Călătorie în infern ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatorie-in-infern/

Am recuperat abia acum, cu nepermisă întârziere, asta şi pentru că am vrut să îl văd pe ecran mare, odată cu lansarea în cinematografe, „O creatură delicată” (2017), de Serghei Lozniţa. Este pur şi simplu un film mare!

Un articol de Ionuţ Mareş|15 septembrie 2018

Privind în urmă la competiția de anul trecut de la Cannes (din care mi-au scăpat doar două titluri, totuși nesemnificative – „Radiance”, de Naomi Kawase, și „Wunderstruck”, de Todd Haynes), cred că „O creatură delicată”, de Serghei Loznița, era cel mai îndreptățit să ia Palme d`Or (care a fost câștigat de „Pătratul”, de Ruben Östlund).

Povestea acestei femei fragile şi demne (fără nume și identificată pe generic chiar așa – O creatură delicată, jucată de Vasilina Makovțeva) care încearcă să îi trimită soţului său, aflat într-o închisoare dintr-un oraș spre care trebuie să meargă cu trenul, un pachet cu câteva conserve de mâncare, într-o lume sălbăticită, este teribil de emoţionantă. Dar fără nimic patetic.

Iar felul în care Serghei Lozniţa (ucrainean născut în Belarusul din timpul URSS) vede Rusia nu se aplică doar la prezent: este portretul dureros, pe alocuri grotesc, al unui spaţiu estic mai larg în care puterea unui stat abuziv calcă în picioare omul, căruia nu-i mai rămâne ca refugiu decât visul, transformat însă la rândul său în coşmar.

O istorie de o sută de ani (sau chiar mai mult) este condensată în acest film, realizat, cu excepția finalului oniric, în naturalismul cu care ne-a obișnuit Serghei Loznița în ficțiunile sale (director de imagine este Oleg Mutu, colaborator fidel al regizorului).

Pentru că această căutare întreprinsă de femeie într-un no man`s land mereu amenințător nu este altceva decât eterna căutare a celui dispărut pe nedrept de lângă tine, trimis în Gulag, fără să i se mai știe de urmă. În afara Gulagului, oamenii trăiesc în propriul lagăr, material şi sufletesc.

Un lagăr în care nu există însă doar oameni brutalizați – este loc, câteodată, şi pentru solidaritate, demnitate şi umanitate. Pentru delicatețea pe care o arată protagonista.

Serghei Lozniţa nu este doar unul din cei mai prolifici regizori – numai în 2018 a lansat trei filme: documentarele „Victory Day”, la Berlin, şi „The Trial”, la Veneția, şi ficţiunea „Donbass”, la Cannes. Dar cred că este unul din cei mai relevanţi autori de cinema ai ultimilor ani.

„O creatură delicată”, care îl are în distribuție și pe actorul Valeriu Andriuță, a intrat la 14 septembrie în unele cinematografe, fiind distribuit de Voodoo Films.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.