„Câini” – din 23 septembrie în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/caini-din-23-septembrie-in-cinematografele-din-romania/

După un debut spectaculos, cu premii la Cannes şi la TIFF, ,,Câini”, în regia lui Bogdan Mirică, va rula în cinematografele din România începând din 23 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Liliana Matei|12 iulie 2016

Unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, Câini va intra pe ecrane însoțit de cronicile laudative din presa locală și cea internațională, dar și de două trofee importante: Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes, și Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

La TIFF, filmul de debut al lui Bogdan Mirică a fost și un succes de public: toate proiecțiile au fost sold out, inclusiv cele suplimentare programate datorită cererii mari de bilete. Protagoniștii filmului sunt actorii Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Lor li se alătură, în roluri secundare, Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Constantin Cojocaru.

Comparat cu filmele fraților Joel și Ethan Coen, Câini a fost descris drept „western dobrogean”, „anti-western balcanic”, thriller cu elemente noir. „Răzbunare și mafia românească într-un film de o violență molipsitoare”, titrează Les Inrockuptibles. „Regizorul-scenarist Bogdan Mirică vine cu un debut foarte sigur, jonglând cu o mulțime de indicii sinistre și complicități mocnite”, apreciază publicația Screen Daily. „Într-un Cannes care ne-a prilejuit multe plăceri, dar foarte puține surprize și revelații adevărate, debutul lui Mirică iese în față deopotrivă ca o surpriză și o revelație – și contribuie cu siguranță la redesenarea hărții cinema-ului românesc, pe care credeam că-l știm atât de bine”, scrie renumitul critic american Jonathan Romney în Film Comment.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Regizorul Bogdan Mirică este și autorul scenariului, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul – de Roxana Szel, iar scenografia îi aparține Augustinei Stanciu. Filmările au avut loc în vara anului trecut, în locații din Brăila, Galați, Teleorman și Giurgiu.

Bogdan Mirică este scenarist și co-regizor al serialului crime-thriller produs de HBO România – Umbre (2014) și a obținut numeroase premii pentru scurtmetrajul Bora Bora (2011). A studiat scenaristică la Universitatea Westminster și a semnat scenariul unor filme și seriale marca MediaPRO. În 2013, a fost selecționat la Berlinale Talent Campus, la Festivalul de la Berlin. Cu proiectul Câini, a participat la numeroase ateliere de dezvoltare precum Angers Workshops, Torino Film Lab sau Les Arcs (Franța) și a câștigat Premiul ARTE la CineLink (Sarajevo). Este autorul unei cărți numite „Bestseller” (colecția Râsul lumii, Humanitas 2005), a lucrat ca director de creație la Graffiti BBDO și a scris pentru diverse publicații.

Filmul va fi distribuit în România, din 23 septembrie, de Transilvania Film.

FOTO: Iulia Weiss

12
/01
/15

"Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman", regizat de Alejandro González Iñárritu şi considerat unul dintre filmele favoritele la Oscar în acest an, va avea premiera în cinematografele din România pe 16 ianuarie,

11
/01
/15

Filmele "Birdman" şi "Boyhood" sunt marile favorite la Globurile de Aur, a doua distincţie ca importanţă din cinematografia americană după Oscaruri, ce vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală la care participă nume mari de la Hollywood şi va fi urmărită în lumea întreagă.

10
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori și sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.