Cainele japonez participă la Festivalul de Film Românesc de la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/cainele-japonez-participa-la-festivalul-de-film-romanesc-de-la-londra/

Cainele japonez, de Tudor Cristian Jurgiu va fi proiectat la Festivalul de Film Românesc de la Londra, care va avea loc între 28 noiembrie şi 2 decembrie.

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2013

Cainele japonez, de Tudor Cristian Jurgiu va fi proiectat la Festivalul de Film Românesc de la Londra, care va avea loc între 28 noiembrie şi 2 decembrie.

Alături de acesta vor mai rula şi ,,Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă”, în regia lui Stere Gulea.

Astfel, potrivit site-ului evenimentului, actori populari şi regizori extrem de talentaţi vor fi prezenţi la proiecţiile londoneze, printre aceştia numărându-se actorul Victor Rebengiuc (,,Câinele japonez”), actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele (,,Funeralii fericite”), actorul Bogdan Dumitrache (,,Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”), actorii Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă (,,Love Building”), regizorul Stere Gulea (,,Sunt o babă comunistă”) şi regizorul Adrian Sitaru (,,Domestic”).

Începând din 28 noiembrie până pe 1 decembrie, proiecţiile vor avea loc la Curzon Soho.

Filmul Cainele japonez va fi proiectat pe 28 noiembrie. Proiecţia va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul Victor Rebengiuc. Debut regizoral extrem de emoţionant, filmul se concentrează pe relaţia de reconciliere dintre un tată şi fiul său risipitor, care a emigrat cu mulţi ani în urmă. Foarte frumos condusă din punct de vedere regizoral, producţia – o miniatură superb lucrată, se bazează pe jocul excepţional al lui Victor Rebengiuc.

După Cainele japonez urmează alte filme româneşti în festival

De asemenea, pe 29 noiembrie, va fi prezentat filmul ,,Sunt o babă comunistă”, de Stere Gulea, o adaptare a romanului omonim publicat de Dan Lungu în 2007, care detaliază haosul ce se creează într-o familie dezbinată de tot felul de graniţe. Viaţa provincială liniştită a cuplului Emilia şi Ţucu este complet transformată atunci când fiica lor se întoarce din Canada, împreună cu logodnicul ei american. Din distribuţia filmului fac parte Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu şi Valeria Seciu.

Citiţi şi: Cainele japonez. Ultimul dintre oameni

Festivalul va prezenta pe 30 noiembrie, lungmetrajul ,,Domestic”, de Adrian Sitaru. Proiecţia va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu cineastul. ,,Domestic” este povestea vieţii unui grup de rezidenţi dintr-un bloc turn. Comedia neagră a lui Sitaru scoate la lumină ce este mai rău în personajele sale. Rezultatele sunt hilare. O superbă poveste suprarealistă, ,,Domestic” este în acelaşi timp şi poveste dureros de reală. Copii, adulţi şi animale locuiesc împreună, făcând eforturi să ducă o viaţă mai bună. Distribuţia este formată din Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Sergiu Costache, Ioana Flora, Clara Vodă, Dan Hurduc şi Ariadna Titieni.

Cainele japonez

Victor Rebengiuc în filmul ,,Cainele Japonez”

Festivalul de Film Românesc de la Londra continuă pe 1 decembrie cu ,,Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Proiecţia va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul principal Bogdan Dumitrache. Pelicula prezintă un regizor care în timpul filmărilor se confruntă cu probleme în viaţa personală, motiv pentru care se prelungeşte şi munca echipei de producţie.

De asemenea, tot pe 1 decembrie, va fi proiectată comedia ,,Love Building”, de Iulia Rugină. Proiecţia va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorii principali Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorin Boguţă. ,,Love Building” este o tabără destinată refacerii relaţiilor de cuplu. Paisprezece cupluri din cadrul programului au şapte zile la dispoziţie pentru a-şi remodela vieţile amoroase. În mod nesurprinzător, lucrurile nu merg conform planului.

Festivalul se încheie pe 2 decembrie, cu filmul ,,Funeralii fericite”, iar proiecţia va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul şi actorul principal Horaţiu Mălăele. Trei beţivi de meserie – un român, un rus şi un bulgar – îşi îneacă amarul în vodcă. O razie a poliţiei îi pune pe fugă. Cei trei se opresc taman în faţa unei ghicitoare, o expertă în… prezicerea morţii. Restul e destin! Din distribuţie fac parte Horaţiu Mălăele, Igor Caraş-Romanov, Mihai Gruia Sandu şi Crina Semciuc.

Festivalul de Film Românesc de la Londra este organizat de Profusion International Creative Consultancy, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din România şi Cinematografele Curzon.

Info:

Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Evenimentul este susţinut de Ambasada României în Marea Britanie, romani-online.co.uk şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Foto credit: Cainele japonez – Transilvania Film

16
/02
/15

Filmul "Eşkiya" (Banditul) în regia lui Yavuz Turgul, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti de film din Turcia, va deschide marţi, la Bucureşti, Săptămâna Filmului Turcesc.

16
/02
/15

Filmul "Aferim!", pentru care regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru regie la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va fi lansat pe 6 martie în cinematografele din România.

13
/02
/15

Wish I Was Here / Rolul vieţii mele, comedia regizată de Zach Braff, are premiera în România azi, vineri, 13 februarie. Plasat pe o platformă online destinată strângerii de fonduri prin donaţii, filmul a reuşit să adune în numai trei zile suma de 2 milioane de dolari. După o lună se strânseseră 3,1 milioane $, adică jumătate din bugetul filmului.

13
/02
/15

Actorul spaniol Antonio Banderas a cumpărat drepturile de ecranizare a unui scenariu şi lucrează în prezent la adaptarea acestuia într-un serial TV de ficţiune, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016.

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.

10
/02
/15

CineȘoc este noul eveniment marca ARCUB, care va transforma lunar sala de spectacole din Batiște 14 într-o sală de proiecție cinematografică. Astfel, programul urmărește să devină o alternativă la filmul de mall și, în același timp, o completare a ofertei existente deja în sălile independente din Centrul Bucureștiului.