Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi şi istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înţelegem. Noi, cititorii, devenim martori şi vedem în faţa ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.
Un articol de Monica Andronescu|20 mai 2019
Pe scriitoarea Sarah Perry publicul din România va avea ocazia să o cunoască la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo în 29 mai–2 iunie 2019.
Anul acesta Marea Britanie este invitat special al evenimentului, iar Sarah Perry va participa la lansarea romanului „Melmoth”, publicat în Colecția Babel a Editurii Nemira, în traducerea Ioanei Văcărescu. Manifestarea va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 18.30, la standul țării invitate.
Cine este Sarah Perry?
Cine este această englezoaică invitată anul acesta să-și cunoască publicul dintr-o țară pe care o vizitează în premieră? Cititorii din România o cunosc grație romanului său victorian „Șarpele din Essex”, apărut anul trecut în aceeași colecție, care s-a bucurat de un real succes, ca și în țara de origine a scriitoarei, căreia îi place să se prezinte ca „autoare de romane gotice” și să se întoarcă la zone seducătoare pentru literatura de ficțiune, în care istoria și mitologia joacă un rol important. De asemnea, Sarah Perry se numără printre acele scriiitoare de azi, care pledează neîncetat pentru „plăcerile lecturii” sau, dacă vreți, pentru scris ca plăcere în primul rând, fără să-și declare un statement.
Plăcerile pe care le provoacă cititul le-a descoperit încă din copilărie, pe care și-a petrecut-o în casa părinților săi din Chelmsford, Essex, Anglia. Ca mezină între cei cinci copii ai unui cuplu de baptiști, a fost educată în spiritul stricteții, departe de plăcerile vieții moderne. Așa că nu s-a uitat la televizor și a stat departe de eroii zilei, apropiindu-se, în schimb, de eroi legendari și mitologici, a luat lecții de pian și i-a citit pe clasici. Din copilărie și până târziu a trăit, într-un fel, ruptă de prezent, bucurându-se de „realitățile” din romane și necunoscând plăceri mundane ca a purta pantoloni, femeie fiind.
În adolescență, povestea ea însăși într-un interviu, nu s-a revoltat și nici n-a dorit s-o facă. I-ar fi plăcut, probabil, să poarte jeans. A purtat abia în studenție. La douăzeci de ani, când s-a căsătorit, s-a retras din sectă la vremea când se dezbătea intens căsătoria între două persoane de același sex, pe care o susține. A făcut misionarism, a predat la școala de duminică și a cântat la orga bisericească. Câțiva ani a avut o slujbă cât se poate de măruntă la Departamentul de Muncă și Pensii. A făcut un curs de scriere creativă. Apoi a scris un roman de succes, „After Me Comes the Flood”, netradus la noi. După aceea a urmat al doilea, „Șarpele din Essex”, cartea care i-a adus consacrarea și cu care și-a cucerit definitiv cititorii.
Martora la istorie
„Melmoth”, al treilea roman al autoarei, reprezintă o dezlănțuire de forțe având ca pretext un manuscris misterios dintr-o bibliotecă pragheză. Acolo facem cunoștință, încă din prima pagină, cu Helen Franklin, „de patruzeci și doi de ani, nici scundă, nici înaltă, cu părul nici brunet, nici blond”, în ultimele ore din viața ei de dinainte de Melmoth, ne avertizează autoarea. Plăcerile Boemiei nu o atrag și nu-i place nici să privească Vltava la apus, ne spune povestitoarea.
Ei bine, personajul acesta pe care ni-l conturăm în imaginație pornind de la ce nu este el are să fie premisa unor povești cât se poate de provocatoare pentru imaginația cititorului, pe care autoarea îl plimbă prin diferite capitole din istorie, recurând la un personaj mitologic seducător. Cine să fie Melmoth? Cine este femeia aceasta a cărei privire o simți, fără s-o vezi? Cine este această solitară ce cutreieră teritorii și provoacă neliniști? O femeie osândită să străbătă lumea în lung și în lat, asemenea Jidovului Rătăcitor. Ei i s-a arătat Iisus Hrisos în dreptul mormântului, dar ea nu a vrut să creadă în înviere, așa că a fost blestemată să trăiască veșnic singură. Iar ea, dorind cu ardoare să stea în preajma oamenilor, îi abordează pe cei nefericiți și uneori nu se mai dezlipește de ei niciodată.
Evident, în spatele acestei figuri feminizate de Sarah Perry, care folosește dimensiunea creștină și conotațiile folclorice ale personajului, inspirându-se din „Melmoth rătăcitorul” de Charles Robert Maturin, se conturează și Faust, și Jidovul Rătăcitor. „Chiar nu știi”, îl întreabă Melmoth abil pe cititor în ultima pagină, „că te-ai născut pentru a trăi în tristețe, așa cum scânteile se nasc pentru a sări în foc? Eu am văzut deja tot! Am văzut cum durerea îți va frânge oasele! Dar, iubirea mea, n-am să te las să înduri tot singur… Am venit la tine cu picioarele însângerate: cine crezi că te-ar mai putea dori așa?”
Poveste despre oameni, istorii și neliniști, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Călătorie în timp, ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul. A fi martor, grație artei de a povesti versatil, la violențe de nepermis, comise, dar care nu mai trebuie repetate niciodată este unul dintre scopurile pe care le atinge romanul acestei englezoaice, care merită citit, fie că v-ați delectat, fie că nu cu „Șarpele din Essex”.
