Cafenelele, locuri unde „se spun lucruri neadevărate”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cafenelele-locuri-unde-se-spun-lucruri-neadevarate/

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

Un articol de Georgeta Filitti|22 August 2016

Cafeaua ca atare, nelipsită de la masa lui Vodă, constituia şi un dar de preţ pentru feţele bisericeşti ori oaspeţii străini. Puţine localuri au rezistat vremii în oraş; unul din ele rămâne cafeneaua lui Ştefan Altântop, de la Poarta Curţii domneşti. Cu proprietari succesivi şi o perioadă de ruinare ea există şi azi. E vorba de Cafeneaua veche. La sfârşitul sec. XVIII era faimoasă şi cea a bărbierului venețian Michele.

Îngăduite de dragul turcilor, cafenelele ajung primejdioase pentru domnii fanarioţi. Discuţii politice, cârtiri contra lui Vodă, ba şi planuri de revoltă (croite de grecul Rigas, secretar domnesc şi mare strateg în eliberarea Balcanilor de sub jugul Porţii Otomane) îi fac pe aceştia să le închidă foarte adesea. Doar că negoţul cu cafea era prea rentabil şi impozitarea lui se făcea pe măsură.

Cu mese de biliard, dulciuri, ceai, partide de table, ghiulbahar sau domino, cafenelele ajung în sec. XIX o adevărată instituţia a Bucureştiului. Pe la 1860, în hotelul Orient funcţiona cafeneaua lui Bruzzessi, furnizor al casei princiare Al. I. Cuza. Localul a fost apoi preluat de croatul Tripcovici şi a ajuns o băcănie cu mizilicuri mult prețuite de bucureşteni.

Şi italianul Fieschi, pe str. Şelari, avea o clientelă bogată deoarece aducea ziare franțuzești, greceşti, nemțeşti şi italienești. Hotelul alăturat avea bucătărie internațională. Cea mai reprezentativă a fost însă a polonezului Fialkowski, venit după Războiul Crimeii. Se afla cam în preajma hotelului Novotel de azi. Kubler (Imperial) a găzduit o vreme cenaclul Literatorul, inițiat de Al. Macedonski.

În general, strălucirea multor cafenele s-a datorat frecventării lor de către scriitori.

Să amintim că jocurile de noroc şi consumul de alcool erau straşnic interzise. Fără prea mult efect. Unele cafenele, ca cele „cântânde”, cum era Tunel de France (pe locul actual al magazinului Victoria) ofereau şi altfel de servicii care n-aveau nimic a face cu parfumata băutură.

Pe la 1900 erau 140 de cafenele la Bucureşti. Au fost toate închise pe timpul războiului din 1916-1918. În 1924 oraşul era din nou împânzit de ele. La Cercul Militar cafeneaua şi terasa erau administrate de actriţa Marioara Voiculescu. La Café Royal (pe locul de azi al hotelului Capitol) veneau în primul rând ziariştii de la redacţiile situate pe str. învecinată, Sărindar.

Şi în perioada interbelică existau cafenele prost famate. Elite, de pe Lipscani, era cunocută pentru bursa neagră animată acolo.

În 1945, noul regim comunist a socotit cafenelele sursă de speculă şi le-a închis pe toate. Încet, încet a dispărut şi cafeaua, înlocuită cu nechezol.

După Revoluţie, cafeneaua n-a mai fost la modă; în schimb cafegiii s-au impus. Cel mai activ, cu o fermecătoare carte de aminitiri, rămâne , neîndoios, dl. Florescu, din Piaţa C.A. Rosetti.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123