Câini, filmul lui Bogdan Mirică, a câștigat Trofeul TIFF 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/caini-filmul-lui-bogdan-mirica-a-castigat-trofeul-tiff-2016/

„Câini”, lungmetrajul regizorului român Bogdan Mirică, a fost desemnat câştigătorul TIFF 2016. Un Premiu Special, numit Trofeul Transilvania 15, şi creat cu doar cu puţin timp înaintea Galei a fost acordat regizorului Cristi Puiu pentru filmul Sieranevada.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2016

Premiul i-a fost înmânat regizorului sâmbătă seara de ministrul Culturii, Corina Șuteu, în cadrul Galei de închidere, care a avut loc la Teatrul Național din Cluj-Napoca.

Regizorul Bogdan Mirică le-a mulțumit părinților săi pentru că l-au lăsat să hălăduiască și nu l-au constrâns în anumite direcții, că l-au lăsat să greșească, să fie confuz, să își schimbe drumul în viață chiar și la 30 de ani, pentru că acest gen de libertate l-a dus și către filmul pe care l-a făcut și care a câștigat trofeul TIFF.

Genul ăsta de libertate creativă cred că m-a influențat și m-a format într-un fel, chiar dacă îl sun pe tata acum și-i spun că am luat premiu o să zică “hai că ți-o dau pe maică-ta”. Și mama să zică că e foarte mândră, deși după ce le-am arătat filmul a fost puțin dezamăgită pentru că a crezut că este o comedie – Bogdan Mirică

„Câini” a fost singura peliculă românească din competiţie, iar premiul are o valoare de 15.000 de euro.

„Câini”. Nu există ţară pentru oameni buni

Sieranevada, Premiu Special

În cadrul Galei, un Premiu Special, numit Trofeul Transilvania 15, și creat cu doar cu puțin timp înaintea Galei a fost acordat regizorului Cristi Puiu pentru filmul Sieranevada.

Mihai Chirilov, directorul festivalului, a precizat că a fost impresionat de atmosfera creată de public, la vizionarea filmului în timpul festivalului și că, discutând cu Tudor Giurgiu, au decis împreună oferirea acestui premiu.

Sophia Loren,

Sophia Loren, Premiul pentru întreaga carieră

Sophia Loren, aplaudată minute în șir

În cadrul Galei celei de-a 15-a ediții a TIFF, actrița Sophia Loren, despre care președintele festivalului, Tudor Giurgiu, spunea în urmă cu câteva zile că și-a dorit să o invite încă de la prima ediție, a primit Premiul pentru întreaga carieră.

Sophia Loren a spus, la urcarea pe scenă, după ce a fost aplaudată minute în șir, că de obicei este emoționată la asemenea evenimente, dar de data aceasta este exagerat de emoționată.

Cramen Galin, Premiu de Excelență

De asemenea, producătorul de film Iain Smith a primit Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale, iar actrița Carmen Galin a primit Premiul de Excelență al festivalului.

Clujul este orașul meu, aici am deschis ochii, aici am mers la grădiniță, aici am văzut primul film din viața mea, aici am patinat prima dată, aici am văzut opera. Acest oraș îmi este cel mai drag din această țară –  Carmen Galin.

Ușa deschisă, Premiul Publicului

Printre premiile acordate în cadrul galei se numără și Premiul pentru cea mai bună regie, acordat israelianul Avishai Sivan pentru filmul Tikkun.

Premiul Publicului a fost câștigat de pelicula Ușa deschisă, al regizoarei Marina Seresesky, iar Premiul FIPRESCI, al presei străine, a fost acordat filmului Taurul de neon, regizat de Gabriel Mascaro.

Vrăbii, Premiul special al juriului

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lung metraj a fost obținut de ‘Ultima zi’ al lui Gabriel Achim, prezentat în premieră mondială la TIFF. Premiul pentru cea mai bună interpretare a fost obținut de actorul David D’Ingeo, iar Premiul special al juriului a fost acordat filmului ‘Vrăbii’, al regizorului Rúnar Rúnarsson.

Foto: Câini – cinemagia

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

Pagina 273 din 276« Prima...102030...271272273274275...Ultima »