„Călătorie spre Sud”, o nouă expoziție temporară la Muzeul Hărților
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatorie-spre-sud-o-noua-expozitie-temporara-la-muzeul-hartilor/

Din 11 martie, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi în colaborare cu Editura Frontiera, Fundaţia Arte Vizuale, Muzeul Judeţean „Ștefan cel Mare” din Vaslui şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti vă invită să vizitaţi expoziţia „Călătorie spre Sud”.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2021

Expoziţia propune o călătorie real-imaginară către ținutul înghețat de la Polul Sud și o explorare a hărților obiectiv-subiective, pornind de la două cărți inspirate de biografia savantului și exploratorului Emil Racoviță (1868 – 1947), publicate de Editura Frontiera: „Spre Polul Sud” de Emil Racoviță și „Străbunicul meu, Emil Racoviță” de Andreia Petcu.

Din expoziție fac parte lucrări, obiecte și imagini care ilustrează deopotrivă călătoria reală și pe cea imaginară. Le mulțumim partenerilor noștri, Fundația Arte Vizuale, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București pentru imaginile foto-video și obiectele ce atestă expediția în Antarctica și Editurii Frontiera pentru lucrările artistului Eugen Berlo, ce ilustrează cele două cărți.

Expoziţia este deschisă în perioada 11 martie – 9 mai 2021, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Preț bilet: 5 lei (tarif întreg)

În ultima zi de miercuri din fiecare lună intrarea este gratuită.

Proiectul „Călătorie spre Sud” are două dimensiuni: una reală și una imaginară. Primul spațiu este dedicat dimensiunii reale și evocă prima expediție de cercetare științifică în Antarctica (1897-1899), la care a luat parte Emil Racoviță, în calitate de naturalist al echipajului. Expediția a fost organizată de Societatea belgiană de geografie și a fost condusă de baronul Adrien de Gerlache. Alături de Emil Racoviță, s-a îmbarcat pe nava Belgica un echipaj internațional din care mai făceau parte, printre alții, și Frederick Cook (primul explorator al Polului Nord) și Roald Amundsen (primul explorator al Polului Sud). În timpul acestei expediții, Emil Racoviță a studiat pinguinii, balenele și alte vietăți arctice, rămânând în istorie ca descoperitorul balenei cu cioc. Poveștile din „Camera reală” au ca suport filmul și imaginile de arhivă.

Acestei dimensiuni îi corespunde volumul „Spre Polul Sud” de Emil Racoviță – reeditarea însemnărilor de călătorie ale lui Emil Racoviță, cu ilustrații în linogravură de Eugen Berlo. Cu umor și un excelent talent de povestitor, Emil Racoviță ne face părtași călătoriei sale neobișnuite în Antarctica, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Al doilea spațiu, „Camera imaginară”, evocă drumul fantastic al unei fetițe, Maria, pornită pe urmele străbunicului ei imaginar, Emil Racoviță. În această călătorie, Maria descoperă minunile pământului, oferindu-i artistului Eugen Berlo oportunitatea de a explora subiecte incitante precum hărți convenționale și hărți interioare, călătorii și vehicule, intersecții cronologice între generații îndepărtate. Poveștile din Camera imaginară au ca suport uleiul și pastelul pe hârtie, acuarela, linogravura și xilogravura. Majoritatea lucrărilor constituie ilustrații ale volumului „Străbunicul meu, Emil Racoviță” de Andreia Petcu – carte pentru copii, care redă o călătorie fictivă în Antarctica realizată de strănepoata exploratorului, Maria.

Bogdan Tăut, Editura Frontiera, curator al expoziției: „O parte esențială în educația copiilor nu este teoretică ci, hai să spunem, artistică. Ea apelează la zone ale minții mai puțin structurate, trezește sensibilitate, formează ochiul și gustul, stabilește repere fundamentale pentru viața de adult. Urmând această idee, Editura Frontiera pune pe primul loc preocuparea de a aduce pe lume cărți frumoase, pentru copii înțelepți. Colaborarea noastră cu artistul Eugen Berlo s-a concretizat în două cărți minunate și acum, iată, într-o extraordinară expoziție a unei călătorii real-imaginare către ținutul înghețat de la Polul Sud, găzduită de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București.”

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. MNHCV își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă.

 

15
/06
/17

La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, Mikhail Baryshnikov prezintă un one-man show intitulat „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, bazat pe poemele poetului rus Joseph Brodsky. Cele două reprezentații sunt programate pe 15 iunie, ora 22.00, și 16 iunie, ora 18.00.

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.