„Cabală la Kabul”. Poziţia regizorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cabala-la-kabul-pozitia-regizorului/

Relansat pe platforma gratuită Cinepub, multipremiatul documentar „Cabală la Kabul” (2007), realizat de Dan Alexe, tratează cu tandreţe şi umor rivalitatea ultimilor doi evrei din Afganistan. O rivalitate excelent sugerată şi prin regie şi montaj.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 noiembrie 2016

Premiat la momentul apariţiei în mai multe festivaluri, inclusiv la Astra din Sibiu în 2008, „Cabală la Kabul” este tipul de documentar realizat cu mijloace minime, dar cu avantajul unei tratări regizorale care este proaspătă şi eliberată de stereotipii.

Scriitor, jurnalist şi cineast, Dan Alexe a reuşit să scoată din perioada de trei ani petrecută la Kabul o poveste atipică, indubitabil atrăgătoare şi plină de semnificaţii dintre cele mai neaşteptate.

Prezentaţi în prolog ca fiind ultimii doi evrei rămaşi în Afganistan la momentul realizării documentarului, Isaac Levy şi Zabulon Simantov sunt filmaţi de însuşi Dan Alexe în mediul lor: o sinagogă abandonată unde cei doi îşi duc existenţele solitare, la etaje diferite (dar cu o curte comună).

Isaac Levy este un bătrân care face amulete şi despre care vecinul său ceva mai tânăr, Zabulon Simantov, comerciant de alcool, spune cu sarcasm că este vrăjitor şi că pe timpul regimului talibanilor a abandonat iudaismul şi a devenit musulman (revenind ulterior la vechea religie).

La rândul său, Issac Levy, a cărui familie ar fi plecat în Israel în urmă cu 15 ani şi care se vede ca ultim îngrijitor al sinagogii, îl acuză pe Zabulon Simantov, vizibil mai înstărit, că a colaborat cu talibanii şi că l-a spionat şi turnat la aceştia.

10nov-play-cabala-la-kabul

„Cabală la Kabul” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Dan Alexe, cunoscător al limbii persane vorbite în Kabul şi devenit în timp un apropiat al protagoniştilor săi, îşi construieşte filmul pe carisma specială a lui Isaac şi Zabulon, personaje volubile care se lasă filmate în intimitate şi în timpul activităţilor lor zilnice (în special în locuinţă şi în curtea sinagogii, dar şi în câte o ieşire la piaţă).

Dar mare parte din farmecul filmului vine din rivalitatea dintre cei doi, inclusiv în dorinţa fiecăruia de a fi filmat mai mult decât celălalt sau de a fi văzut ca adevăratul păstrător al tradiţiei. Rivalitate pe care Dan Alexe o evidenţiază printr-un subtil montaj paralel (şi care e anticipată încă de la început, printr-o secvenţă de luptă reală între cocoşi).

Fragmentele oarecum similare din viaţa celor doi sunt prezentate alternativ de Dan Alexe, cu egală empatie şi tandreţe. De altfel, pare că rivalitatea afişată în faţa camerei de filmat este parţial jucată instinctiv, ea luând uneori aspecte comice, prin cuvintele plastice pe care cei doi şi le aruncă unul altuia sau pe care le spun în faţa aparatului (de a cărui prezenţă sunt tot timpul conştienţi şi totodată atraşi).

Dan Alexe nu se pune în poziţia unui observator neimplicat, a unui martor presupus obiectiv (deşi sunt şi câteva secvenţe arondabile unei astfel de estetici). Din spatele aparatului de filmat, el le pune întrebări protagoniştilor săi, care i se adresează direct (uneori cu indicaţii despre ce şi cum să filmeze, momente cu efect comic). Camera se substituie privirii regizorului-personaj, de aici şi sentimentul accentuat de participare, de implicare a spectatorului în viaţa celor doi bărbaţi (într-un moment, Dan Alexe îi povesteşte lui Isaac cum precedentele filmări făcute la Kabul cu el i-au fost furate într-un hotel din Praga).

Din poveştile lui Isaac şi Zabulon, Dan Alexe obţine un film ce poate fi văzut şi ca portret al unei societăţi şi al unei ţări cu o istorie tumultuoasă.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.