Cărți de neocolit. Istoriile lui Herodot
https://www.ziarulmetropolis.ro/c%c4%83r%c8%9bi-de-neocolit-istoriile-lui-herodot/

Toate ştiinţele se mândresc cu părinţi întemeietori. Istoria are un asemenea antecesor ideal pe grecul Herodot din Halicarnas (484-425 î. Ch.)

Un articol de Georgeta Filitti|30 martie 2018

Implicat de tânăr în luptele politice care îi sfâșiau țara, Herodot s-a expatriat; a stat o vreme în Samos, apoi a început să călătorească. A fost un prilej excepțional  să strângă informații de tot felul din Egipt, Babilon, Fenicia, insulele Mării Egee, Tracia, Macedonia, Sciția. Legende, situația politică, moravuri – nimic nu e ignorat încât Istoriile sale, împărțite în 9 cărți, fiecare purtând un nume de muză, devin un adevărat model al genului. De fapt cititorii și auditorii din timpul său, căci a făcut pentru prima oară lecturi la Atena din Istorii, află în primul rând de marea confruntare dintre lumea persană (socotită barbară) și cea grecească, cu alte cuvinte, despre opoziția între despotismul oriental și democrația elenă.

Istoriile sale încep cu războiul troian, de factură mai mult legendară, continuă cu domnia lui Crassus, regele Lidiei (între 560 și 516 î. Ch.) și se opresc îndelung asupra războiului cu perșii. După Xerxes, în 480, regele Cirus e cel  care îi atacă pe greci. Herodot vorbește de o armată de un milion și jumătate de oameni veniți în apele grecești cu 1200 de nave (în vreme ce localnicii dispuneau de 40 000 de oameni și 400 de vase). Cum până la urmă grecii sunt învingători, exagerarea e de înțeles: viteji și puțin numeroși, grecii îi înfrâng pe invadatorii cei mulți. Această aserțiune devine emblematică într-un fel pentru exagerare în general în prezentarea evenimentelor istorice. E de observat că dacă pentru greci orice străin era ”barbar”, Herodot îi privește obiectiv pe perși.

Pe fondul unei descrieri amănunțite, plină de elemente geografice și etnografice, se consumă revolta orașelor grecești din Asia Mică împotriva perșilor. În anul 478 orașul Sestos e cucerit de greci. Aici se oprește ultima Istorie a lui Herodot. Deși au existat predecesori (Hecateu din Milet, Charon din Lampsacos, Xantos din Sardes), opera lui se singularizează prin ceea ce înseamnă critica istorică, adică coroborarea unui mare număr de elemente, cum ar fi legende, oracole, lista magistraților unui oraș, role fiscale, participarea la Jocurile Olimpice. Din toate a desprins cauzalitatea, o serie de legi, de reguli care fac cu putință progresul istoric.

Pare în firea oamenilor să conteste, să critice neobosit și asta nu totdeauna pentru a afla adevărul. Herodot a căzut și el victimă unor interpretări răuvoitoare. Și dacă numele de ”părinte al istoriei” nu i-a fost pus în discuție, detractorii l-au adus în prim plan pe unul din înaintași, Hecatus din Milet, botezat puțin în derâdere, ”tata mare al istoriei”. Să mai spunem că Aristofan, care și-a bătut joc de toți contemporanii, nu l-a cruțat nici pe Herodot.

În periplul său prin lume Herodot se oprește și pe meleagurile noastre. Vorbește despre cimerieni, mormintele sciților, despre agatirși (pe la ei curge râul Maris – Mureș) iar de traci, socotiți cei mai numeroși după inzi, spune că erau împărțiți în triburi, ”fiecare purtând nume după ținutul în care locuiește”. Geții, ”cei mai bărbați și mai drepți dintre traci”, se închinau lui Zamolxis, discipol al lui Pithagora. Arheologii au confirmat obiceiurile și obiectele descrise de Herodot, ca spada scurtă, akinakes, sau aplica cruciformă a sciților. Tot el e cel dintâi care menționează apele noastre: Dunărea, cu Gurile ei, Prutul, Siretul, Argeșul, Ialomița, Buzăul, Timișul, Someșul, Crișul, Cerna, Oltul.

Herodot rămâne și azi pentru noi un reper de corectitudine în prezentarea trecutului.

Foto: pixabay.com



18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.

06
/11
/20

„Bine ai venit în America!” de Linda Boström Knausgård, „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină” de Fang Fang și „Zâmbește” de Roddy Doyle sunt trei dintre cărțile pe care vi le recomandăm în această lună. Două romane a căror acțiune are pe fundal orașul Napoli completează lista.

06
/11
/20

Editura Nemira lansează autobiografia legendarului muzician Carlos Santana – Tonul universal, în colecția Yorick de arte ale spectacolului, tradusă de Mihaela Ioncelescu. În 1967, la San Francisco, după doar câteva săptămâni de la Vara Iubirii, un tânăr chitarist mexican urcă pe scenă la Fillmore Auditorium și cântă un solo de neuitat. Doi ani mai târziu, după un concert legendar la Woodstock, întreaga lume îl știe pe Carlos Santana.

04
/11
/20

La finalul acestei săptămâni, Editura Pandora M le dă întâlnire online cititorilor cu scriitorii Marius Chivu și Bogdan-Alexandru Stănescu, într-un dialog în „VERSIUNE NEEDITATĂ”, față în față, în cadrul căruia cei doi invitați vor vorbi cu franchețe despre literatură, despre povești și zeii lor, despre supraviețuire prin literatură și despre supraviețuirea literaturii în „vremea holerei”.