Călătoria fantastică a Maronei, de Anca Damian, în deschiderea ANIMEST.14
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatoria-fantastica-a-maronei-de-anca-damian-in-deschiderea-animest-14/

O lecţie de iubire necondiţionată, oferită cu măiestrie şi multă emoţie, Călătoria fantastică a Maronei deschide cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie Animest (4-13 octombrie, Bucureşti) printr-o proiecţie-eveniment, programată pe 4 octombrie.

Un articol de |29 august 2019

Aventura cățelușei cu nasul în formă de inimă va rula pe marele ecran, în versiunea originală, în limba franceză, pentru prima dată în România,  la Cinema City, în Afi Cotroceni.

De la ora 19:30, publicul de toate vârstele este invitat să cunoască fabuloasa poveste a Maronei, în prezența regizoarei Anca Damian, a co-producătorul francez Ron Dyens și a echipei filmului.

Biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe: http://tiny.cc/4dnwbz

Cel de-al treilea lungmetraj de animație semnat de Anca Damian a avut premiera internațională în luna iunie, la Annecy, cel mai mare Festival de Film de Animație din lume, unde filmul a fost inclus în competiția oficială.

Criticii nu au întârziat să reacționeze și s-au declarat impresionați nu numai de stilurile de animație îmbinate într-o manieră inedită, ci și de povestea captivantă a protagonistei, o cățelușă născută în urma unei povești de iubire dintre un dog argentinian și o metisă atrăgătoare,  ce lasă urme profunde în viețile stăpânilor care, rând pe rând, o primesc în familiile lor.

Călătoria fantastică a Maronei

După un accident, ea își amintește de fiecare dintre ei și de iubirea necondiționată pe care le-a purtat-o, indiferent de confortul pe care l-a găsit în căminele lor sau de multele nume pe care i le-au dat.

“Povestit cu șarm, înțelepciune și imaginație, acest film de familie aduce un farmec aparte care poate traversa generații întregi”, remarcă publicația Screendaily, în timp ce Hollywood Reporter apreciază ,,imaginile care se transformă constant prin noi forme și culori.

Filmul este o producție Belgia – Franța – România,  iar scenariul poveștii este semnat de Anghel Damian, după o idee a Ancăi Damian. Talentatul ilustrator belgian Brecht Evens este creatorul personajelor și cel care a reușit, prin imagini 2D și 3D să redea lumea magică și plină de aventuri a Maronei, incluzând casele temporare, zonele întunecate, aleile, fricile și  visele cățelușei.

În România, filmul este distribuit de Aparte Film și va intra în cinematografe din 4 octombrie, odată cu lansarea din deschiderea Animest.

***

Festivalul este cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene și

Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor din România.

Cu sprijinul: Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac, British Council, Institutul Cervantes, Estonian Film Institute, Muzeul de Artă Recentă, KUBE by Musette, Groupama Asigurări, Cinema City

Foto: ANIMEST, Călătoria fantastică a Maronei – facebook

 

 

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.

22
/05
/13

Numai un regizor ca Baz Luhrmann, versat în arta de a polei cu un strat subţire de spectaculos genuri cinematografice uzate, putea transforma un roman original prin scriitură şi atmosferă într-un film ce îşi pierde pe nesimţite respiraţia, sufocându-se sub o convenţională greutate melodramatică

17
/05
/13

Cristian Mungiu a declarat referitor la parodierea sa în emisiunea franceză „Les Guignols de l'Info“, că nu este cazul ca oamenii să considere că francezii detestă în general românii, ci că realizatorii TV s-au folosit de „stereotipuri ce nu pot fi anulate cu drepturi la replică“, scrie site-ul Digi 24, care citează Mediafax.

Pagina 272 din 277« Prima...102030...270271272273274...Ultima »