BUZZ CEE 2017 și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/buzz-cee-2017-si-a-desemnat-castigatorii/

Cea de-a doua ediţie a festivalului de film european de la Buzău, BUZZ CEE, şi-a desemnat aseară, 8 iulie, câştigătorii celor patru secţiuni de competiţie: lungmetraj, scurtmetraj, scurtmetraj studenţesc şi documentar.

Un articol de Liliana Matei|9 iulie 2017

Premiul BUZZ CEE pentru lungmetraj a mers la filmul Boy On The Bridge/Băiatul de pe pod, o dramă emoționantă din Cipru, care i-a convins pe membrii juriului format din Maria Obretin (actriță), Irina Margareta Nistor (critic de film) și Maria Hengge (regizor).

Premiul special al directorului artistic a mers spre The Letterbox/Cutia de scrisori, producție din Turcia. „Acest lungmetraj a primit foarte multe aplauze din partea publicului buzoian. E un film proiectat la Buzău în premieră europeană, cu un subiect care vorbește despre prietenie, ambiție și sensibilitate, iar festivalul nostru promovează și încurajează astfel de valori”, spune Aurelian Nica, director artistic al BUZZ CEE.

Short BUZZ, premiul pentru scurtmetraj, a mers către producția românească 4.15 PM Sfârșitul lumii, secondat de o mențiune specială pentru Who`s Afraid of The Dark/Cui i-e frică de întuneric (Grecia, 2016), în timp ce Student BUZZ, premiul pentru scurtmetraj studențesc a fost adjudecat de Recoil/Recul, un film ucrainean care a convins juriul format din Andreea Vasile (actriță), George Mihalcea (jurnalist) și Mihai Bauman (regizor). „În primul rând, felicităm organizatorii pentru o foarte bună selecție a filmelor înscrise în competițiile de scurtmetraj. Cel mai bun film studențesc, în opinia noastră, s-a remarcat prin compoziția imaginii și atmosferă, iar mențiunea specială a fost pentru prestația actoricească remarcabilă. Cel mai bun film de scurtmetraj ne-a convins prin construcția unui Iisus memorabil, o producție care e în egală măsură filosofică și thriller și care oferă spectatorului o rară libertate de a alege și a gândi”, transmite juriul prin Mihai Bauman.

Jurnalistul George Mihalcea și regizorul Mihai Bauman, din juriul de scurtmetraj și film studențesc, alături de Mihaela Constantinescu, directorul BUZZ CEE.

Premiul pentru documentar a mers către docu-fiction-ul Houston, We Have A Problem/Houston, avem o problemă, coproducție Croația/Germania/Cehia/Slovenia. Juriul a mai acordat și un premiu special pentru documentarul Invisibles in Mosul/Invizibili în Mosul, în regial lui Itai Anghel. „A fost foarte greu pentru noi să jurizăm atâtea producții de excepție și nu am putut să ne hotărâm doar asupra unui singur titlu. Invizibili în Mosul e un documentar care arată curaj în a vorbi despre partea mai puțin văzută a Orientului”, a motivat Laura Baron (membră a juriului, alături de George Kalomenopoul și Hans-Stefan Heyne) decizia de a acorda această mențiune specială.

Israelianul Itai Anghel, regizorul filmului „Invizibili în Mosul”, și membrii juriului de la secțiunea Documentar.

Ediția a doua BUZZ CEE a numărat în sălile de proiecție peste 5.000 de spectatori la cele 50 de lungmetraje, scurtmetraje, documentare și proiecții speciale care s-au aflat în programul festivalului timp de șase zile.

„Le mulțumim buzoienilor care au arătat că demersul nostru este unul benefic pentru ei și au fost prezenți în număr atât de mare la proiecțiile noastre. Interesul și bucuria pe care ni le-au transmis ne dau certitudinea că suntem pe drumul cel bun și abia așteptăm ediția a treia”, transmite Mihaela Constantinescu, director BUZZ CEE.

Lista completă a filmelor participante în competiția BUZZ CEE 2017 o găsiți pe website-ul evenimentului, http://www.buzzcee.ro/

La fel ca la prima ediţie, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului a fost liberă.

Actrița Maria Obretin, membră a juriului pentru Lungmetraj.

BUZZ CEE este un festival realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului Buzău – Consiliul Local Buzău. Sponsori: Cinelab, Winmarkt, Vincon România, AQUA Carpatica. Masina oficială: Ford Proleasing Motors. Parteneri: Teatrul George Ciprian Buzău, Institutul Balassi.

BUZZ CEE este un festival internațional de film dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv Grecia și Turcia. Festivalul își propune să promoveze producții de calitate din țările din regiune și să aducă la Buzău filme care ajung rareori pe marile ecrane din România, oferind publicului posibilitatea să intre în contact cu cinematografia central și sud-est europeană.

BUZZ CEE este un festival realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

CulturaALL este o asociație dedicată promovării culturii românești și europene, prin intermediul organizării de evenimente dedicate publicului larg, cu scopul de a dezvolta relațiile culturale între România și țările din Europa.

 

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.