Cainele japonez. Ultimul dintre oameni
https://www.ziarulmetropolis.ro/cainele-japonez-ultimul-dintre-oameni/

CRONICĂ DE FILM „Câinele japonez“, debutul foarte tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, este un melanj îndrăzneţ de mai multe stiluri şi influenţe. Un film care se bazează pe o poveste simplă, o distribuţie rarefiată dar solidă şi un strop de melodramă într-un ambalaj minimalist.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 octombrie 2013

CRONICĂ DE FILM Cainele japonez, debutul foarte tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, este un melanj îndrăzneţ de mai multe stiluri şi influenţe. Un film care se bazează pe o poveste simplă, o distribuţie rarefiată dar solidă şi un strop de melodramă într-un ambalaj minimalist.

Probabil cel mai reuşit debut românesc al anului, Cainele japonez porneşte de la un scenariu scris de Ioan Antoci, Gabriel Gheorghe şi Tudor Cristian Jurgiu. Lungmetrajul surprinde câteva fragmente dintr-un moment decisiv din viaţa unui bătrân, Costache Moldu, interpretat de un Victor Rebengiuc care, fără surpriză, ţine pe umeri ansamblul.

Ca într-un documentar, filmul începe cu un cadru îndepărtat în care mai mulţi săteni recuperează obiecte din apa rămasă după inundaţii. Scurte secvenţe cu localnici surprinşi în diverse activităţi sau imagini doar cu natura vor mai apărea pe parcursul filmului, fără încărcătură dramaturgică, dar cu un rol bine determinat în a sugera atmosfera satului şi în a oferi pauze de respiro.

Cadre fixe şi informaţii în doze mici, în Cainele japonez

Povestea se opreşte asupra unuia dintre sinistraţi, Costache, care îşi duce într-o casă primită de la primărie lucruri din vechea locuinţă distrusă de intemperii. Prima parte a filmului este construită din cadre-secvenţă fixe, prin care protagonistul este observat în „rutina” post-dezastru: recuperează din vechile sale obiecte, se instalează în noua casă, interacţionează cu câţiva consăteni şi discută cu primarul şi cu un posibil cumpărător al unui teren.

În această primă parte, perspectiva aparţine exclusiv protagonistului, care este urmărit, aproape mereu de la distanţă, de o cameră imobilă şi cât mai puţin intruzivă (de altfel, în câteva secvenţe de exterior cu mai multe personaje, chipurile acestora pot fi cu greu identificate). Este strategia lui Jurgiu de a diminua eventuala manipulare emoţională, intrinsecă unei astfel de poveşti, sau ceea ce el numeşte „sobrietate a emoţiei”.

Citiţi şi: INTERVIU Victor Rebengiuc: „Nici înainte nu venea lumea la filmele româneşti. La «Moromeţii» erau sălile goale!“

Pe măsura evoluţiei narative, Jurgiu „eliberează”, în doze mici, tot mai multe informaţii despre trecutul bătrânului şi al familiei. Totul culminează cu anunţul că va fi vizitat de fiul său, Ticu (Şerban Pavlu), stabilit în Japonia, unde s-a căsătorit cu Hiroku (Kana Hahimoto), cei doi având un băiat de şapte ani, Paul Koji (Toma Hashimoto).

Echilibru interior pus la încercare

Existenţa de până atunci a lui Costache este dată peste cap, iar această ruptură este remarcabil punctată vizual de Jurgiu şi de directorul de imagine Andrei Butică: dintr-un unghi de deasupra casei, bătrânul este urmărit în timp ce bate o tablă pe acoperiş, moment în care, în plan îndepărtat, apare maşina fiului.

Perturbarea echilibrului interior fragil al protagonistului, recâştigat cu greu după două drame recente – pierderea soţiei şi inundaţiile –, este sugerată atât prin altitudinea ameninţătoare a camerei de filmat, cât şi prin unghiulaţie şi coborârea aparatului odată cu bătrânul.

De altfel, pentru a contrapuncta imobilismul camerei din majoritatea secvenţelor, Jurgiu apelează deseori la planurile secunde, de adâncime, care influenţează ceea ce se întâmplă în prim-plan.

cainele japonez

Victor Rebengiuc, într-o scenă puternică din filmul Cainele japonez

Odată cu venirea lui Ticu şi a familiei sale, perspectiva se divizează între tată şi fiu, pentru ca spre final, după plecarea fiului, camera să-l urmărească în continuare numai pe bătrân.

Folosirea lui Victor Rebengiuc în distribuţie, în rol de ţăran, trimite inevitabil la clasicul „Moromeţii” (1988), de Stere Gulea, „cârlig” pe care Jurgiu nu doar că nu-l evită, dar îl asumă şi îl punctează în două-trei momente.

O conexiune ineluctabilă se face şi cu „Medalia de onoare” (2009), de Călin Peter Netzer, unde un pensionar citadin, interpretat de acelaşi Victor Rebengiuc, îşi aşteaptă fiul din străinătate, timp în care este nevoit să-şi reconsidere trecutul.

Accente de comic şi melodramă bine temperată

La nivel stilistic, Jurgiu optează, cel puţin în prima parte, pe o abordare observaţională, aproape documentaristică, în care psihologia personajului este relevată prin gesturile şi mişcările imprimate de Victor Rebengiuc.

În a doua jumătate, Jurgiu pare mai nesigur şi, prin urmare, uşor mai convenţional, cel puţin în momentele dificile dintre tată şi fiu, când cei doi sunt nevoiţi să-şi clarifice relaţia.

Jurgiu introduce şi accente de umor, dar şi de melodramă bine temperată, oferind în acelaşi timp posibilitatea unei empatii sincere cu protagonistul. În aceeaşi notă de moderaţie, filmul este lipsit de muzică, iar personajele primesc suficiente nuanţe pentru a nu cădea în simple categorii.

Prezenţa familiei venite din Japonia oferă o latură exotică filmului. Iar povestea şi, pe alocuri, încadratura amintesc de opera regizorului japonez Yasujiro Ozu, care a fost mereu preocupat de relaţiile între membrii unei familii, de diferenţele între generaţii şi de un stil auster, dar uman şi cald, de a privi personajele şi viaţa.

„Câinele Japonez” este un film despre povara singurătăţii, despre asumarea trecutului şi despre împăcare. Un debut reuşit, care dezvăluie un regizor matur din punct de vedere artistic, în pofida celor doar 29 de ani.

Pelicula distribuită de Transilvania Film intră din 18 octombrie în cinematografele româneşti.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

INFO

Cainele japonez (România, 2013)
Regia: Tudor Jurgiu
Cu: Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu, Kana Hahimoto

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Cainele japonez – Transilvania Film

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.