Călătorii pe termen lung, cu Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ, la „Garantat 100%”
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatorii-pe-termen-lung-cu-elena-stancu-si-cosmin-bumbut-la-garantat-100/

Trăiesc într-o maşină special amenajată pentru călătorii pe termen lung. Creatorii proiectului „Teleleu” ne oferă o seară de neuitat, cu poveşti despre românii plecaţi la muncă în străinătate, duminică, la „Garantat 100%”. Cătălin Ştefănescu ne dă întâlnire la TVR 1 pe 18 aprilie, ora 23.00.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2021

Pentru o oră, duminică seară, la „Garantat 100%”, pornim pe urmele proiectului „Teleleu”, însoțindu-i pe Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, de-a lungul și de-a latul Europei, într-o călătorie impresionantă, care durează de ani buni, o explorare amănunțită și plină de informații a vieții românilor plecați la muncă în străinătate. Poveștile compatrioților noștri răspândiți pe tot continentul sunt pline de tristețe uneori, alteori strălucesc în lumina succesului, toate fiind relatate după o documentare extrem de amănunțită, după lungi perioade petrecute împreună cu fiecare dintre protagoniștii acestor relatări.

Duminică, de la ora 23.00, la TVR 1, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, creatorii proiectului „Teleleu”, ne oferă o seară de neuitat, plină de povești de aproape despre românii plecați la muncă în străinătate. De ani buni, invitații lui Cătălin Ştefănescu trăiesc într-o mașină special amenajată pentru călătorii pe termen lung și cunosc îndeaproape comunitățile românești din Europa. Elena și Cosmin se opresc în anumite zone ale continentului, unde găsesc compatrioți aflați la muncă, trăiesc pentru o perioadă alături de ei, reușind să pătrundă în viețile reale ale acestor oameni, și să relateze lucruri pe care noi, cei de aici, din România, nu le-am putea afla altfel.

„Realizările cu totul deosebite ale jurnalistei Elena Stancu și ale fotografului Cosmin Bumbuț sunt adevărate cercetări sociologice și psihologice, depășind cu mult zona poveștilor comode, a interviurilor convenționale și a bifărilor de rubrici din proiectele obișnuite care “aruncă o privire” asupra vieților unor oameni. Proiectul Teleleu e o muncă de profunzime, care vorbește în cunoștință de cauză despre românii din Europa, despre relația lor cu lumea de acasă, despre mulțimea de fire nevăzute care îi leagă de societatea românească, și despre uriașa influență pe care acești oameni o au asupra României contemporane. Într-un fel extrem de direct, după o documentare impresionantă și după o mare experiență umană acumulată în ani, invitații noștri pun degetul pe rană și vorbesc despre lucruri pe care noi, aici, acasă, obișnuim să le băgăm sub preș”, punctează Cătălin Ştefănescu.

De ce pleacă românii? Care este chipul adevărat al discriminării? De ce nu respectăm demnitatea elementară a unei ființe umane? De ce discutăm cu voce tare doar despre ce ne convine, iar când vine vorba despre ce nu ne place ne facem că plouă? „Vă invităm să urmăriți ediția de duminică. N-o s-o uitați repede”, e convins şi ne convinge realizatorul „Garantat 100%”. Ediţia „Garantat 100%” cu Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ se vede la TVR 1 duminică, 18 aprilie, de la ora 23.00.

După întâlnirile eveniment cu scriitorul Mircea Cărtărescu şi Lisa Brennan Jobs, scriitoare la rândul său şi fiica lui Steve Jobs, la „Garantat 100%”, îl vom cunoaşte pe profesorul Oliver Jens Schmitt, o personalitate a lumii academice europene, specializat în istorie sud-est europeană şi care a scris câteva cărți impresionante despre istoria României. O altă ediţie „Garantat 100%” va fi dedicată poveștii extraordinare a Parcului Național Buila-Vânturarița. Şi interpretul Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, va fi invitatul lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”, de la TVR 1.

14
/02
/22

În 2022, Art Safari, ajuns la ediția a 9-a, se reinventează pentru tine și îți oferă o nouă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Anul acesta, mai mult decât oricând, Art Safari te invită să te îndrăgostești de artă și dedică evenimentul din acest an, iubirii.

03
/01
/22

Arta Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi, până pe 20 februarie 2022, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

27
/12
/21

Fundația Amfiteatru, alături de partenerii săi Arte Development & Management, Lise Wulff și Asociația Omnia Photo, au organizat marți, 21 decembrie, o conferință online, disponibilă pe site-ul dialog.fundatia-amfiteatru.ro, unde au fost prezentate rezultatele activităților din cadrul proiectului DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth).

20
/12
/21

În an centenar, Opera Națională București găzduiește în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie expoziția de desen și pictură „PO în forme și culori “ a lui David Mihai. Expoziția este deschisă publicului larg în perioada 23 decembrie – 29 decembrie 2021, la Opera Naţională București. Accesul la expoziție se realizează la spectacolele din repertoriu sau în cadrul tururilor ghidate. Pentru programare tur ghidat este necasar să trimiteți un mail la bilete@operanb.ro

19
/12
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) are plăcerea să anunțe deschiderea a trei noi expoziții și intervenții din seria SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI la Suprainfinit Gallery, THE INSTITUTE și Switch Lab, sâmbătă, 18 decembrie. De asemenea, în prima expoziție SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI (1-245), la Combinatul Fondului Plastic, vor avea loc o serie de tururi ghidate.

13
/12
/21

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” marți, 14 decembrie, ora 18.00, cât și la un ghidaj cu tema „Reprezentări ale Nașterii Domnului în Galeria de Artă Europeană”.