Buzunarul cu pâine, în regia lui Tudor Chirilă – proiecţie în avanpremieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/buzunarul-cu-paine-in-regia-lui-tudor-chirila-proiectie-in-avanpremiera/

Miercuri, 18 noiembrie, de la ora 19.00, Casa de producţie TVR îi invită pe iubitorii teatrului la proiecţia în avanpremieră a producţiei Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec, în regia lui Tudor Chirilă.

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2015

Teleplay-ul Buzunarul cu pâine va fi difuzat în premieră la Televiziunea Română în 23 noiembrie 2015, de la ora 20.10, la TVR 2 și TVR HD.

Operă de tinerețe a dramaturgului Matei Vișniec (regele de necontestat al situațiilor scenice), inspirată în mod evident de hidoșenia și absurdul dictaturii ceaușiste, piesa este o halucinație în doi, un vis greu care pare că se perpetua la infinit, fără ieșire, ca o Bandă a lui Moebius ce absoarbe și înghite existențe aidoma unei găuri negre a spiritului. – Tudor Chirilă

Avanpremiera „BUZUNARUL CU PÂINE” va avea loc la Creart – Sala Teatrelli, Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7, Bucureşti.

Din distribuție fac parte ADA SIMIONICĂ și IOAN COMAN (foto).

Spectacolul face parte din programul Casei de producție TVR de promovare a dramaturgiei contemporane, Matei Vișniec fiind primul dramaturg pus în scenă la Teatrul de Televiziune, în 1990.

Foto: Buzunarul cu pâine – Casa de Producţie TVR

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.