muzicale solide este simbolică și reprezintă cumva o reiterare a parcursului meu muzical, pe un drum care știu sigur că va conduce spre succes. Consider că fiecare muzician matur este dator să-i îndrume pe cei tineri și mă bucur că de 12 ani, programul SoNoRo Interferențe prilejuiește cadrul pentru această întâlnire și transfer de cunoștințe, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo-Interferențe.

Programul educativ SoNoRo-Interferențe este susținut de Institutul Cultural Român, partener SoNoRo de 10 ani, precum și de CEZ România și UniCredit Bank. Partenerii SoNoRo Interferențe sunt Portul Cultural Cetate, Universitatea Națională de Muzică Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.

30
/07
/15

Duminică, 2 august, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a evenimentului „Cinema în aer liber” în Parcul Titan, scena lac. Evenimentul va începe cu un spectacol inovator și grandios susținut de Zoli TOTH Project, care va prezenta publicului cel mai nou concept de fusion din România, combinând genul clasic cu cel pop, rock sau electro.

29
/07
/15

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis marți seară cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.

17
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie, la ora 19.00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat lui Ioan Holender, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 18 iulie.