Cafenelele, locuri unde „se spun lucruri neadevărate”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cafenelele-locuri-unde-se-spun-lucruri-neadevarate/

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

Un articol de Georgeta Filitti|22 august 2016

Cafeaua ca atare, nelipsită de la masa lui Vodă, constituia şi un dar de preţ pentru feţele bisericeşti ori oaspeţii străini. Puţine localuri au rezistat vremii în oraş; unul din ele rămâne cafeneaua lui Ştefan Altântop, de la Poarta Curţii domneşti. Cu proprietari succesivi şi o perioadă de ruinare ea există şi azi. E vorba de Cafeneaua veche. La sfârşitul sec. XVIII era faimoasă şi cea a bărbierului venețian Michele.

Îngăduite de dragul turcilor, cafenelele ajung primejdioase pentru domnii fanarioţi. Discuţii politice, cârtiri contra lui Vodă, ba şi planuri de revoltă (croite de grecul Rigas, secretar domnesc şi mare strateg în eliberarea Balcanilor de sub jugul Porţii Otomane) îi fac pe aceştia să le închidă foarte adesea. Doar că negoţul cu cafea era prea rentabil şi impozitarea lui se făcea pe măsură.

Cu mese de biliard, dulciuri, ceai, partide de table, ghiulbahar sau domino, cafenelele ajung în sec. XIX o adevărată instituţia a Bucureştiului. Pe la 1860, în hotelul Orient funcţiona cafeneaua lui Bruzzessi, furnizor al casei princiare Al. I. Cuza. Localul a fost apoi preluat de croatul Tripcovici şi a ajuns o băcănie cu mizilicuri mult prețuite de bucureşteni.

Şi italianul Fieschi, pe str. Şelari, avea o clientelă bogată deoarece aducea ziare franțuzești, greceşti, nemțeşti şi italienești. Hotelul alăturat avea bucătărie internațională. Cea mai reprezentativă a fost însă a polonezului Fialkowski, venit după Războiul Crimeii. Se afla cam în preajma hotelului Novotel de azi. Kubler (Imperial) a găzduit o vreme cenaclul Literatorul, inițiat de Al. Macedonski.

În general, strălucirea multor cafenele s-a datorat frecventării lor de către scriitori.

Să amintim că jocurile de noroc şi consumul de alcool erau straşnic interzise. Fără prea mult efect. Unele cafenele, ca cele „cântânde”, cum era Tunel de France (pe locul actual al magazinului Victoria) ofereau şi altfel de servicii care n-aveau nimic a face cu parfumata băutură.

Pe la 1900 erau 140 de cafenele la Bucureşti. Au fost toate închise pe timpul războiului din 1916-1918. În 1924 oraşul era din nou împânzit de ele. La Cercul Militar cafeneaua şi terasa erau administrate de actriţa Marioara Voiculescu. La Café Royal (pe locul de azi al hotelului Capitol) veneau în primul rând ziariştii de la redacţiile situate pe str. învecinată, Sărindar.

Şi în perioada interbelică existau cafenele prost famate. Elite, de pe Lipscani, era cunocută pentru bursa neagră animată acolo.

În 1945, noul regim comunist a socotit cafenelele sursă de speculă şi le-a închis pe toate. Încet, încet a dispărut şi cafeaua, înlocuită cu nechezol.

După Revoluţie, cafeneaua n-a mai fost la modă; în schimb cafegiii s-au impus. Cel mai activ, cu o fermecătoare carte de aminitiri, rămâne , neîndoios, dl. Florescu, din Piaţa C.A. Rosetti.



29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.