„Câini”. Nu există ţară pentru oameni buni
https://www.ziarulmetropolis.ro/caini-nu-exista-tara-pentru-oameni-buni/

CRONICĂ DE FILM După succesul de la Cannes, „Câini”, îndrăzneţul debut al regizorului Bogdan Mirică, a fost prezentat în premieră în România în competiţia de la TIFF. Un film de gen, ambiţios, în care esenţială este atmosfera, şi mai puţin naraţiunea sa arhetipală.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 iunie 2016

Adevărul e că trebuia să vină. Pe alocuri atins fie de manierism, fie de o lipsă de direcţie şi de idei, Noul Cinema Românesc (NCR) avea nevoie de un şoc din exterior, de o alternativă valabilă, mai ales că filmele de public ale lui Nae Caranfil nu erau o reală „ameninţare”.

Iar acest şoc poate fi „Câini”, îndrăzneţul debut în lungmetraj al scenaristului şi regizorului Bogdan Mirică, laureat în luna mai cu premiul criticii, FIPRESCI, în secţiunea Un certain regard a Festivalului de la Cannes.

Paradoxul este că deşi îşi asumă deschis şi fără reţinere limitele unui film de gen – un amestec de thriller şi (anti)western -,  „Câini” se dovedeşte un pronunţat film de autor. Nu atât acţiunea sau psihologizarea sunt importante, cât atmosfera unei lumi damnate, obţinută printr-o regie lipsită de stridenţe şi extrem de insidioasă.

„Câini” lasă deopotrivă senzaţii de familiar şi de noutate. Prima vine din faptul că spectatorul recunoaşte numeroşi tropi ai filmului de gen, întâlniţi însă la autori străini, în special americani (referinţa des invocată la „Nu există ţară pentru bătrâni”, al fraţilor Coen, este cea mai la îndemână, însă filmul lui Bogdan Mirică are meritul că ascunde, contopeşte, într-o viziune proprie, o serie de influenţe sau, mai exact, că împrospătează unele tipare).

Ineditul este dat de modul în care Bogdan Mirică foloseşte spaţiul românesc (mai exact, peisajul dobrogean, undeva nu departe de Tulcea, un teritoriu de graniţă), câţiva actori români cunoscuţi (unii consacraţi chiar de Noul Val) şi o neaşteptată coloană sonoră dominată de o inspirată muzică extradiegetică menită a sugera, cu discreţie, o ameninţare permamentă, ce contribuie la disconfortul pe care filmul urmăreşte să îl inducă spectatorului.

Bogdan Mirică operează o serie de rupturi decisive faţă de estetica Noului Cinema Românesc (o estetică în multe nuanţe, însă cu suficiente elemente comune pentru a justifica o analiză de ansamblu).

Regia nu îşi mai impune limite stricte, formule care să nu poată fi încălcate (aşa cum fac regizorii NCR) – de aici şi libertatea pe care o emană filmul, în ciuda convenţiilor narative cu care lucrează. Dacă simte nevoia unui plan-secvenţă de câteva minute, în cadru fix, cu poliţistul jucat de Gheorghe Visu (salutară recuperarea şi relansarea acestui foarte bun actor al generaţiei ’80 în cinema) în timp ce inspectează tacticos, într-un moment aproape suprarealist şi cu siguranţă perturbator, laba sfâşiată a unui picior de om găsită într-o mlaştină din apropiere, atunci Bogdan Mirică o face fără reţinere.

La fel cum dialogurile (când realiste, când în notă hiperbolică) sunt filmate fie într-un singur plan, cu camera apropiindu-se aproape imperceptibil de personaje, încercând parcă să le pătrundă misterul, fie în plan-contraplan, cu mai multe tăieturi de montaj.

Peisajul devine de asemenea un personaj în sine, prin cadrele ample sau panoramările hipnotice care sugerează toropeala unei margini de lume, unde timpul şi moralitatea par suspendate, şi care imprimă o lentoare şi o amorţeală aproape metafizice, sparte doar de violenţa al cărei autor diabolic este şeful mafiei locului (jucat de un Vlad Ivanov tot mai la înălţime), care se ghidează după principiul „Mi-e frică de Dumnezeu. Da’ şi lui îi e frică de mine”.

Spectatorul nu mai este prizonierul perspectivei unui singur personaj, ci al unui autor omniscient. Astfel că, în prim-plan, apar alternativ tânărul naiv (Dragoş Bucur) venit de la Bucureşti să vândă pământurile lăsate moştenire de un bunic enigmatic, poliţistul local bolnav (Gheorghe Visu), cu o ultimă dorinţă de a face singur dreptate într-o lume a răului pe care până atunci o tolerase, şi adevăratul stăpân al zonei, maleficul personaj interpretat de Ivanov.

Cu o imagine elegant lucrată (predomină, în interioare, nuanţele gri-verzui, iar în natură, cele gălbui sau tot mai roşiatice), „Câini” este un debut proaspăt, revigorant, care nu face concesii spectatorului (printr-o explicitare facilă a acţiunilor personajelor), ci îl invită într-o atmosferă neliniştitoare.

„Câini” va putea fi văzut din septembrie în cinematografe.

Câini, România, 2016

Scenariul şi Regie: Bogdan Mirică

Distribuţie: Dragoş Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, Constantin Cojocaru, Raluca Aprodu, Teo Corban, Emilian Oprea, Costel Caşcaval

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.