Cadourile inimii – Parisul personal al lui George Banu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cadourile-inimii-parisul-personal-al-lui-george-banu/

Cum arată universul personal al unui cunoscut om de cultură, criticul de teatru şi scriitorul George Banu? Ni-l descrie chiar el, în volumul „Parisul personal. Casa cu daruri”.

Un articol de Liliana Matei|2 Iulie 2015

George Banu este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, și eseist de reputație mondială. Stabilit la Paris din 1973, a fost ales de trei ori președinte al Asociatiei Internaționale a Criticilor de Teatru și este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului Europa pentru teatru.

A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. Conduce revista Alternatives theatrales și coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul doctor honoris causa al mai multor universități românești și europene. De asemenea, George Banu a primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța. Volumele sale au fost publicate de cele mai mari edituri pariziene și traduse în numeroase limbi.

Apărută la Editura Nemira, „Casa cu daruri” (al doilea volum din seria „Parisul personal”) este o colecție de eseuri (ilustrate cu fotografiile Mihaelei Marin) despre cadouri, prieteni (nume importante din lumea teatrului), călătorii și relația dintre ele.

Mai jos sunt fragmente din volum:

Coroana primită de la Aureliu Manea

„Student fiind, acest regizor «blestemat» – în sensul în care au existat regi și artiști «blestemați» – Aureliu Manea, mi-a oferit o coroană din metal, o coroană regală, coroana Macbeth-ului său. Coroana cu zimți artizanal decupați, emblema rudimentară a statutului de monarh: teatrul lui se nutrea din simplitatea și austeritatea semnelor scenice. Explicite, arhaice, ele posedau lizibilitatea fizică pe care acest căutător al «esențialului» o considera o bază a artei sale și am interpretat «coroana» ca o afirmație a esteticii sale și totodată ca o expresia a prieteniei care ne lega. Eram aliați în speranță…

FullSizeRender_1În darul său am recunoscut un important gest pe care, mai târziu, într-un film-document, Manea însuși îl demistifica: «Biță» – poreclă a mea – «mă invitase de ziua lui și, neștiind ce să-i aduc, i-am dat coroana.”

Astfel, cadoul s-a degajat de o prea grea încărcătură simbolică și a devenit mărturia implicită a hazardului care este mult mai semnificativ – Freud ni l-a explicat – decât discursul deliberat. Un joc «al prieteniei și al hazardului», pentru a parafraza celebrul titlu al lui Marivaux.

Între Manea și mine, grație coroanei, se stabilea o relație ambivalentă pe care nu am căutat, nici unul, nici altul, să o explicităm, să o descifrăm integral, să o reducem la evidența unei analize. Ea a rămas definitivă și indecisă.

 

 

Sfânta mutilată; icoana de la Mihai Măniuțiu

„În Argentina, am întâlnit o sfântă mutilată ce completează triada „rănilor sacre”. Am găsit-o într-un magazin pierdut în celebrul cimitir La Recoleta, pe care l-am vizitat în intimitatea unei amante posibile, care niciodată nu și-a confirmat intențiile. […] O sfântă imaculată ce-și înălța patetic brațele spre cer.

Dar brațele îi lipsesc și astfel amputată ea mi-a apărut ca un fel de Laocoon nu al suferinței, ci al credinței. Ea implora, în ciuda invalidității ce părea să nu-i afecteze așteptarea. Rana sacră devine de astă dată discurs expliciti: să nu abandonezi cerul, să continui să i te adresezi, să-l chemi, să i te dăruiești.

IMG_0890

[…] cât iubesc o icoană de călătorie, intactă și pură, cu Cei Trei Ierarhi, oferită de Mihai Măniuțiu și cumpărată la Iași, când lucra Macbeth.

O privesc și ea îmi evocă un prieten, un oraș, o piesă. Dar triadic! Nu pot privilegia niciunul din termeni, ei se reunesc și eu le servesc, cum spunea Grotowski, de «martor valorizator».”

Brâncuși
„Brâncuși, mai mult ca oricare altul, aici, departe, aproape două decenii interzis de revenire, mi-a părut esența identității naționale în care mă recunoșteam, pe care o purtam în mine, de care nu mă puteam despărți.

Nu am putut rămâne insensibil la invitația lui Radu Varia de a veni în țară atunci când a început restaurarea Coloanei. Și azi îi sunt recunoscător: pentru prima dată la Târgu Jiu m-am apropiat de această construcție pe care o purtam în minte ca un fel de mandală personală și pe care, acum, în sfârșit, o descopeream, am traversat «Poarta sărutului» și m-am așezat la «Masa tăcerii», experiență unică, asemenea celei trăite când, grație unui diplomat cultivat, am putut intra singur în Capela Sixtină la Vatican.

Dar Brâncuși mă învățase cum să mă despart de Michelangelo, cum să-i suspectez vitalitatea, deplorând abuzul muscular. La el m-am gândit ridicându-mi ochii decepționați spre plafonul Sixtinei.

Am asistat de dezmembrarea Coloanei, am privit în interiorul romburilor care o constituiau, m-am oprit în intimitatea lor, ca și cum îmi regăseam vechea plăcere din copilărie a «deconstrucției» jucăriilor: Coloana era dezmembrată. O priveam cu emoția descoperirii și certitudinea reînnoirii.”

Călugărul din Tokyo

„Duminica dimineața e momentul privilegiat pentru expediții în iarmaroace departe de Tokyo, în împrejurimi frecventate cu predilecție de indigeni și doar uneori de turiști inițiați.

calugarulUn coleg mă informase și, singur, neînsoțit, m-am aventurat în labirintul acela de kimonouri și reproduceri, de cuțite și podoabe kitsch, amalgam cum doar Orientul știe să inventeze.

În acest bazar indistinct mi-a atras atenția statuia miniaturală a unui călugăr ce adopta portura tradițională de meditație zazen.

Ici și colo, găurit de cari, plasat pe un soclu pur ca un parchet de No, el era imaginea emblematică a Japoniei pe care o iubeam, cea pe care o frecventasem în grădinile uscate de la Kyoto sau în sălile de teatru ale capitalei. O chinteseță a ei… un rezumat perfect. Călugărul fără fast, imobilizat în căutarea de transcendență, mi-a captivat privirea și mi-a atras atenția, protagonist discret în acest ocean comercial.”
Intertitlurile aparțin redacției. Foto deschidere: Lucian Muntean; Foto interior: Mihaela Marin

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

Page 1 of 8812345...102030...Last »