„Câini”. Nu există ţară pentru oameni buni
https://www.ziarulmetropolis.ro/caini-nu-exista-tara-pentru-oameni-buni/

CRONICĂ DE FILM După succesul de la Cannes, „Câini”, îndrăzneţul debut al regizorului Bogdan Mirică, a fost prezentat în premieră în România în competiţia de la TIFF. Un film de gen, ambiţios, în care esenţială este atmosfera, şi mai puţin naraţiunea sa arhetipală.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 iunie 2016

Adevărul e că trebuia să vină. Pe alocuri atins fie de manierism, fie de o lipsă de direcţie şi de idei, Noul Cinema Românesc (NCR) avea nevoie de un şoc din exterior, de o alternativă valabilă, mai ales că filmele de public ale lui Nae Caranfil nu erau o reală „ameninţare”.

Iar acest şoc poate fi „Câini”, îndrăzneţul debut în lungmetraj al scenaristului şi regizorului Bogdan Mirică, laureat în luna mai cu premiul criticii, FIPRESCI, în secţiunea Un certain regard a Festivalului de la Cannes.

Paradoxul este că deşi îşi asumă deschis şi fără reţinere limitele unui film de gen – un amestec de thriller şi (anti)western -,  „Câini” se dovedeşte un pronunţat film de autor. Nu atât acţiunea sau psihologizarea sunt importante, cât atmosfera unei lumi damnate, obţinută printr-o regie lipsită de stridenţe şi extrem de insidioasă.

„Câini” lasă deopotrivă senzaţii de familiar şi de noutate. Prima vine din faptul că spectatorul recunoaşte numeroşi tropi ai filmului de gen, întâlniţi însă la autori străini, în special americani (referinţa des invocată la „Nu există ţară pentru bătrâni”, al fraţilor Coen, este cea mai la îndemână, însă filmul lui Bogdan Mirică are meritul că ascunde, contopeşte, într-o viziune proprie, o serie de influenţe sau, mai exact, că împrospătează unele tipare).

Ineditul este dat de modul în care Bogdan Mirică foloseşte spaţiul românesc (mai exact, peisajul dobrogean, undeva nu departe de Tulcea, un teritoriu de graniţă), câţiva actori români cunoscuţi (unii consacraţi chiar de Noul Val) şi o neaşteptată coloană sonoră dominată de o inspirată muzică extradiegetică menită a sugera, cu discreţie, o ameninţare permamentă, ce contribuie la disconfortul pe care filmul urmăreşte să îl inducă spectatorului.

Bogdan Mirică operează o serie de rupturi decisive faţă de estetica Noului Cinema Românesc (o estetică în multe nuanţe, însă cu suficiente elemente comune pentru a justifica o analiză de ansamblu).

Regia nu îşi mai impune limite stricte, formule care să nu poată fi încălcate (aşa cum fac regizorii NCR) – de aici şi libertatea pe care o emană filmul, în ciuda convenţiilor narative cu care lucrează. Dacă simte nevoia unui plan-secvenţă de câteva minute, în cadru fix, cu poliţistul jucat de Gheorghe Visu (salutară recuperarea şi relansarea acestui foarte bun actor al generaţiei ’80 în cinema) în timp ce inspectează tacticos, într-un moment aproape suprarealist şi cu siguranţă perturbator, laba sfâşiată a unui picior de om găsită într-o mlaştină din apropiere, atunci Bogdan Mirică o face fără reţinere.

La fel cum dialogurile (când realiste, când în notă hiperbolică) sunt filmate fie într-un singur plan, cu camera apropiindu-se aproape imperceptibil de personaje, încercând parcă să le pătrundă misterul, fie în plan-contraplan, cu mai multe tăieturi de montaj.

Peisajul devine de asemenea un personaj în sine, prin cadrele ample sau panoramările hipnotice care sugerează toropeala unei margini de lume, unde timpul şi moralitatea par suspendate, şi care imprimă o lentoare şi o amorţeală aproape metafizice, sparte doar de violenţa al cărei autor diabolic este şeful mafiei locului (jucat de un Vlad Ivanov tot mai la înălţime), care se ghidează după principiul „Mi-e frică de Dumnezeu. Da’ şi lui îi e frică de mine”.

Spectatorul nu mai este prizonierul perspectivei unui singur personaj, ci al unui autor omniscient. Astfel că, în prim-plan, apar alternativ tânărul naiv (Dragoş Bucur) venit de la Bucureşti să vândă pământurile lăsate moştenire de un bunic enigmatic, poliţistul local bolnav (Gheorghe Visu), cu o ultimă dorinţă de a face singur dreptate într-o lume a răului pe care până atunci o tolerase, şi adevăratul stăpân al zonei, maleficul personaj interpretat de Ivanov.

Cu o imagine elegant lucrată (predomină, în interioare, nuanţele gri-verzui, iar în natură, cele gălbui sau tot mai roşiatice), „Câini” este un debut proaspăt, revigorant, care nu face concesii spectatorului (printr-o explicitare facilă a acţiunilor personajelor), ci îl invită într-o atmosferă neliniştitoare.

„Câini” va putea fi văzut din septembrie în cinematografe.

Câini, România, 2016

Scenariul şi Regie: Bogdan Mirică

Distribuţie: Dragoş Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, Constantin Cojocaru, Raluca Aprodu, Teo Corban, Emilian Oprea, Costel Caşcaval

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

30
/12
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului... Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.