Caligrafia, o scurtă istorie din vârful peniței pe ecranul digital
https://www.ziarulmetropolis.ro/caligrafia-o-scurta-istorie-din-varful-penitei-pe-ecranul-digital/

De multe ori, sunt întrebată de cei care aud că mă ocup de studiul şi popularizarea artei caligrafice dacă mai scrie cineva de mână în zilele noastre. Trăim în epoca ecranelor, timpul nostru transformă gesturile mâinilor în contact cu suprafeţele interactive. Un articol de Delia Zahareanu.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 martie 2022

Presupun că nu puțini au fost cei care, la un moment dat, în timp ce răsfoiau o carte sau un album de artă după ce lăsaseră smartphone-ul să se odihnească puțin pe masă, au încercat – fără să-și dea seama – să schițeze o mișcare de zoom cu degetele pe o pagină tipărită.

Așadar, scrierea de mână se află, într-adevăr, într-o perioadă crepusculară. Dar nu și caligrafia. Scrierea cursivă, ca instrument cotidian de comunicare, este pândită de pericolul dispariției sau de transformările pe care noile semne ale comunicării digitale le integrează în țesătura ei. Mă gândesc aici la emoticoane, la giff-uri, la semne de punctuație care se transformă în simboluri vizuale etc. Dar, în mod paradoxal, caligrafia, înțeleasă drept artă vizuală a scrierii, cunoaște în zilele noastre un mare reviriment. Lumea celor pasionați de artele scrierii este una în care nu e niciodată liniște, mereu se organizează cursuri, ateliere și conferințe despre literele caligrafice, rețelele sociale gem de postări zilnice despre exerciții de virtuozitate, experimente radicale sau lucrări în marile stiluri istorice de o frumusețe uluitoare. Toate se întâmplă în prezent. Așadar, să nu ne grăbim să anunțăm sfârșitul artei scrierii frumoase, chiar dacă îndeletnicirea cotidiană a scrierii cursive suferă sub asediul gesturilor care glisează pe ecrane.

Caligrafia nu mai este în ziua de azi depozitara și principalul instrument de transmitere a cunoașterii, așa cum a fost ea în Evul Mediu până la apariția tiparului lui Gutenberg, în secolul al XV-lea. Până când paginile au început să iasă multiplicate de sub presele Renașterii, caligrafia a servit drept modalitatea eminamente funcțională de transmitere a corpusului de cunoaștere, prin munca neostoită a scribilor și a călugărilor copiști din mănăstirile care erau totodată mari centre culturale. Îndelungata, dificila și minuțioasa muncă de copiere și anluminare (decorare) a unei cărți pe paginile de pergament, cu pana de gâscă înmuiată în cerneală ferogalică ne face să înțelegem de ce un manuscris medieval costa în acele vremuri, cu valoarea ajustată la prețurile de azi, cam cât valorează acum o casă, în jur de 300 000 de euro. Trebuia să fii extrem de bogat ca să-ți permiți o carte. De aceea, apanajul unei biblioteci bine mobilate era rezervat regilor, înaltei aristocrații și prinților bisericii.

Tiparul a eliminat caligrafia ca mediu de transmitere a cunoașterii. În același timp, a făcut-o să-și poată atinge adevăratul potențial estetic, transformând-o într-o artă vizuală de sine stătătoare. Deși importanța sa a scăzut din Renaștere și până la finalul secolului al XIX-lea, ea a rămas modalitatea de operare a marilor cancelarii clerice sau laice, al magnaților economici sau al mediului politic. Foarte multe dintre documentele fundamentale ale omenirii din această perioadă, în forma lor originală, nu sunt tipărituri, ci opere ale unor caligrafi care le-au conferit statutul și importanța exprimate printr-o măiestrie a tehnicilor care uluiește în continuare. Documentul original al Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii nu a fost tipărit, ci a fost scris de mână de către un caligraf. Chiar și în zilele noastre se păstrează tradiția ca documentele simbolice ale Coroanei britanice, cum ar fi decretele reginei, să fie caligrafiate și anluminate de către scribii oficiali ai monarhiei britanice.

Dar ce relevanță are totuși astăzi gestul caligrafic, într-o lume a instantaneului care glorifică ritmul alert, concentrarea excesivă asupra imaginii de sine și sentimentul că avem doar drepturi, mai puțin și obligații? Ei bine, caligrafia, prin recursul ei la lentoare – exercițiile de inițiere se fac încet, iar ritmul de lucru este unul care insistă asupra eliminării tentației de a ne grăbi – devine nu doar un hobby, ci și o adevărată modalitate de meditație. Sinapsele au timp să-și clarifice traseele, gândurile sunt suspendate într-un spațiu al detașării, iar corporalitatea ne este adusă în plin concert al simțurilor. Când facem exerciții de caligrafie, auzim mai clar, vedem mai bine, mirosurile devin mai pregnante, atingerea se transformă într-o experiență nemijlocită a texturilor. De ce? Pentru că scrierea de mână ca artă vizuală, caligrafică, activează centri nervoși responsabili de motricitatea fină, de acuratețe și de acuitate a percepției. Caligrafia este o experiență a întregului corp. Respirația urmează ritmul lucrului, mușchii brațelor mișcă torsul pentru realizarea tușelor, totul se află într-o armonie de care nu devenim conștienți decât după mult exercițiu.

Într-o lume în care manifestările noastre fizice sunt înlocuite de ipostazieri virtuale, plăcerea de a crea un obiect concret prin nemijlocita prezență a corpului este un mare plus și o modalitate de a lupta împotriva comodificării digitale, împotriva serialității infinite și goale. Caligrafia produce obiecte de artă, lucrări unice, în care un ochi experimentat poate vedea ce a simțit, ce a gândit și ce a intenționat cel ce a trasat elegantul ductus al literelor.

Așadar, scrierea frumoasă nu e deloc istorie. Ea își va așterne calea sa regală mai departe în fața tuturor celor care înțeleg că a scrie este un impuls profund uman, care se poate transforma oricând în artă. E adevărat, după mult exercițiu.

Delia Zahareanu este graficiană specializată în artă abstractă, caligrafie şi graphic design și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține atelierul Introducere în caligrafie.



09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.