„Buzău Iubește Teatrul,” și dovedește că iubirea se hrănește din imaginație și creativitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/buzau-iubeste-teatrul-si-dovedeste-ca-iubirea-se-hraneste-din-imaginatie-si-creativitate/

Între 1 şi 8 iunie, la Buzău s-a desfăşurat a 16-a ediţie a unui festival de teatru care, de când s-a reinventat acum 3 ani, reuşeşte şi mai mult să aducă spectacole care abordează, din perspective diverse, o temă deopotrivă veche de când lumea şi perpetuu incitantă: Iubirea.

Un articol de Cristina Enescu|10 Iunie 2019

La ediția Festivalului „Buzău Iubește Teatrul” de anul acesta au fost invitate spectacole semnate de regizori binecunoscuți (Victor Ioan Frunză, Vlad Massaci, Vlad Cristache, Claudiu Goga, Emil Hoștină, Radu Iacoban și Vlad Stănescu). Două dintre aceste spectacole, „Marjorie Prime” (regia Radu Iacoban, Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iași) și „Amantul” (regia Vlad Stănescu, Teatrul Evreiesc de Stat din București) au explorat diferite  nuanțe ale iubirii ca aventură de imaginație și creativitate, în experimentarea căreia suntem deopotrivă demiurgi și creaturi ale sentimentelor, dorinței, proiecțiilor celorlalți.

„Marjorie Prime” (regia Radu Iacoban): Viitorul iubirii se hrănește din trecut. Și în utopie, și în realitate.

Jordan Harrison este un dramaturg american contemporan a cărui dramă intitulată „Marjorie Prime” a fost finalistă în 2015 în competiția Pulitzer Prize for Drama. La Buzău, spectacolul creat de actorul, dramaturgul și regizorul Radu Iacoban la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași s-a încadrat în tema festivalului de la Buzău: iubirea, pe o notă dulce-amară și într-un context (încă) futurist (deși destul de realist, de fapt). Marjorie (Mihaela Arsenescu Werner) este văduva lui Walter și mama lui Tess (Livia Iorga), care e căsătorită cu Jon (Doru Aftanasiu). Sănătatea și mintea lui Marjorie nu mai sunt într-o stare bună, dar amintirea vieții alături de soțul iubit precum și drama provocată de decesul prematur al fiului sunt încă vii și chinuitoare. Din acest motiv i-a fost dat Walter Prime, un avatar virtual al soțului ei cu care ea conversează frecvent, și care învață cum să fie un Walter mai autentic din discuțiile cu Marjorie despre viața și amintirile ei. Durerea se estompează pe undeva, și într-un fel ciudat prezența și personalitatea celui drag decedat revin măcar parțial în viața ei.

Pentru o scurtă vreme, la început, Dumitru Georgescu (Walter Prime) pare că joacă extrem de impersonal. Devine limpede curând, însă, că interpretarea e mecanică (și deloc rece, uneori la limita emoției chiar) pentru că e în logica rolului: el este dublura (de inteligență) artificială a soțului, un program virtual – un robot, care însă, prin amintirile și dorința lui Marjorie, devine pentru ea the next best thing (cel mai apropiat lucru) în locul prezenței imposibile a celui iubit.

Walter Prime, ca și celelalte sosii computerizate ale personajelor care apar ulterior în spectacol, e un dureros de binevoitor și senin alter ego al celui dispărut. Povestea dialogului și a relației terapeutice progresive pe care o dezvoltă personajele cu aceste sosii virtuale ale celor dragi decedați este doar parțial utopică. Tehnologia în sine nu este departe (vedeți P.S.-ul de mai jos), iar dorința și nevoia de a putea avea aceste dialoguri, această conexiune interactivă cu cei iubiți și plecați, fie ele și virtuale, e veche de când lumea. De fapt, Marjorie și ceilalți care apelează în acest spectacol la câte un personaj Prime vin la întâ/lnire cu ei înșiși, cu propriile dureri, anintiri, regrete, bucurii irepetabile. Impersonala tehnologie devine astfel mijlocitoarea celor mai profunde si sensibile emoții umane.

Mihaela Arsenescu Werner (Marjorie) e din acea specie rară de actori care fac scena să vibreze și care conectează publicul instantaneu cu personajul și povestea ei de la primele cuvinte, gesturi și pași pe scenă. Fiecare inflexiune a vocii și mișcare a corpului sunt fin cizelate, profund adevărate și ancorate în realitatea momentului și a situației, iar umorul ei are noblețe, detașare, ghidușie. Marjorie întruchipată de ea e vie și asumată, e șarmantă în imperfecțiunile ei din momentele cele mai jenante sau de slăbiciune a trupului bolnav, și dă o luminozitate și un magnetism aparte spectacolului.

Fiica ei, Tess este construită de Livia Iorga ca o întruchipare a unor profunde frământări sufletești și dureri de viață nedepășite, care impregnează relația ei cu mama reală și apoi cu cea virtuală în același fel în care tot ceea ce proiectăm în exterior e o reflectare a peisajului dinăuntru. Soțul ei, Jon, o susține dar o și contrariază, și aduce o notă de (pentru Tess, insuportabilă) ușurătate a ființei, parafrazându-l pe Kundera, și o altă perspectivă asupra împletirii dintre iubire și durere în relația cu cei dragi.

Progresia conversațiilor pe care fiecare personaj o are cu clona virtuală aleasă conturează traiectorii posibile ale călătoriei celui care rămâne spre acceptarea și obișnuirea cu moartea celor dragi, trecând prin diferite forme ale durerii, revoltei, distanțării și – întotdeauna – ale iubirii și ale memoriei, amândouă trăiri vii, deci în evoluție. Moartea e un râu cu meandre de-a lungul cărora oamenii (atât cei rămași cât și cei plecați, în amintirea celor vii) se transformă, capătă noi accente și trăsături, dar care curge mereu între aceleași două maluri de nestrămutat: iubirea și amintirea.

P.S. Când teatrul și viața se iau la întrecere: acum câțiva ani, un ieșean din S.U.A.(Marius Ursache, fost medic, actual designer și antreprenor) a dezvoltat un start-up de inteligență artificială în „imortalitate digitală”, creând Eternime http://eterni.me/, o platformă care creează ceva foarte similar cu povestea acestui spectacol, anume posibilitatea de a interacționa cu replici virtuale ale persoanelor dragi decedate. Proiectul are la bază frustrarea personală a lui antreprenorului când, după decesul bunicii sale, și-a dat seama că doar câteva fotografii și amintiri au rămas din viața și personalitatea celei plecate.

Rămâne deschisă și continuă dezbaterea despre viața care bate teatrul, sau reciproca.

Marjorie Prime, de Jordan Harrison

Regia: Radu Iacoban

Distribuție: Mihaela Arsenescu Werner, Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Dumitru Georgescu

Scenografia: Tudor Prodan

Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași

*

„Amantul” (regia Vlad Stănescu): Iubirea fără imaginație și musai puțină teatralitate e anemică

Este genul de spectacol care, doar din prezentarea sumară în programul unui festival, va umple sălile de teatru. O comedie romantică, cu nume cunoscutepe afiș, de la un teatru de renume din București. Uneori se aplică povestea cu pomul lăudat la astfel de spectacole. Nu e cazul însă cu această producție, ambii actori și în mod particular Maia Morgenstern joacă și se joacă pe sine și meandrele personajelor cu valențe poate mai puțin cunoscute ale talentului și personalităților lor.

Amantul este al lui Sarah, în vreme ce soțul ei, Richard, are (citat exact) „o c***ă, o târâtură”. Amândoi se interesează afabil și galant despre amantul, respectiv amanta celuilalt, au curiozități politicoase și serviabile și își fac confidențe. Richard compătimește faptul că amantul soției e mereu pe fugă, înainte ca el să revină de la birou, iar Sarah e indignată când i se pare că soțul ei nu o tratează cu tot respectul și sensibilitatea cuvenite unei femei pe amantă. Lucrurile sunt clare, agreate și consensuale … până când se complică, deși soțul, soția, amantul și amant rămân aceiași. Între papuci de casă tip moartea-pasiunii și tocuri roșii-pasiune, momente planificate și situații neprevăzute scăpate de sub control, servirea pasiv-agresivă a unui ceai sau înfruptarea sado-masochistă cu căpșuni cu frișcă, dinamica relației celor doi cu partenerul și cu propriul loc în relație e o aventură cu elemente neașteptate de ambele părți ale scenei.

La prima vedere o situație cât se poate de comună, banală și răspândită, o „relație deschisă” și relații extraconjugale. Totuși nimic nu e ceea ce pare, nici iubirea celor doi nu e atât de verde-n față (ci se manifestă printr-o multitudine de gesturi și alegeri mai puțin ortodoxe), nici certurile nu sunt întotdeauna chiar certuri, nici amantul respectiv amanta nu sunt semnul îndepărtării celor doi soți, dimpotrivă. Amantlâcurile amândurora sunt mai mult decât un joc de condimentare a pasiunii (căci de fapt amantul și amanta sunt tot ei), ci devin mai mult sau mai puțin cu știrea celor doi o explorare cu multe surprize a fiecăruia dintre cei doi și a relației lor. Iubirea profundă și iubirea de mascaradă, prietenia și pasiunea, frustrările și mici răzbunări pentru socoteli neîncheiate de mult timp, amăgirile și dezamăgirile, bucuria descoperirilor continue a celuilalt și a conexiunii care îi leagă dar și inevitabilele surprize mai greu de înghițit care apar pe parcurs – toate acestea conturează radiografia deloc simplă, imperfectă și complicată rău (adică foarte realistă) a relației celor doi.

Regizorul Vlad Stănescu a reușit să scoată la iveală o Maia Morgenstern cu veleități puțin descoperite în alte spectacole, cu o voce uneori mai de soprană simandicoasă decât ați fi crezut că sunt capabile corzile vocale ale actriței, fițe și figuri și toane alambicate și deseori imprevizibile, un talent de femme fatale remarcabil (combinat cu o mobilitate a picioarelor care trebuie văzută pentru a fi crezută). Cu atât mai mult cu  nu este genul de rol în care ar fi fost de așteptat distribuirea Maiei Morgenstern, sunt impresionante lejeritatea și versatilitatea cu care îmbină sau tranzitează registrele (de la șantaj emoțional la patos melodramatic, de la erotic în stil dominatrix, sfătos-mămos, furibund a la tornadă, tăios de ironic sau sincer până la lacrimi).

Mircea Rusu nu se lasă mai prejos și ține isonul în ping pingo-ul emoțional, de replici și de inventivitate a jocului pe care îl creează cei doi, pe baza unor reguli agreate de comun acord. Asta până când implicațiile emoționale și de relație le cam scapă de sub control, jocul de pasiune devenind un catalizator al unor descoperiri despre sine, celălalt și conexiunile dintre ei.

E interesant modul în care, în unele momente de energie trenantă a poveștii, cei doi actori reușesc nu doar să mențină conexiunea cu publicul, ba chiar creează repetate și uneori neașteptate izbucniri de comic și emoție. Explicația stă cu siguranță în combinația de talent, experiență de scenă îndelungată, structuri emoționale extrem de expresive plus o doză de chimie zdravănă – cocktail care țese o relație extrem de colorată, deseori picantă, niciodată stagnantă  între personajele interpretate de Maia Morgenstern și Mircea Rusu. Se duelează intens, cad la pace sentimental, se ațâță și fugăresc într-un joc despre pasiune, atracție și conexiune, dar și despre cât de subțire e granița dintre iubire și resentiment, nebunie sau pericol.

Amantul, de Harold Pinter

Regia> Vlad Stănescu

Distribuție: Maia Morgenstern, Mircea Rusu

Scenografie: Ioana Creangă

Coregrafie: Florin Fieroiu

Teatrul Evreiesc de Stat, București

 

Foto cover: Marjorie Prime, Teatrul „Vasile Alecsandri”, Iași

Foto galerie: nr. 1-2 Marjorie Prime, nr. 3-5  Amantul

 

 

 

 

22
/07
/19

Televiziunea Română continuă programul „Teatru în TVR”, pregătind o stagiune în adevăratul sens al cuvântului. Comedie - aceasta este tema celei de-a treia ediţii a programului „Teatru în TVR”. Se vor juca 6 titluri, fiecare dintre spectacolele stagiunii având mai multe reprezentaţii, astfel încât spectatorii să îşi poată alege data la care doresc să vină în Grădina Molière, în perioada 26 iulie - 14 septembrie.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.

18
/07
/19

S-au împlinit pe 8 iunie doisprezece ani de când Adrian Pintea nu mai e pe Pământ… Avea 53 de ani. S-au scris și s-au spus multe în acești ani despre Adrian Pintea, iar presa de scandal i-a speculat din plin și viața, și moartea. Însă, înainte de orice, Adrian Pintea a fost un mare actor.

18
/07
/19

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției tematice „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, eveniment care va avea loc pe data de 23 iulie, ora 19.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2). Noul proiect expozițional este asociat Festivalului Internațional George Enescu.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

Page 8 of 818« First...678910...203040...Last »